Alegerile prezidenţiale care ar fi trebuit să aibă loc în 2024, se repetă. Ştiţi deja. O cheltuială imensă, cu repetiţie, din banii noştri, ai tuturor. Dar nu pare că vă interesează. Mulţi strigaţi întruna că Statul are cheltuieli prea mari, dar nu vă interesează că, din pricina unor grupări sau a unor interese, altele decât ale voastre ca popor, s-au cheltuit şi se cheltuiesc sume colosale! Este şi un lucru bun în această apatie a voastră: aproape îmi vine să cred că sunteţi de acord că merită cheltuiala în numele democraţiei. Pentru că aşa ar trebui să fie. Însă nu vă aud strigând că banii aceştia trebuie recuperaţi de la cei ce au creat prejudiciul. Indiferent că e vorba de angajaţi ai Serviciilor care nu au avertizat la timp că mergem spre dezastru, sau despre un candidat sau altul care au eludat legea. Căci nu e suficient „să prindem hoţul” dacă nu îl punem să plătească. E ca pe vremuri când miliţianul prindea hoţul care a furat din afumătoare, dar a constatat că acesta a mâncat deja carnea şi slănina… Rămâneai cu satisfacţia că „a fost dovedit”. Dar el rămânea cu burta plină şi tu cu paguba. Şi, mai mult, tot hoţul era cel cu gura mare şi care striga că a fost tratat cu prea multă duritate când i s-a arătat pulanul. Aşa şi acum. Hoţul strigă şi ameninţă. Este parcă în ADN-ul hoţului să strige cât îl ţin rărunchii „hoţul!!!”, aşteptând ca lui să i se dea dreptate. Căci, despre făcutul dreptăţii, ştiu, rămâne doar speranţa. Şi nu sunt puţine cazurile în care daunele cerute au fost doar „morale”, pentru că păgubiţii au simţit şi au ştiut că dreptatea este doar pentru pus în vitrină. Altfel nu pot înţelege cum, în plină criză a alegerilor prezidenţiale, criză cu multe implicaţii naţionale şi internaţionale, Statul Român a ales să negocieze, şi chiar să plătească, potrivit anumitor surse, pentru repatrierea celor circa 300 de luptători plecaţi să împartă dreptate, pază sau moarte prin Congo cu contracte individuale. S-au dus plătiţi bine şi i-am extras din ograda păzită de rwandezi plătind bani grei. Alţi bani. Altă distracţie. Pentru trupe de mercenari despre care spun unii că ar fi la comanda individului aceluia care şi-a asfaltat seiful pentru a nu-i găsi nimeni agoniseala păzită cu arme şi muniţie de asalt. Iar asta mă face să cer socoteală autorităţilor! Să le provoc să ne spună cât şi de ce au plătit! Care este interesul nostru în această speţă! Totul în contextul în care, am spus-o şi în anii trecuţi, dacă ne mor compatrioţi pe şantierele Europei sau ale lumii, Statul nu se prea bagă să repatrieaze trupurile neînsufleţite ale acestora. Rămâne în sarcina familiilor să o facă, „doar pentru bani s-au dus să lucreze la alţii”, nu?! Aşa şi în cazul mercenarilor. Sau a avut Statul vreo implicare directă trimiţând luptători instruiţi în structurile MAI sau MapN în conflicte care, aparent, nu sunt nici de nasul şi nici de interesul nostru? Avem nevoie de explicaţii, căci altfel nu ne rămâne decât să speculăm că, în spatele celor 5000 de dolari primiţi lunar de fiecare mercenar, cineva a încasat sute de mii de dolari. Doar dacă nu cumva, în schimbul repatrierii, aceştia au fost de acord să vorbească despre ce puneau alţii la cale… Altfel nu îmi pot explica nici cum a intrat în ţară armamanetul descoperit la Potra, dar nici purcoiul de bani ascuns de acesta în casă. La fel cum îmi este greu să îl înţeleg pe senatorul de Mureş Cristian Vântu care s-a dus „să îl susţină” în stradă în timp ce era audiat la Parchet pe candidatul pentru care partidul său a strâns semnături zilele trecute, după care vine să ne explice cu seninătate că fiecare bogătaş din ţara asta îşi ascunde undeva banii… Deci nimic nelalocul său în cazul mercenarului…
Oameni buni, avem legi şi avem o ordine! Voi chiar nu mai vreţi să ţineţi seama de ele! Vedeţi unde ajungem?! Nu prea, pentru că se tace! Pentru că unii fac bani şi, mai nou, vor să schimbe cu bani şi pe bani ordinea lucrurilor. Fie că e la nivel local, naţional sau internaţional. Totul pe bani. Iar în acest timp, victimele colaterale nu contează. Da, nu vorbeşte nimeni despre mercenarii veniţi schilodiţi de pe unde au luptat, chiar şi mureşeni de-ai noştri, spun sursele mele, şi pentru care banii încasaţi nu cred că sunt suficienţi nici măcar pentru tratamentele medicale. Nu vorbeşte nimeni despre traumele celor care au împărţit moarte sau care au văzut moartea cu ochii. Nu avem oameni pregătiţi să îi ţină pe linia de plutire, dar nu ne întrebăm nici de ce au ajuns să se vândă astfel. Suntem specialişti la datul cu părerea, dar nu venim cu soluţii! Ne plângem că vrem libertate, dar nesocotim libertatea! Am uitat ce e dictatura şi ne plac oamenii care bat cu pumnul în masă. E macho. Dar, fiţi atenţi, imaginea asta nu este despre Statul de Drept, ci despre statul în poziţie de drepţi! Este despre dreptul forţei, nu despre Forţa Dreptului! Şi e posibilă doar pentru că, fiindu-ne mai bine ca oricând, ne-am relaxat, iar şmecherii cărora le place funcţionarea feluritelor junte n-au stat degeaba. Pentru că ei ştiu că apele tulburi pot fi prolifice pentru ei şi afacerile lor. Tocmai de aceea Statul trebuie să limpezească lucrurile, iar cei plătiţi de noi toţi au obligaţia să ne explice, frame cu frame, filmul pe care îl trăim. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea