Am spus mereu că România are nevoie de lideri cu caracter, oameni care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe. Într-o mare de politicieni care vorbesc mult și fac puțin, Elena Lasconi este dovada că se poate și altfel.

Nu are legături cu grupurile de interese, nu datorează nimic baronilor din partide și nu face jocurile nimănui. Este un om liber, care spune lucrurilor pe nume și care a arătat deja că politica trebuie făcută cu responsabilitate, nu cu compromisuri.

Exact asta îi sperie pe cei care conduc România din culise, de peste 30 de ani: un om care nu poate fi controlat.

România nu are nevoie de încă un președinte de decor, crescut și protejat de sistemul politic corupt. Are nevoie de un lider care chiar luptă pentru dreptate, pentru bunăstarea oamenilor și pentru viitorul țării noastre în Uniunea Europeană.

Azi, în fața unui sistem care încearcă să-și păstreze puterea cu orice preț, am ieșit în stradă pentru democrație și pentru valorile europene. Nu mai putem sta deoparte.

Îmi doresc o țară condusă de cineva care nu se teme să spună „NU” mafiei politice și care are curajul să schimbe lucrurile. Și cred că Elena Lasconi este acea persoană.