Peste 300 de români cu afecțiuni grave, care le pun viața în pericol, au primit ajutorul vital al Comunității E.ON a donatorilor de sânge, în urma campaniei de donare organizate la Târgu Mureș, marți, 18 martie. Acțiunea a reunit peste 100 de angajați ai grupului E.ON România.

Mobilizarea specialiștilor Centrului de Transfuzii Sanguine Mureș și a angajaților companiilor E.ON a fost exemplară, fiecare dintre aceștia fiind motivat să facă bine semenilor săi. Majoritatea donatorilor sunt din Târgu Mureș, însă inițiativa a atras și angajați din Reghin și Luduș, care au dorit să contribuie la această cauză.

Donarea de sânge a început în momentul în care soția unui coleg avea nevoie de transfuzie. M-am bucurat că am putut fi de ajutor și de atunci am continuat să donez sânge ori de câte ori am avut ocazia. Sunt persoane a căror viață sau recuperare depind de această cantitate de sânge, iar pentru cine este sănătos nu este un efort mare. Faptul că, în Târgu Mureș, Centrul de Transfuzii se deplasează la sediul nostru ușurează procesul de donare”, spune Gabriela Budian, E.ON Energie România.

Florin Negrușa, Delgaz Grid, a participat la fiecare acțiune organizată la Târgu Mureș: „Prima experiență în calitate de donator am avut-o în urmă cu 30 ani, când un coleg a fost implicat într-un cumplit accident de circulație. De atunci donez constant sânge din dorința de a face bine, de a-mi ajuta semenii a căror viață este în cumpănă”.

„Indiferent câți donatori se prezintă la Centrul de Transfuzie, o astfel de campanie este binevenită, pentru că de sânge este nevoie în permanență. De aceea, încurajez pe toată lumea, indiferent că face parte din compania dvs. – care demonstrează că este responsabilă și aproape de comunitate – să nu ezite nicio clipă. Dacă starea de sănătate îi permite, să doneze sânge, indiferent de moment, în campanii organizate sau individual, pentru că este un gest binevenit, un gest care salvează vieți”, afirmă Marinela Lazăr, psiholog la Centrul de Transfuzie Sanguină Mureș.

A devenit o tradiție ca, în fiecare an, partenerul campaniei de donare de sânge, Centrul de Transfuzii Sanguină Mureș, să vină la sediul E.ON din Târgu Mureș pentru a recolta sângele atât de necesar celor care se află în suferință. 

Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, cineva are nevoie de sânge la fiecare două secunde. Pe parcursul vieții, una din trei persoane are nevoie cel puțin o dată de o transfuzie. Cu ajutorul celor 450 ml recoltați de la o singură persoană pot fi salvate viețile a trei adulți sau cinci bebeluși.

La ultimele trei campanii organizate la Târgu Mureș, peste 300 de voluntari din companiile E.ON au donat sânge, oferind astfel o șansă la viață pentru aproape 1.000 de pacienți cu afecțiuni grave.

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 20 de ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,4 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.