Afaceri de la zero. Afacerea inedită în spatele căreia se află o femeie, deşi toată lumea se întreabă cum de reuşeşte într-o lume condusă de bărbaţi. Chiar dacă am evoluat ca societate şi s-au făcut mulţi paşi pentru a reduce aşteptările sociale inechitabile, prejudecăţile legate de gen persistă în multe locuri. Sunt voci încă neprietenoase faţă de femeile antreprenori, chiar dacă se depun eforturi pentru a corecta acest lucru. Şi, totuşi, ce simte, cum gândeşte, ce culoare preferă, cum plânge femeia care a dezvoltat o carieră de succes? Mai multe detalii aflăm de la Luminiţa Balazs, creatoare de modă, care adoră oamenii de la care are ceva de învăţat, muzica slow şi Cola.
-Cititorii noştri ştiu multe despre tine ca antreprenor, aş vrea să povestim despre Luminiţa Balazs ca femeie.
-Ce înseamnă Luminiţa Balazs ca femeie?! Este o femeie simplă în toată complexitatea ei, asta îmi place să spun mereu, de fiecare dată. Sunt atât de simplă, încât unora nu le vine să creadă acest lucru. Luminiţa Balazs este o femeie căreia îi place bunul gust, bunul simţ, îi place să fie înconjurată de oameni frumoşi, care ştiu să zâmbească sincer şi curat, oameni muncitori, oameni deştepţi de la care să culeg informaţii, sunt aşa, ca o sugativă de informaţii. În rest, nu sunt foarte multe de spus, îmi place ca munca să vorbească în locul meu.
-Povesteşte-mi despre familia ta şi anii copilăriei.
-Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă de care îmi aduc aminte, copilăria, apoi şcoala generală, liceul, Doamne, duc dorul acelor ani! Eu provin dintr-o familie de 10 copii, 5 fete şi 5 băieţi, la noi în casă era multă veselie şi multă zarvă, eu eram a cincea, ne-am şi crescut unii pe ceilalţi şi a fost foarte frumos. Din anii copilăriei iubesc Cola, Cola sau Pepsi, nu contează, suc negru să fie, şi dulciurile, pentru că aveam un obicei frumos ,în fiecare sâmbătă seara cumpăram o ladă de suc, Pepsi-Cola sau Fructo, nu mai ştiu cum se numea pe vremea aceea, lada avea 24 de zile. Duminica aveam fiecare câte două sticle, una la prânz şi una seara. La prânz masa era suplimentată cu câte o îngheţată, sticks-uri, alături de prăjiturile pe care le făcea mama, sunt o iubitoare rară de dulciuri şi cred că va rămâne pentru totdeauna această plăcere a mea, nu pot renunţa, am încercat. Compensez prin sport şi o alimentaţie corespunzătoare.
-Da, era următoarea mea întrebare, înseamnă că nu îţi impui restricţii la mâncare.
-Nu neapărat restricţii, dar un echilibru. Dacă în ziua respectivă mănânc mai multe dulciuri, nu mai mănânc atât de multă mâncare. Nu sunt o gurmandă, pentru mine mâncarea este o necesitate fără de care nu aş avea putere să muncesc. Nu la fel este şi pentru băiatul meu de 17 ani, pentru el momentul mesei este un ritual, mănâncă ca pe vremea burghezilor, este o plăcere.
-A fost greu să răzbeşti ca şi creatoare de modă?
-A fost şi este în continuare greu dar, cred că în orice domeniu am activa ca femei, dacă reuşeşti în lumea în care trăim noi acum, plină de răutate şi frustrare este destul de greu să te menţii psihic. Dacă tu nu eşti bine psihic, nu poţi continua munca pe care o faci, iar pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat o putere psihică, multă multă răbdare şi mi-a dat multă înţelegere. Nu pot spune că acum sunt la apogeul succesului meu, cred că încă mai am multe de făcut până a ajunge la adevăratul succes. Au fost multe momente grele, la început puneam totul la suflet dar, dat fiind faptul că nu socializez foarte mult , nu ies des în oraş, nu stau prin cafenele şi restaurante, informaţiile nu ajung direct la mine, ajung la cei apropiaţi mie, unii vin să-mi spună, alţii se abţin. Iar acum, nu mă mai împiedic de absolut nici o piatră care apare în calea mea, am înţeles că oamenii vorbesc din neputinţa lor de a face acest lucru şi că nu este vorba despre mine. Oamenii nu pot accepta ideea că o femeie poate să reuşească să-şi clădească un drum singură, fără ajutorul nimănui.
-Cum te-ai descurcat în pandemie?
-A fost un moment de răscruce, a fost examenul vieţii noastre ca antreprenori în toate domeniile. Cei care nu au fost cu adevărat antreprenori , au închis afacerile, şi aici nu mă refer la magazinele alimentare, farmacii, bănci, care oricum au funcţionat. Perioada pandemiei a fost o mare povară pe umerii mei, dacă ar mai fi durat poate o jumătate de an nu aş mai fi avut resursele necesare pentru a continua şi aş fi intrat în faliment. Dar, s-a terminat exact la momentul potrivit , am reuşit să merg mai departe cu aproape toţi angajaţii, motiv pentru care sunt mândră. Pandemia a fost examenul meu ca antreprenor.
-Unde ai lucrat înainte de a te lansa în afaceri?
-În Ministerul Justiţiei, am lucrat 12 ani la Sovata la un centru de pregătire şi 2 ani de zile la Penitenciarul din Târgu Mureş. Nu mi-a plăcut întru totul, acesta a fost şi motivul pentru care de-a lungul celor 14 ani am căutat să mă îndrept spre alte domenii, o variantă de a pleca de acolo. În ultimii doi ani de la Penitenciar deja îmi începusem afacerea, am mers în paralel până am simţit că sunt bine, că merg pe drumul cel bun şi atunci mi-am depus demisia. Mulţi m-au considerat nebună să-mi dau demisia dintr-un loc unde alţii se înghesuie să ajungă, dar pentru mine în acel moment nu a mai contat nimic, nici anii de pensie sau orice avantaje aş fi avut rămânând în Ministerul Justiţiei.
-De mică ai fost aşa bătăioasă?
-Da, de mică am avut un spirit de luptătoare, la 14 ani îi spuneam tatălui meu că eu vreau să am banii mei, să mă descurc singură, nu vreau să depind de nimeni, iar la 17 ani deja aveam un job, aşa, de două săptămâni, iar la 18 ani m-am angajat şi de atunci lucrez zi de zi.
-Ce muzică îţi place să asculţi?
-Sunt o persoană romantică, ascult muzică romantică, în anumite momente mai ascult şi house, în maşină când merg pe autostradă.
-Care e culoarea ta preferată?
-În ultimii ani m-am virusat de la clientele mele cu negru, eu nu aveam în garderoba mea haine negre. Îmi plac culorile tari, culoarea lime, roşu, mai ales de când mi-am schimbat culoarea părului.
-Ce face Luminiţa atunci când izbucneşte în plâns?
-Au foste momente în viaţa mea când sufletul mi-a urlat de durere, Luminiţa Balazs nu plânge în public, nu pentru că aş fi mândră, ci pentru că aduc în faţa oamenilor lucruri frumoase şi nu poţi prezenta o rochie plângând. Am avut prezentări în care sufletul îmi plângea cu lacrimi amare, dar acea situaţie din viaţa mea, acel eveniment nu s-a văzut, a stat mereu în spatele unui zâmbet. Am avut nevoie de mai multe lecţii pentru a mă tranforma în ceea ce sunt acum, sunt oameni care spun că, acum sunt cea mai bună variantă a mea, ca om, ca femeie, şi sunt de acord cu ei. Mă simt capabilă să iau decizii fără să ţin cont de oamenii din jurul meu, fericirea lor nu depinde de mine, fiecare trebuie să-şi construiască propria fericire, am învăţat foarte greu să mă pun şi pe mine pe primul loc, să contez şi eu. Mi-a trebuit ceva timp să fac o listă cu lucrurile cărora să le spun NU, pentru că nu sunt conforme cu valorile şi principiile mele de viaţă, să spun PÂNĂ AICI, pentru că de aici încep să mă pierd pe mine. La îndrumarea unui prieten de-am meu, atunci când am făcut această listă, viaţa mea a început să se schimbe.
-În anul 2017, ai avut o rochie apărută pe covorul roşu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.
-A fost o onoare pentru mine, eram la începutul activităţii mele, anul acesta pe 1 martie am 10 ani de când am început afacerea, de când am lansat prima colecţie. Au urmat apoi multe evenimente, prezentări de modă, emisiuni TV , rochiile mele au fost îmbrăcate de prezentatoare TV, amintesc şi de Atipic Beauty, de care sunt foarte mândră, pentru că nu este deloc uşor să ajungi pe scenă la Palatul Parlamentului , iar de vreo 7-8 ani încoace merg anual şi sunt mândră că reprezint oraşul Târgu Mureş.
-Suntem în luna martie. Ce mesaj ai pentru femeile noastre?
-Să învăţaţi în primul rând să spuneţi NU, acolo unde simţiţi, convinse că aţi făcut ceea ce trebuie şi e bine pentru sufletul vostru, să fiţi blânde, iubitoare, feminine, să căutaţi eleganţa, contează atât de mult într-o zi simplă la birou să porţi o rochie cu tocuri, pur şi simplu te simţi altfel. Să fiţi fericire, pentru ca cei din jurul vostru să beneficieze de ea, să nu vă pierdeţi niciodată demnitatea.
Amalia Vasilescu