Fundația Transilvană Alpha este o organizație neguvernamentala, înființată în anul 1992 de Dr. Alexandru Lupșa, fondator, având un scop umanitar și de caritate, necondiționată politic, etnic, rasial şi religios, cu scop nepatrimonial, de ajutorare a persoanelor cu dizabilități, in special neuro-psihice și a altor categorii de cetățeni vulnerabile social, ori persoane aflate în dificultate.
„Astăzi Fundația Transilvană ALPHA împlinește 33 de ani, activi pentru îndeplinirea misiunii ei civice și umanitare în comunitate, în țară și Europa. La mulți ani cu succes pentru binele celor care de mulți ani au reușit o îmbunătățire a calității vieții familiilor lor în urma muncii noastre comune”, a transmis dr. Alexandru Lupșa.
Pe parcursul a 33 ani de activitate Fundaţia Alpha Transilvană a devenit o organizaţie umanitară prestatoare de servicii sociale, recunoscută atât la nivel local, cât şi naţional şi internaţional. De la o echipă de 8 angajaţi la început, în 2025 a devenit o familie mare de peste 50 de profesionişti şi specialişti al căror scop principal este de a oferi servicii de calitate, de a reda speranţa şi de a îmbunătăţi viaţa comunităţii noastre.
Programe derulate
PERSEVERENȚA- complex de servicii pentru copii cu nevoi speciale- este programul sub umbrela căruia se află Centrul de Zi de Recuperare și Îngrijire pentru Copii cu Nevoi Speciale și Centrul de recuperare în regim ambulator pentru copiii cu dizabilități multiple și severe. Programul Perseverența asigură îngrijire primară, terapii și intervenții de specialitate pentru copii cu dizabilități severe din municipiul Tîrgu-Mureș și localități limitrofe, județul Mureș și alte județe.
ATRIUM- este programul care asigură activități de educație vocațională și integrare pe piața muncii a tinerilor cu dizabilități. Centrul de zi ATRIUM asigură activități de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă pentru tinerii cu dizabilități. Activitățile de socializare și timp liber sunt de asemenea parte integrantă a programului ATRIUM.
START- este un program de educație timpurie are se adresează copiilor cu dezvoltare normală. Activitatea programului cuprinde cluburi de socializare și cluburi educative. Principalele activități: Centru educațional Start, Bebe Bălăceală, Club Copăcel, Ștrumfii Isteți, Gimnastică prenatală, Gimnastică mama și copilul, Training parental, Metoda Feuerstein, Tabără de vară.
CENTRUL COMUNITAR- având următoarele componente: ajutor Instituțional, donațiile materiale, centrul de primire persoane fără adăpost
CLUBUL SENIORILOR- activități de socializareși petrecere a timpului liber pentru seniori
La mulți ani!