Mădălina Rohan, harul de a fi dascăl

Proverbul “Omul cât trăiește, învață” are o importanță deosebită în vocația de dascăl. Un profesor bun se preocupă în permanență de propria sa perfecționare, găsind în sine resurse infinite de voință în a evolua. Iar această instruire continuă nu se referă doar la stăpânirea disciplinei predate, ci și la îmbunătățirea metodelor didactice și de relaționare cu copiii, ca un bun psiholog care știe ce abordare să adopte la nivel comportamental.

Astfel, nu puteam trece luna martie fără să o sărbătorim pe Mădălina Rohan, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Solovăstru și Şcoala Gimnazială ” Dr. Nyulas Ferenc”, care nu știu exact ce metodă aplică, dar reușește să își motiveze elevii să treacă cu bine Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat. Și, mai știu că nu-i place să fie lăudată, pentru că dintr-o modestie caracteristică destinului asumat, Mădălina nu-şi vede puterea, ci doar datoria! Pentru ceea ce este, pentru devotament, forţă şi asumare, pentru toate câte sunt în fiinţa sa, o felicităm cu respect şi recunoaştere a valorii!

Mădălina alături de mama ei, Angela Rohan, și bunica și mama prietenului ei, Lupu Rodica și Torok Anca. Cotidianul Cuvântul Liber le urează o primăvară caldă, multă sănătate și tradiționalul La mulți ani în luna femeilor!