Martie/Femeile Mureșului. Destine, curaj, inspirație

Un glas al naturii și al comunității – Povestea unei jurnaliste dedicate comunicării, Iulia Vizi

Zi de zi, lumea din jur se schimbă, dar sunt oameni care știu să păstreze esențialul – să comunice, să inspire și să apropie oamenii de natură și de valorile autentice. Un astfel de om este jurnalista noastră, formată în ritmul alert al radioului și televiziunii, dar cu sufletul mereu conectat la frumusețea simplă a lumii.

Crescută profesional la Radio Târgu Mureș, trecută prin redacțiile StiiTV și TVR Târgu Mureș, și-a construit cariera în jurnalism cu răbdare și pasiune. Însă, dincolo de știrile de zi cu zi, a simțit mereu chemarea unei comunicări mai profunde – cea care aduce oamenii mai aproape de natură și de cauzele care contează.

Astfel, drumul său a purtat-o spre Asociația pentru protecția naturii și păsărilor Milvus, unde a învățat să transmită frumusețea și fragilitatea lumii sălbatice. Apoi, la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, a dat glas inițiativelor sprijinite prin EEA Norway Grants, contribuind la dezvoltarea și susținerea ONG-urilor din România, prin programul Active Citizens Fund.

Astăzi, cu aceeași bucurie și energie blândă, și-a adus vocea și priceperea în slujba Muzeului Județean Mureș, unde arta, istoria și cultura au nevoie de povești bine spuse.

Un om blând, mereu cu zâmbetul pe buze, îndrăgostită de cărți, de flori – mai ales de cactuși – și de animale, fie ele domestice sau sălbatice. Natura este refugiul ei, locul unde se reculege și unde găsește răspunsuri. Crede cu tărie că oamenii au nevoie de natură pentru a se înțelege mai bine pe ei înșiși și că prin comunicare reală și autentică, lucrurile se pot rezolva.