Stresul este cea mai mare „boală” a acestui secol. Toţi căutăm metoda magică prin care să scăpăm de acesta. Răspunsul nu îl vei găsi. Stresul şi situaţiile stresante sunt inevitabile în viaţa noastră. Viaţa ne expune la anumiţi factori care ne pot duce la situaţii mai puţin favorabile. Ajungem într-un punct în care nu putem evita supărarea, nervii sau anxietatea. Trebuie doar să învăţăm cum să le gestionăm. Iar pentru a trece peste situaţiile stresante din viaţa noastră, trebuie să ne găsim şi locul unde ne regăsim. Acel loc unde suntem calmi şi noi înşine, unde ne simţim liberi şi ajungem la revelaţii. Şi astăzi am un exemplu viu de om care şi-a găsit locul: un om care face ce îi place, indiferent de greutăţile impuse de activitatea lui. Acesta este Alexandru Nicoară, un tânăr sportiv care duce un stil de viaţă sănătos. El, prin sport, a găsit viaţa însăşi. Mai bine să ascultăm ce are el de zis.
-De unde a pornit pasiunea pentru sport?
-Pasiunea mea pentru sport a pornit de mult. A existat tot timpul în viaţa mea, dar, majoritatea timpului se afla într-o stare latentă, până am ajuns la o clasă sportivă în şcoala generală, asta însemnând că făceam câte 10 ore de sport pe săptămână la şcoală. Acolo am descoperit principiile alergatului şi atletismului, precum şi alte sporturi. Totuşi, începutul acestei cariere şi-a făcut apariţia în timpul pandemiei, când am stat izolat şi voiam să devin un supererou. Încetul cu încetul, am ajuns la nivelul la care sunt acum.
-Ce fel de sporturi practici?
-Sporturile pe care le practic eu sunt, în principiu, alergarea, antrenamentele calistenice (cu greutatea corpului) şi sala. Aş putea spune că este o combinaţie între mai multe genuri, ca de exemplu culturism, crossfit şi calistenice.
-Ce are nevoie un om ca să se apuce de acest tip de sport?
-În primul rând, pentru a începe, ai nevoie de multă voinţă şi de o minte concentrată. Începutul este uşor, dar partea grea apare mai târziu, atunci când majoritatea se dau bătuţi, inventând scuze pentru a sări peste antrenamentul zilnic. Sportul este un stil de viaţă, nu doar ceva ocazional. Dacă vrei la sală, ai nevoie de abonament, dar la alergare şi calistenice, totul se întâmplă fără vreun cost.
-Cât de mult timp stai să te antrenezi?
-Depinde. Depinde de cât de încărcat este programul meu în ziua respectivă. Totuşi, ziua arată în felul următor: de dimineaţă fac o alergare de 4 km pentru a putea pompa sângele în tot corpul şi pentru a îmbunătăţi abilitatea cardiovasculară. După amiază sunt la liceu, iar seara este antrenamentul cel mare, care constă în exerciţiile pentru hipertrofie şi rezistenţă musculară. În total, aş spune că mă antrenez în jur de 2-3 ore pe zi.
-Ai participat la concursuri sportive? Dacă da, îmi poţi da câteva exemple?
-Am participat, da. Am participat la multe concursuri de alergare, dar şi la concursuri cu obstacole cum ar fi Spartan Race. Spartan Race este, după părerea mea, un adevărat test mental şi fizic care scoate la iveală „spartanul” din tine.
-Care e cea mai mare performanţă a ta?
-Am avut mai multe performanţe impresionante, dar pot numi câteva. De exemplu, am reuşit să fac 1.401 burpees în 2 ore şi 15 minute. La doar 15 ani am alergat primul meu semimaraton (21 km). În 50 de minute pot face 1.000 de flotări. Astea sunt doar câteva, desigur.
-Ce alte pasiuni ai pe lângă sport?
-Am mai multe pasiuni. Actoria, de exemplu, este şi pasiunea care s-a materializat cel mai mult, în prezent fiind elev la Colegiul Naţional de Artă din Târgu Mureş, pe secţia Arta actorului. Pictura este şi ea o pasiune mai veche. Am multe tablouri realizate de mine şi este o cale de manifestare a gândurilor şi un obicei creativ, care necesită dexteritate. Cititul este, de asemenea, un hobby practicat în fiecare zi. Cartea ar trebui să fie cel mai bun prieten al omului, deoarece oferă cunoştinţe din toate domeniile, iar cunoştinţele şi puterea de a gândi ne deosebesc de animale.
-Ce înseamnă pentru tine sportul?
-Sportul este un stil de viaţă pentru mine. Este o parte din mine. A devenit un mod de identificare. Mi-a schimbat viaţa. Nu m-am gândit niciodată că voi face, la vârsta mea, lucruri la care alte persoane nici n-au visat vreodată sau li se părea imposibil.
-Cât de greu ţi-a fost la început? Ce te-a motivat cel mai tare?
-La început nu puteam să fac nici măcar o flotare. Totuşi, nu m-am lăsat, deoarece acel „de ce?” era mai puternic. Am avut o viziune, un ţel şi nu m-am dat bătut niciodată. A fost şi este o călătorie care nu se va încheia niciodată, doar odată cu decesul meu. Am fost foarte motivat, deoarece am început cu aceeaşi idee în minte: voiam „pătrăţele” pentru a impresiona. Cu timpul, însă, am descoperit că sportul este mult mai mult de atât şi că muşchii abdominali vizibili sunt doar un procent infim din capacitatea adevărată şi naturală a omului. Dar cel mai important este să ai un scop clar; dacă nu ai o viziune clară, te pierzi pe drumul către succes.
-Cine este cel mai mare susţinător al tău?
-Cel mai mare susţinător al meu este familia mea şi, în ultimul rând, eu. Nu voi spune prea multe, dar pentru mine niciodată nu este de ajuns cât fac. Tot timpul mă întreb dacă am făcut destule serii, runde, repetări. Ceea ce mă ţine pe acest drum este că sportul face parte din fiinţa mea. În acest moment, sportul este precum somnul, necesar pentru a susţine viaţa.
-Mai ai ceva ce ai vrea să aminteşti cititorilor?
-Un ultim cuvânt şi sfat pentru oamenii care citesc acum: sportul este viaţa însăşi. Latura sportivă şi invincibilă este deja prezentă în voi, doar trebuie să o lăsaţi să iasă. Nu renunţaţi, oricât de dureros sau imposibil vi s-ar părea. Potenţialul uman este incredibil şi se dezvoltă prin multă muncă şi devotament.
Adrian Murariu