În centrul Gurghiului găsim Castelul Rákóczi – Bornemisza, după numele familiilor care i-au început construcţia şi al celei care a desăvârşit-o. Având, la vremea lui, moară de hârtie, glăjărie şi chiar o manufactură de porţelan, Castelul a trecut prin procese, devenind în cele din urmă Şcoală de brigadieri silvici. Acum, Castelul Rákóczi-Bornemisza se află în administrarea Muzeului Judeţean Mureş şi el începe să îşi recapete, uşor, suflul nobiliar. Parcul Dendrologic, lipit de Castel, a prins rădăcini în anul 1740, fiind înfiinţat de familia Bornemisza. Peste 350 de specii rare sunt conservate în acest loc, una dintre oazele de aer curat ale judeţului Mureş. În cele 10 hectare ale Parcului se găsesc mai mult de 100 de arbori exotici, aduşi din America, Australia, Turcia sau Japonia. Parcul are lac, o insulă, căbănuţe şi foişor, fiind loc numai bun de aer curat şi adunat gânduri. Tot prin aceste locuri sunt şi sărăturile de la Orşova, unde oamenii au făcut găuri cu adâncimi de 10 metri ca să scoată saramură. Inclusiv celebra Telemea de Ibăneşti, produs românesc cu denumire de origine protejată, îşi ia saramura ce îi dă gustul unic, tocmai de la Orşova. Dar la Gurghiu, focurile sunt încinse mai tot timpul anului şi aici punem MIELUL şi VIŢELUL LA CEAUN.
Dacă Solovăstru ar fi fost pus de Dumnezeu pe harta lumii, fie şi pentru a fi loc de pornire în lume a unui singur om, planul Său ar fi fost oricum măreţ, după ce planeta aceasta a primit-o, ca să fie binecuvântată, pe Virginia Zeani. Este una dintre vocile omenirii înzestrată cu har divin, considerată „prima donna assoluta” a Operei italiene. Ea rămâne cea mai apreciată interpretă din lume a Violettei, din „La Traviata”, de Verdi, parteneră de scenă a lui Luciano Pavarotti si Plácido Domingo, dar şi profesoară a lui Andrea Bocceli.
Locurile acestea au fost binecuvântate şi cu bogăţii ce vin din adâncuri. Lacul din Băi este cel mai mare dintre ochiurile de apă cunoscute ca fiind bogate în sare, apărut prin prăbuşirea unei saline create de romani, ce ştie să trateze beteşuguri dintre cele mai diferite. Băile Sărate de la Jabeniţa sunt cunoscute încă de pe la 1800, la început locul fiind deschis doar nobililor, iar nămolul de aici dus în staţiuni cunoscute din Austria şi Ungaria.
Ceea ce face cunoscută Valea Gurghiului este şi Pădurea Mociar, despre care se spune că ar fi cea mai bătrână pădure din România, făcută acum rezervaţie naturală. Aici au fost găsiţi înrădăcinaţi sute de fagi şi stejari, vechi de 700 de ani, din care jumătate au murit de bătrâneţe. Lăsaţi în pace de oameni, stejarii mai „tineri”, cei de 500 de ani, fac din pădurea aceasta loc căutat de ochiul omului, unde se spune că printre arbori apar tot felul de mistere, la adăpostul stejarilor, al frasinilor, carpenilor şi plopilor tremurători.
Pe Valea aceasta merită să păşeşti şi pentru o aruncătură de cârlig în Gurghiu, unde se prind uşor păstrăvi, lipani, cleni, mrene, grindei, raci şi ţipari. E loc frumos, cu ciobani şi stâne, unde musafirii sunt ospătaţi de gazde cu ce au mai bun împrejur. Dacă vă întreabă, nu refuzaţi niciodată un TOPCIT CU MĂMĂLIGĂ.
Studiile lucrate de specialişti arată că prin părţile Ibăneştiului, undeva către Lăpuşna, la Izvorul Călin se bea cea mai bună apă şi tot aici se poate respira cel mai curat aer din toată Europa, cu cel mai gros strat de ozon. La aceleaşi măsurători, aerul este al doilea cel mai bun, din toată lumea.
Fâncelul este una dintre cele mai bune zone de vânătoare ale României, fiind frecventat de personalităţi din toată lumea. Prinţul Dimitrie Sturdza spune că „ar fi bine ca toată România să arate ca Valea Gurghiului”. Aici, Alteţa Sa a construit un Muzeu al Vânătorii, unde se află trofee de vânătoare de pe aproape toate continentele, colecţionate în nu mai puţin de trei decenii.
Locurile sunt gazdă şi pentru păstrăvăria de sub pădure, înălţată la aproape 800 de metri, la confluenţa râului Gurghiu cu afluentul de stânga, Sebeşul Mare. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Lăpuşna vine din satul Comori, unde a fost ridicată din lemn de stejar şi molid, cu intrare în formă de gaură de cheie. Lăcaşul, ce se înalţă şi astăzi în pădurile Lăpuşnei, a fost adus aici la dorinţa Regelui Carol al II-lea.
Perla locului, ce poartă nume de Vale a Regilor, este Castelul de vânătoare de la Lăpuşna, cel care a prins viaţă în sufletul lui Ferdinand Întregitorul, ce prima dată i-a făcut loc prin desişul pădurii de aici, tăind printre copaci, în forma României Mari. Castelul arată astăzi aşa cum s-a regăsit el în schiţele arhitectului ce a imaginat şi Peleşul sau Pelişorul, motiv pentru care ce are Lăpuşna în Castel, seamănă la chip cu bijuteriile de la Sinaia. Aici au ajuns oaspeţi pasionaţi într-ale vânătorii, din marile familii regale ale Europei, la invitaţia familiei Regale a României. Trecerile Regelui Mihai I înspre Lăpuşna stau mărturie şi în cartea de Onoare a Bibliotecii Judeţene Mureş, acolo unde Majestatea Sa îşi lăsa semnătura în 1931.
La Lăpuşna şi în jos, spre Ibăneşti, este o mâncare ce vine din mândria ciobanilor de pe Valea Gurghiului, înmiresmată cu toate gusturile de la stână. Îi zice PĂTURI. De la Hodac ne-am gândit să vă arătăm o mâncare nu de sărbătoare, ci de zi de muncă, aşa cum sunt mai toate zilele oamenilor locului şi am aflat de PICIOICI CU BRÂNZĂ ŞI CARNE DIN BORCAN.
În fiecare număr de vineri, în Cuvântul liber, puteți degusta din bunătățile mureșenilor, iar detalii despre proiectul E14 SAGA COMMUNICATION BOUTIQUE găsiți pe www.istoriecugust.ro, unde puteți comanda și cartea care în două zile ajunge la dumneavoastră.