Poate v-aţi fi aşteptat să scriu astăzi despre cum cresc indicatorii tehnico-economici, recte preţurile pe care le vom plăti cu toţii pentru lucrările de investiţii de la Târgu Mureş. Şi asta înainte ca ele măcar să fi început. Căci au crescut preţurile pentru locurile de parcare pe care le vom avea cândva în centru, în spatele fostului hotel Parc, a crescut preţul pentru o bucată de centură, din „inelul ocolitor” – bată-l să-l bată de inel, de 24 de ani tot inele visăm şi nu suntem în stare nici măcar de un lănţuc, aşa, cu două benzi care să scoată tirurile din oraş… În curând vor creşte preţurile pentru poduri şi, uite aşa, vom afla că ne-am trezit prea târziu sau că ne-am născut prea repede pentru ceea ce în Vest este normalitate. Sau, măcar în treacăt, poate aţi aşteptat să scriu despre „Martie negru”, despre cum au fost convinşi ungurii şi românii că cel mai bine se poate convieţui aici prin ciomăgeală, nu prin fraternizare, despre idealurile secuilor care îşi continuă demersurile pentru a obţine recunoaşterea regiunilor şi pe criteriul etnic, deci acordarea de fonduri UE şi în acest fel. Adică un altfel de autonomie, de astă dată europeană, nu una aşa cum ne-au obişnuit, doar carpato-danubiano-pontică… Şi, nu în ultimul rând, cred că vă aşteptaţi să mă întreb şi să scriu astăzi despre tunurile date de un individ asociaţiilor de proprietari din oraş, căci, da, este vorba, se pare, de mii de păgubiţi care vor fi puşi să achite din nou facturi pe care ei ştiau că le-au plătit deja, în timp ce un hoţoman s-ar fi bucurat de banii lor. Iar în context nu poate să nu fie adus un om al fostei găşti politico-administrative, căci el ar fi fost prieten cu hoţomanul, iar asociaţiile de proprietari ar fi fost folosite pe vremuri pentru propaganda politică a foştilor… Nu, nu voi scrie nici despre asta, dar voi sublinia că în problema asociaţiilor de proprietari voi, proprietarii sunteţi singurii vinovaţi! Pentru că cei care strâng banii şi îi gestionează nu sunt stăpânii voştri, sunt angajaţii voştri, însă voi când mergeţi să plătiţi ce aţi consumat vă comportaţi ca nişte sclavi în loc să fiţi demni şi să cereţi, măcar din când în când, socoteală angajaţilor care altfel îşi fac de cap ajungându-se astfel la derapaje şi la cheltuieli care riscă să vă cocoşeze acum, în prag de criză. Aşadar, nici despre asta nu voi detalia aici, căci nu aţi făcut nimic atunci când aţi văzut şefii de asociaţii, da, căci ei aşa se consideră, şefi, mâncând şi bând la mesele organizate de şefii administraţiei locale, nici la revelioane, nici la alte chermeze… Vi s-a părut că aşa e normal şi aţi închis ochii la restul problemelor ca şi când asociaţiile sunt de fapt ceva total neinteresant şi neproductiv. Asta pentru că nu aţi înţeles nici până astăzi că, dacă aveţi asociaţie, puteţi obţine inclusiv fonduri europene pentru diferite proiecte. Voi le-aţi folosit doar pentru plata cheltuielilor, obişnuiţi să staţi la coadă şi să salutaţi servili doamna de după geam şi preşedintele de asociaţie, căci e… „preşedinte”… Şi, exact aşa nu voi scrie nici despre ce-au făcut parlamentarii de Mureş în ultimele zile, nici despre proiecte de infrastructură şi nici despre încercările disperate de a convinge absolvenţii de Medicină să se facă medici de familie. Şi nici despre consilierul local care acţionează ca şi cum el ar fi viceprimar în oraş şi participă la „vizite de lucru” la diverse instituţii şi autorităţi… Ci, după ce v-am arătat întreagă această fotografie a momentului, pe care unii o cunoaşteţi şi o acceptaţi pasivi, vreau să vă scriu scurt despre presă. Despre ceea ce voi credeţi că „este dat de Stat” sau, de ce nu „este venit de la Dumnezeu”. Despre ce înseamnă să ai posibilitatea de a citi o ştire verificată din trei surse şi despre rolul vostru în apărarea libertăţii presei. Pentru că simt cum în aceste zile, iarăşi, unii şi-au găsit marele duşman în jurnaliştii care încearcă să vă aducă informaţiile şi oamenii în faţa ochilor, cu bune şi rele, iar voi staţi impasibili şi vă uitaţi ca la spectacol. Fără a vorbi despre faptul că vă doriţi „un câine de pază”, dar aşa cum îl vreţi voi, docil şi fără să vă coste prea mult. Unii spun că aveţi dreptate să vă comportaţi aşa, căci presa a dezamăgit. Dar v-aţi uitat în oglindă? Voi sunteţi mulţumiţi de ceea ce aţi făcut pentru presă? A, ştiu, sunteţi de părere că voi puteţi face totul mai bine! Şi că e pe banii voştri. Da, aşa este, nu vă contrazic, doar că şi noi, ziariştii, suntem tot voi. V-aţi gândit la asta? Dacă nu era presa, aflaţi voi toate matrapazlâcurile făcute de aleşii voştri sau de cei numiţi de aleşii voştri? Aflaţi voi cum s-au scurs sau se scurg bani publici în interes propriu sau de gaşcă? Da, aflaţi dacă eraţi parte în afacerile cu pricina, sunt sigur. Aşa, de bine de rău, zeci de ani, aţi aflat adevărul despre voi şi ai voştri aleşi de la oameni care şi-au pus în pericol adesea chiar propria viaţă. Şi voi mereu aţi stat spectatori ca la teatru. Aşa şi acum când o doamnă, aleasă de unii din voi, refuză să răspundă întrebărilor voastre puse prin noi, jurnaliştii care nu suntem decât o interfaţă în relaţia cu toţi aceşti „dumnezei” care au primit puteri prin vot, nu reacţionaţi. Aşteptaţi parcă să se întoarcă „gazeta de perete” şi „telejurnalul” în care să aflaţi doar ceea ce s-a transmis de la partid. Şi, tragic este că aceasta nu este doar o aşteptare a nostalgicilor ajunşi la o anumită vârstă care, subiectiv, îşi văd copilăria sau tinereţile, deşi văduvite de multe lucruri fără de care astăzi nu şi-ar imagina viaţa nepoţilor lor, ci este şi aşteptarea unora din cei tineri care nu au simţit gustul dictaturii şi al graniţelor închise… Spectatori ca la teatru, indiferenţi, ranchiunoşi, aşteptaţi să vă fie „mai bine”, visaţi la răsturnarea Statului de Drept, a democraţiei, mânaţi în luptă de boţi manipulatori care au reuşit să vă convingă că nu este vina voastră pentru nimic din ceea ce se întâmplă, că o duceţi prost şi că meritaţi altceva. Însă acel altceva este un fel de Fata Morgana sau, mai clar şi pe româneşte, un fel de a da pasărea din mână pe cioara de pe gard. Iar voi, luaţi de val, vă supăraţi amarnic când noi, jurnaliştii, presa, încercăm să vă punem în faţă toate piesele jocului. Vreţi doar adevărul vostru şi presa voastră. Timp în care, tot ceea ce am scris la început, se întâmplă fără ca cineva să fie stingherit că aţi putea afla. Pentru că, oricum, nu vă interesează. Sau, dacă vă interesează, aşteptaţi oricum ca alţii să vă rezolve problemele. Pentru că „este dat de stat” sau, de ce nu „este dat de Dumnezeu”. Voi vă întoarceţi la presă şi la Statul de Drept doar când vă ajunge cuţitul la os. Însă, uneori, nu uitaţi, poate fi prea târziu. Căci faptele se prescriu, banii se cheltuiesc, oamenii mor, iar libertatea lor nu este întotdeauna şi libertatea noastră. Părerea mea.
Adrian Armand Giurgea