Producătorul local de carne și mezeluri, Petry, a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook că măcelarul-șef Biró László va reprezenta România la World Butchers’ Challenge 2025!
„Suntem extrem de mândri de colegul nostru, Biró László, care va participa la olimpiada mondială a măcelarilor, ce va avea loc pe 30-31 martie 2025, la Paris”, au transmis cei de la Petry.
Este un eveniment de amploare, unde echipe din întreaga lume concurează pentru titlul de cei mai buni măcelari! În doar 3,5 ore, fiecare echipă va transforma o jumătate de vițel, o jumătate de carcasă de porc, un miel și cinci pui în preparate demne de podium, explică reprezentanții producătorului de carne și mezeluri târgumureșean.
„Dar nu este vorba doar despre gust! Juriul va puncta inovația, tehnica și prezentarea, așa că antrenamentele sunt intense pentru a demonstra măiestria, precizia și creativitatea noastră! Premieră pentru Sud-Estul Europei – România va fi singura țară din regiune care va concura la această ediție prestigioasă, iar acest lucru este un mare pas înainte pentru măcelăria românească”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Cei 12 măcelari din echipa României, printre care și László, au făcut antrenamente cu 3.400 kg carne de vită, 1.520 kg carne de porc, 1.240 kg carne de miel și 180 de pui. Au fost necesare 40 kg condimente, 8 kg legume și fructe, 2 kg verdețuri și flori comestibile ornamentale pentru a perfecționa fiecare detaliu. Echipa a lucrat într-un program intensiv, simțind presiunea concursului, acumulând 120 de ore de antrenament pentru a îmbunătăți tehnicile de tranșare și prezentare. Ultimul antrenament va avea loc în ultima săptămână a lunii martie, înainte de plecarea la Paris.
Competiția va aduna țări precum Australia, Brazilia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, iar noi suntem extrem de entuziasmați să facem parte din acest eveniment global!
Succes, Biró László!
Andrei Roman