ACS Ladies Târgu Mureș va disputa un nou meci de pregătire, de această dată împotriva formației Kids Tâmpa Brașov. Partida va avea loc sâmbătă, 22 februarie 2025, de la ora 13:00, pe terenul de la Baza Sportivă 7 Plopi din Târgu Mureș.

Echipa Ladies Târgu Mureș, pregătită de prof. Cristian Duran, evoluează în sezonul competițional 2024-2025 în Liga 2 de fotbal feminin. După 9 etape, echipa ocupă locul 6 în clasament, cu 13 puncte și un golaveraj de 26-20.

Primul meci oficial din acest an pentru Ladies Târgu Mureș va fi în deplasare, pe 16 martie 2025, împotriva formației ACS Campionii Fotbal Club Argeș, în cadrul etapei a X-a din Liga 2 Feminin.

(Sursa foto: Claudiu Capra)

Sorin Crăciun