Directorul Romgaz și ministrul Energiei confirmă că au început analizele privind preluarea combinatului chimic din Târgu Mureș.
Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș este în căutarea unor parteneri pentru reluarea producției, care a fost oprită din vara anului trecut. „Așa cum am anunțat încă de anul trecut, căutăm parteneri pentru a reporni producția de îngrășăminte. Deocamdată, nu putem oferi mai multe detalii, dar obiectivul nostru rămâne acela de a produce din nou îngrășăminte. România dispune de resurse naturale, are o industrie modernă, angajați bine pregătiți și o agricultură performantă. Toate acestea oferă un avantaj economic și social semnificativ pentru viitor”, a declarat Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al Azomureș, pentru Financial Intelligence.
Compania de stat Romgaz și-a exprimat interesul pentru preluarea combinatului. Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, a declarat în cadrul ZF Energy Forum, citat de Profit.ro, că analiza se află în fază incipientă.
Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prezent la evenimentul organizat de Ziarul Financiar, a declarat miercuri că Romgaz are mandat să evalueze achiziția unui combinat chimic. „Romgaz efectuează în prezent o analiză privind preluarea unui important combinat de îngrășăminte chimice din România. Aceasta poate asigura un preț al gazelor care să permită funcționarea combinatului, iar Romgaz ar avea ocazia să-și diversifice portofoliul”, a spus Burduja, citat de Economedia.ro.
Romgaz intenționa de mai mult timp să-și extindă activitatea în sectorul petrochimic, fie printr-o investiție greenfield, fie prin preluarea unui combinat de îngrășăminte chimice, conform unor analize anterioare realizate de Profit.ro.
Ștefan Vuza renunță la achiziția combinatului: „Azomureș are însă un final fericit, urmând a fi preluat de Romgaz”
În acest context, Economedia.ro a publicat informația conform căreia omul de afaceri Ștefan Vuza, proprietarul combinatului Chimcomplex, a renunțat la achiziția Azomureș. Acesta a declarat în exclusivitate pentru Economedia.ro că Azomureș va fi preluat de Romgaz.
Cu doar două zile înainte, Chimcomplex publicase un comunicat de presă în care anunța concedieri. Întrebat de Economedia.ro dacă, în acest context, mai este interesat de achiziția Azomureș, Vuza a precizat că „echilibrul fragil” menționat în comunicatul companiei face referire la situația economică a țării.
„Toți specialiștii știu că România se îndreaptă sigur spre clasa C (nerecomandată investițiilor) și, în mai puțin de șase luni, vom fi retrogradați. Guvernanții susțin altceva și este normal să mai „cosmetizeze” realitatea, însă populația pare indiferentă la direcția în care merge economia, fiind prinsă în jocuri politice care, în final, vor avea un impact negativ asupra României”, a transmis Vuza.
El a subliniat că, în acest context, Azomureș nu mai reprezintă un interes pentru Chimcomplex, dar „povestea va avea un final fericit”, combinatul urmând să fie preluat de Romgaz.
În luna august, combinatul Azomureș și-a întrerupt din nou activitatea, după ce fusese repornit la jumătate din capacitate la sfârșitul lunii iunie. Închiderea anterioară avusese loc la începutul lunii decembrie 2023, în principal din cauza prețului ridicat al gazelor naturale.
…
Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte chimice din țară și unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaze naturale, face parte din grupul elvețian Ameropa, un jucător major în comerțul global cu îngrășăminte și principalul exportator de cereale din zona Dunării.
În anii 2021 și 2022, combinatul a trecut prin mai multe opriri și reporniri, fie parțiale, fie totale, din cauza fluctuațiilor semnificative ale prețurilor gazelor naturale. Inițial, această volatilitate a fost determinată de creșterea bruscă a cererii după ridicarea restricțiilor pandemice, fiind ulterior accentuată de conflictul militar din Ucraina, care a dus la o diminuare drastică a livrărilor Gazprom către Europa. La capacitate maximă, Azomureș asigura aproximativ 10% din consumul total de gaze al României.
Andrei Roman
Surse:

