Prea puţin ne-am bucurat de democraţie pentru a ne întoarce iarăşi sub talpa rusească! Şi într-un regim dictatorial. Iar dacă vă uitaţi bine în spatele frazei de început veţi înţelege ce aproape am ajuns deja de lumea cizmarului ajuns preşedinte… Atât doar că nu mai suntem în vremurile când „Stalin şi poporul rus…”. Cred că suntem mai emancipaţi şi cu gustul democraţiei europene încă pregnant pe cerul gurii. Însă filonul inculţilor cu diplomă, al frustraţilor care vor „să fie puşi”, gata să se gudure pe lângă pulpana stăpânilor este unul real. Şi nu trebuie să ne mirăm, dacă nu facem nimic, că va creşte şi va cere sprijin de la cei gata de poruncă. Iar pentru a contracara asta, Statul, atât de slab sau slăbit cât este, trebuie să acţioneze, cât mai poate şi să reacţioneze, dacă mai poate. Chiar cu riscul de a provoca reacţii alergice de la aşa-zişii suveranişti. Şi noi, cei care nu vrem înapoi, trebuie să îl susţinem! Iar partidele din arcul guvernamental, cu toate relele lor, ne-au dus în Europa, au acceptat în numele nostru principiile şi valorile europene şi trebuie susţinute! Asta pentru că altfel riscăm să stăm iarăşi, zeci de ani, aşteptând să ne salveze unii sau alţii, încercând să scăpăm dintr-un nou Gulag, disperaţi că în urma noastră am lăsat, inevitabil, oameni care ar fi vrut şi ei să iasă din puşcăria ce îi va înghiţi pentru că nu au avut puterea fizică sau financiară pentru a evada la timp.
E momentul în care trebuie să strigăm pentru a speria ursul şi toate săgeţile sale otrăvite!
E de datoria noastră să rispotăm şi trebuie să o facem cu voce tare, să ne facem auziţi pentru că altfel zgomotul lor, al celor puţini dar guralivi, ne va acoperi. Puternicii Europei vor acţiona şi ei în funcţie de ceea ce aud. Iar când auzi multiplicat inegal şi fals lătratul subţire al celor care sunt mânaţi de frustrarea venită din neputinţa de afirmare într-o lume liberă, ce să faci? Exact asta vor face şi ei: dacă voi nu ne vreţi, nu vă ţinem cu forţa! Şi nu pot fi condamnaţi! Nu au putut fi condamnaţi nici înainte, căci „Stalin şi poporul rus” au găsit la noi suficientă susţinere pentru a-şi instaura cu uşurinţă regimul. Iar europenii sunt pragmatici. Şi vor fi din nou. Pentru că, oricum, ei au văzut de mult câte parale facem, dar au sperat că dorinţa majoritară este clară acum, dup zeci de ani de „suveranism” impus cu forţa de comunişti şi de echipele lor de securitate. Azi însă, din cauza zgomotului produs de lătrăii mici care nu mai respectă nici o lege, care nu mai respectă nici un principiu şi care nu mai respectă nici măcar suferinţa unui neam – căci e dramatic să fii liber astăzi să faci apologia unor criminali şi a unor dictatori fără ca nimeni să te tragă la răspundere în ciuda faptului că legea e clară – suntem pe punctul de a fi lăsaţi iarăşi de izbelişte, noi, ceilalţi, de europenii după ale căror principii de viaţă am tânjit atât. Nu spun, s-ar putea să ne înşelăm, sau, de ce nu, să mă înşel, iar jocurile din aceste zile să fie făcute tocmai pentru a arăta Rusiei şi lui Putin că ne-au pierdut definitiv. Însă atâta vreme cât noi, cei care am tânjit după valorile europene, cei care am vrut şi mai vrem o Europă unită cu adevărat, cei care am spus că, înainte de toate suntem europeni şi care am visat atât să fim primiţi în spaţiul Schengen, tăcem, riscăm să fim vânduţi pe nimic de gălăgioşii care se declară suveranişti, care clamează nevoia revenirii la perioada statelor naţionale, cu graniţe şi cu oameni închişi în spatele acestora şi care, în fals, invocă în sprijinul lor lipsa produselor autohtone de prin pieţe sau de prin supermarketuri. Iar când spun că clamează în fals, mă gândesc la hainele de firmă pe care le poartă, în detrimentul hainelor produse prin vreun atelier românesc sau la vinurile fine aduse din Europa sau din America de Sud în detrimentul vinurilor stoarse din strugurii din podgoriile româneşti. Bine, de faţadă sunt gata oricând să miroase pătrunjelul în pieţe, spunând că-i românesc, fără să aibă dovadă decât ceasurile elveţiene de la mâini sau picioare… Şi, aşa, cred că aţi înţeles că, dacă noi nu strigăm, dacă noi nu ne apărăm democraţia, cei gata să ne vândă vor găsi imediat tovarăşi de viaţă printre cei ce astăzi se bucură de libertatea şi principiile europene. Pentru că „omu-i schimbător, pe pământ rătăcitor”, nu-i aşa? Şi îşi poate schimba uşor opţiunile, mai ales când are dezvoltată abilitatea de a pupa dosurile şefilor, indiferent dacă sunt din politică sau de la locul de muncă. Şi, cu cât tăcem mai mult, cu atât cei nehotărâţi, cei mai puţin informaţi şi, cel mai grav, cei care nu au avut de-a face cu dictaturile impuse de ruşi, ultima fiind a lui ceauşescu, vor pupa inelul rusesc în care ei vor vedea nimic altceva decât „salvarea” din faţa libertăţii şi a democraţiei care s-au dovedit obositoare pentru unii.
E timpul să strigăm! Să ne susţinem libertatea şi democraţia, chiar dacă „marele licurici” pare a zbura ameţit în aceste zile din cauza propriei lumini. E timpul să fim europeni, nu doar să ne declarăm europeni şi să le transmitem celor din restul Europei că nu cedăm şi că nu trebuie să fim, din nou, cedaţi! Avem puterea asta şi cred că trebuie să o manifestăm public. Nu e suficient să vorbim pe la colţuri şi să chibiţăm! Trebuie să arătăm că am înţeles că doar într-o şi cu o Europă Unită suntem puternici! Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea