Constituit în mare măsură din munţi vulcanici, Parcul Naţional Călimani este unic în lume datorită reliefului, florei, faunei şi climei sale.
Parcul se întinde pe 24.000 de hectare, care acoperă suprafeţe din judeţele: Suceava, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita, cu peisaje impresionante, oferind, la fiecare pas, câte o minune a naturii. În judeţul Mureş, aria naturală este situată în partea nord-estică, pe teritoriile administrative ale comunelor Lunca Bradului, Răstoliţa şi Stânceni. Căi de acces: DN15 pe ruta: Târgu Mureş – Reghin – Brâncoveneşti – Lunca Bradului – Stânceni.
Defileul Mureşului, luat ca întreg între Topliţa şi Deda prezintǎ frumuseţea unui traseu dǎltuit printre munţi (Cǎlimani şi Gurghiu) de râul Mureş, defileu amenajat în paralel pentru transportului auto şi cel feroviar. ( foto: wikipedia)
S-a constituit ca rezervaţie peisagisticǎ şi prezintǎ o serie de atracţii precum: Schitul Carmelit de Maici Sf. Cruce din Stânceni (schit greco – catolic de rit bizantin, unul din cele 6 din întreaga lume), mănǎstirea Sf. Ilie şi mănǎstirea Doamnei, ambele din Topliţa, Muzeul Etnografic Deda, muzeul satului din Idicel – Pǎdure, şi altul în Sǎcalu de Pǎdure, ambele aparţinând comunei Brâncoveneşti, bisericile vechi de pe cuprinsul localitǎţilor ce tranziteazǎ defileul (Biserica Evanghelicǎ din Ideciu de Jos), Rezervaţia de Lalele de la Vǎlenii de Mureş, Calele de mlaştinǎ din satul Ciobotani -Stânceni, Castelul Kemeny (Brǎncoveneşti).
Existenţa celui mai mare crater vulcanic din ţară (al cărui diametru atinge aproape 10 kilometri), fauna bogată şi selectă (cocoşul de mesteacăn este un locatar nelipsit), flora deosebită din care nu lipseşte bujorul românesc de munte, precum şi relieful deosebit au făcut ca această zonă să fie declarată arie protejată încă din anul 2003.
Alături de crestele dantelate ale Pietrelor Roşii, în Parcul Naţional Călimani sunt numeroase masive muntoase, printre care Muntele Lucaciu (1.778m), Muntele 12 Apostoli (1.760m), Muntele Harghita (1.800m) şi Pietrosul Călimanului (2.100m).
Întregul ecosistem găzduieşte peste 800 de specii de plante, peste 100 de specii de păsări, aproape 90 de specii de licheni şi o mulţime de vieţuitoare vertebrate şi nevertebrate (vipera, şopârla cenuşie, salamandra, năpârca, şarpele de alun, iliacul bicolor, mistreţul, cerbul, căprioara ş.a.)
Cascada Tihu
Aflată la aproximativ 500 m de la confluenţa cu pârâul Tihu, în amonte pe pârâul Umed, cascada, cu o cădere de 8 metri reprezintă un punct de atracţie deosebit. (foto – geotrekking.ro/)

Înflorirea Bujorului de Munte
De la începutul lunii iunie şi până la începutul lunii iulie, întreg peisajul din zona înaltă a Parcului Naţional Călimani se transformă complet din punct de vedere cromatic, datorită tufelor de bujor de munte (cunoscut si ca smârdar sau rododendron): totul pare a fi un mare mozaic verde – roz, o privelişte rară şi extrem de pitorească.
Cel mai potrivit loc pentru a admira spectacolul îfloririi bujorului de munte este Vârful Retiţiş. (foto – bistriteanul.ro)

Rezervaţia Iezerul Călimanului
Rezervaţia Lacul Iezer din Călimani este o arie protejată de interes naţional inclusă în Parcul National Călimani, situată în judeţul Harghita, pe teritoriul administrativ al oraşului Topliţa. Rezervaţia are o suprafaţă de 322 hectare şi reprezintă un lac de baraj natural (Lacul Iezerul Călimanilor) şi zona limitrofă, cu o vegetaţie de arbuşti de jneapăn,ienupăr, specii floristice rare, precum şi specii faunistice de mamifere, păsări, insecte, reptile şi batracieni, specifice Carpaţilor Orientali.

Negoiul Unguresc – Pietrosul
Vârful Pietrosul este cel mai înalt vârf din Muntii Calimani, cu o altitudine de 2.100m. Poate fi atins venind dinspre Gura Haitii (o localitate la poalele Călimanilor), mergând fie prin fosta exploatare de sulf, fie urmând traseul turistic care străbate zonele cunoscute sub numele de Cei 12 Apostoli, Pietrele Roşii şi apoi Pietrosu. O altă modalitate de a ajunge este venind dinspre Topliţa pe la cabana meteorologica Retiţiş (care se găseşte la 2.022 m). Traseele sunt de o frumuseţe deosebită, atât vara cât şi iarna, când prezintă o dificultate mai ridicată. (foto – Cosmin Tomoiagă – timponline.ro)

Rezervaţia naturală „12 Apostoli”
Grupul de stânci ce formează rezervaţia cuprinde mai multe statui stâncoase, „sculpturi” fantastice, din lavă cimentată, purtând nume ciudate – „Mareşalul”, „Ramses”, „Guşterul”, care atrag numeroşi vizitatori, ca de exemplu figura unui moş cu barbă, spre nord, a unui bătrân spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteşte silueta lui Nefertiti ş.a. Printre acestea se remarcă figura misterioasă a Moşului, ce prezintă trei faţete distincte, toate cu chip uman. Ineditul acestor stânci a provocat imaginaţia privitorilor.
Rezervaţia geologică se află la o altitudine de 1760 de metri.

În Munţii Călimani sunt câteva trasee turistice, lungi şi dificile, care pot fi parcurse, însă doar de cei experimentaţi şi, în nici un caz, pe timp de iarnă.
În plus, în zonă sunt vipere, aşa că, pentru drumeţie, se impune purtarea de bocanci sau alte încălţări adecvate. Traseele cele mai frecventate sunt:
- Gura Haitii – Pietrele Roşii – Dornişoara (marcaj cruce albastră; durata 7-8 ore)
- Sat Gura Haitii – Poiana Izvoarelor – Vârful Pietrosu Călimani – Vârful Reţitiş – Vârful Iezerul Călimanilor – Pasul Păltiniş (durata 16 ore)
- Sat Neagra Şarului – Vârful 12 Apostoli – Poiana Izvoarele – Vârful Reţitiş – Vârful Iezerul Călimanilor – Sat Neagra Şarului (durata 18-20 de ore).
Pe parcursul anului, în zonă au loc mai multe festivaluri şi târguri tradiţionale care merită vizitate: Târgul Cireşelor, Târgul Rusaliilor, Târgul Băilor, Măsura Oilor, Festivalul Bujorului de Munte, Zilele Monorului, Coborâtul Oilor din Călimani, Ziua Eroilor.
În vecinătatea Parcului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural şi turistic: Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Răstoliţa, construcţie secolul al XVIII-lea, monument istoric; Biserica de lemn din Răstoliţa; Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Poiana Stampei, construcţie secolul al XIX-lea, monument istoric; Biserica de lemn din Bilbor construită între anii 1795-1797; Mănăstirea de călugări de la Topliţa ctitorită în anul 1924 de către Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Vatra Dornei (1902); Biserica romano-catolică „Schimbarea la Faţă a lui Isus”(1905); Cazinoul Băilor din Vatra Dornei (1898, monument istoric); Gara Vatra Dornei (1902, monument istoric); Moara de lemn din satul Şaru Dornei (1890, monument istoric).

Arii naturale: Defileul Deda – Topliţa, Codrul secular Giumalău, Cheile Zugrenilor, Piatra Ţibăului, Rezervaţia Bila-Lala, Obcina Feredeului (sit SPA), Cascada de apă termală Topliţa, Pârâul Dobreanului, Stâncile Tătarului, Munţii Călimani, Tăul Zânelor, Valea Repedea, Cheile Bistriţei Ardelene. (documentare: suceava.rosilva.ro/articole/parcul…calimani.ro; ecoturismcalimani.wordpress.com/atractii-turistice/)
Ileana Sandu