Poet, chirurg, traducător, căutător neobosit al lumii și al sinelui, Lorand Gaspar a fost un spirit aparte, care a îmbinat știința și poezia într-un mod profund și unic. La UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, a avut loc colocviul De la parole au corps du monde, organizat de universitate în parteneriat cu instituții de prestigiu din Europa, care a readus în atenție complexitatea operei sale, dar și necesitatea unor noi traduceri, esențiale pentru a depăși provocările redescoperirii sale.
Conf. univ. dr. Corina Bozedean, cadru didactic la Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, inițiatorul și organizatorul colocviului internațional, ne vorbește într-un interviu despre cum Gaspar a transformat limbajul într-un instrument de cunoaștere, despre semnificația plăcuței comemorative și despre ce putem face pentru ca moștenirea lui să fie mai aproape de noi generații. O discuție despre memorie, identitate și felul în care arta și știința se întâlnesc în cuvintele unui poet.
Reporter: În ce măsură considerați că evenimentul a reușit să îmbine diverse discipline (literatură, medicină, arte vizuale) pentru a crea o viziune complexă asupra operei lui Gaspar?
Conf. univ. dr. Corina Bozedean: Consider că prin axele de reflecţie propuse în cadrul colocviului şi prin calitatea cercetătorilor şi a comunicărilor prezentate s-a reuşit reliefarea complexităţii operei lui Lorand Gaspar, o complexitate binecunoscută exegezei; în egală măsură, s-au conturat noi piste de cercetare, aşa cum o ocazie ca centenarul naşterii, se impunea să o facă.
Rep.: Lorand Gaspar a integrat în poezie experiența sa de chirurg și spiritul său științific. Cum credeți că această dualitate influențează modul în care publicul contemporan interpretează sensurile profunde ale versurilor sale?
C.B.: Cred că e deja o axiomă pentru publicul contemporan faptul că Totul în acest Univers este interconectat şi se află într-un determinism reciproc. Astfel, Lorand Gaspar stabileşte tot felul de corespondenţe şi un ansamblu de relaţii, de la corp la idei şi stări psihice. Tot ce pleacă de la corpul-materie e integrat în spirit, și perceptibil, de altfel, în bolile psiho-somatice, aşa cum putem citi în volum său postum, Feuilles d’hȏpital.
Rep.: Dacă ar trebui să comparați opera lui Lorand Gaspar cu cea a altor scriitori care au îmbinat, la rândul lor, elemente din domeniul științific sau medical, care considerați că sunt paralele interesante și ce diferențe fundamentale observați?
C.B.: Sunt mulţi medici-scriitori sau terapeuţi-scriitori în spaţiul francofon, iar spontan îmi vine în minte Yves Namur, preşedintele Academiei Regale Belgiene, care l-a cunoscut şi apreciat pe Gaspar, sau autorul meu de teză, Henry Bauchau, terapeut psihanalist. Nu văd neapărat diferenţele dintre ei, ci mai degrabă gestul comun care reuneşte cele două practici, şi anume exerciţiul înţelegerii sinelui, aşa cum Gaspar însuși spunea în interviul cu Smaranda Enache.
Rep.: În cadrul colocviului au avut loc dezbateri ce au traversat barierele disciplinare. Cum credeți că aceste dialoguri contribuie la reinterpretarea operei lui Gaspar în contextul literaturii moderne?
C.B.: Nu cred că putem vorbi despre o reinterpretare a operei lui Gaspar, ci mai degrabă despre consolidarea unor ipoteze avansate deja prin numeroasele lucrări ştiinţifice ce i-au fost consacrate. Marea noutate adusă de acest colocviu în exegeza gaspardiană a fost investigarea perspectivei de “traduire en poète”, adică Gaspar traducător şi Gaspar în traducere, prea puţin investigate până în acest moment. Personal, îmi doresc ca acest colocviu să constituie momentul renaşterii interesului de a-l traduce în română, limba oficială a ţării sale de origine şi în care, din păcate, a fost cel mai puţin tradus.
Rep.: Dezvelirea plăcuței comemorative a fost un moment simbolic. Ce semnificație ați atribuit acestei inițiative în relația dintre patrimoniul cultural local și moștenirea internațională a lui Gaspar?
C.B.: Dezvelirea plăcuţei commemorative a constituit un gest profund simbolic, acela de a-l aduce şi primi, în sfârşit, pe Gaspar acasă şi a-l reda patrimoniului cultural local. Căci, dacă pe plan internaţional, se bucură de o recunoaştere largă, mi s-a părut nedrept ca în peisajul cultural târgumureşean şi românesc, să rămână în continuare un necunoscut.
Rep.: În ce mod considerați că opera lui Gaspar poate fi făcută mai accesibilă și atractivă pentru noi generații, atât din punct de vedere literar, cât și cultural?
C.B.: Înainte de toate, ar trebui, aşa cum spuneam anterior, să fie tradus masiv, să avem chiar o integrală a operei sale în limba română. Căci cititorii de limba franceză, limba sa de expresie literară, sunt tot mai puţini. Apoi, cred că revistele literare din România ar trebui să înceapă să-i acorde spaţii semnificative şi, în acest sens, ţin să precizez că la iniţiativa domnului profesor Boldea, revista Vatra din luna octombrie a acestui an, îi va consacra câteva pagini.
Rep.: Dacă ar trebui să sintetizați esența și moștenirea lui Lorand Gaspar într-un singur mesaj adresat publicului larg, care ar fi acesta și de ce?
C.B.: Aş relua ce i-am spus în luna iulie a anului trecut domnului Băciuţ în revista Cadran, şi anume că mi-ar plăcea ca târgumureşenii să-şi reamintească, (re)descoperindu-l pe acest mare poet-chirurg, că unitatea noastră constă tocmai în diversitatea individualităţilor noastre, că toţi aparţinem Unui Singur mare Întreg, ceea ce Gaspar a afirmat constant în timpul vieţii, iar universitatea noastră, care l-a omagiat recent pe Gaspar, promovează sub forma devizei personale: E pluribus unum.
A consemnat Larisa Suci, masterand Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș