În perioada 10-14 februarie 2025, echipa EduTEx, reprezentată de Claudia și Ruxandra Duicu, a participat la întâlnirea de închidere a proiectului Five Matters of Eco-Love: Beautiful, Sustainable & Together, desfășurată la Universidade Sénior de Oeiras – Associação Cultural din Portugalia. Evenimentul a reunit partenerii internaționali pentru a analiza impactul proiectului și rezultatele activităților desfășurate în cele cinci țări participante: Slovacia, Turcia, Portugalia, Polonia și România.
„În cadrul întâlnirii au fost discutate concluziile atelierelor regionale, desfășurate cu succes în fiecare țară parteneră. Peste 150 de adulți au participat la sesiuni educaționale despre sustenabilitate, reciclare creativă și STEAM în natură, dobândind competențe practice pentru a face față provocărilor de mediu. Am explorat facilitățile universității gazdă, descoperind inițiative valoroase dedicate învățării pe tot parcursul vieții și schimbului de bune practici în domeniul educației ecologice.
Partenerii au discutat despre activitățile de diseminare, impactul proiectului la nivel european și pașii următori pentru finalizarea rapoartelor și a etapelor administrative”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției noastre.
Prin programul Erasmus+, proiectul 5MEL a adus activități educaționale inovatoare, menite să crească gradul de conștientizare ecologică și să încurajeze implicarea activă în protecția mediului, se mai precizează în documentul citat.
Pentru mai multe detalii despre proiect, vă invităm să vizitați website-ul oficial: www.5mel.eu.
Asociația EduTEx, cu sediul în Târgu Mureș, este o organizație dedicată educației, formării continue și dezvoltării comunitare. Fondată în 2023, aceasta sprijină atât tinerii, prin programe de educație nonformală și schimburi de experiență, cât și adulții, prin formare profesională continuă. EduTEx colaborează activ la proiecte locale și internaționale, inclusiv Erasmus+, și organizează evenimente educaționale, culturale și sociale. Cu o echipă experimentată, asociația promovează solidaritatea, diversitatea și protecția patrimoniului cultural și natural.
Andrei Roman



