Krisztina Csiszár este artist liric, membră în Corul Mixt al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

Corul Mixt al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș – înființat în anul 1956 – la început  și-a desfășurat activitatea în cadrul Ansamblului de Stat de Cântece și Jocuri. În această conjunctură repertoriul său s-a format mai ales din lucrări muzicale de inspirație folclorică, dar pe lânga acestea, deja în această perioadă a realizat concerte a cappella, aplecându-se cu o atenție deosebită asupra interpretării unor creații corale din secolul XX, concerte care s-au bucurat de mare succes.

Din 1970 ansamblul coral aparține Filarmonicii de Stat, în cadrul căreia abordează deopotrivă literatura muzicală vocal-simfonică, de operă în concert și a cappella. Repertoriul ansamblului cuprinde aproape toate marile creații baroce și clasice ale genului, totodată prin interpretarea unor lucrări aparținând literaturii muzicale romantice și moderne obține succese considerabile. Una din calitățile sale apreciabile o constituie faptul că, doar cu câteva zile de repetiții, reușește să revină asupra unor creații din sutele aflate deja în repertoriul său.

Krisztina Csiszár este o femeie plină de energie și un tonus bun, în primul rând pentru că practică gimnastica acrobatică, ceea ce și recomadă tuturor femeilor, pentru că este o combinație complexă de forță fizică, flexibilitate, putere, agilitate, coordonare, grație, echilibru și control.

„Doresc tuturor femeilor o primăvară frumoasă cu realizări și mult succes în toate! ” a tranmis Krisztina.

O primăvară caldă, multă sănătate și La mulți ani! îi urăm și noi.