Cinci persoane private de libertate din Penitenciarul Târgu Mureș, prin serviciul de Reintegrare Socială, au participat astăzi, 21 martie, la „𝑩𝒆𝒉𝒊𝒏𝒅 𝒕𝒉𝒆 𝒄𝒍𝒐𝒔𝒆𝒅 𝑫𝒐𝒐𝒓𝒔- 𝒎𝒂𝒓𝒂𝒕𝒐𝒏 𝒅𝒆 𝒂𝒓𝒕ă ș𝒊 𝒅𝒓𝒆𝒑𝒕𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒐𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊” – eveniment găzduit de Centrul de Resurse Juridice.

„Anii ‘90, România. Sistemul de protecție a copilului se află într-o stare dezastruoasă: cămine-spital, orfelinate, leagăne, centre. Estimările arată că în aul 1989, peste 100.000 de copii trăiau în instituții rezidențiale mari, în condiții extrem de precare, instituții care atârnă de un fir roșu și în prezent. Trecutul uneia dintre cele mai dureroase „moșteniri” ale unui stat în paragină e departe de fi doar o amintire, o spun copiii zilelor noastre, undeva la 10,000, neglijați, nemângâiați, neauziți, nehrăniți, legați, cașexici, netratați”.     

În perioada 20 – 21 martie 2025 Centrul de Resurse Juridice organizează mai multe evenimente reunite în cadrul Maratonului de artă și drepturile omului Behind the Closed Doors la Cetatea din Târgu Mureș, Bastionul Dogarilor.

Maratonul aduce în prim-plan moștenirea dureroasă a statului român: copiii abandonați în leagăne, cămine spital, orfelinate și centre de plasament, urmărind firul roșu care le-a marcat destinul de-a lungul decadelor. Discuțiile libere vor beneficia de expertiza mai multor activiști, istorici, jurnaliști, autoreprezentați și artiști, explorând transdisciplinar felul în care societatea românească a reflectat – și încă reflectă – respectarea drepturilor copiilor instituționalizați, de la jumătatea secolului trecut până în prezent.

Participanții au ocazia să viziteze expoziția itinerantă de fotografie și să trăiască o experiență imersivă prin realitate virtuală, pășind simbolic în interiorul unui fost cămin-spital. În cadrul aceluiași eveniment, vor putea asculta monoloage din spectacolul de teatru Eu sunt Luli cu actrița Anda Saltelechi și vor avea șansa de a intra în dialog cu Elisabeta Moldovan, autoreprezentantă și co-președintă Asociația CevaDeSpus din Timisoara – care poartă în ea memoria vie a celor 23 de ani trăiți în instituții.

Prin participarea la astfel de evenimente, organizatorii demonstrează deschiderea către comunitate, angajamentul continuu față de reintegrarea socială și dezvoltarea personală a persoanelor private de libertate și, eforturile de a oferi oportunități menite să sprijine reabilitarea și reintegrarea în societate.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă invităm să accesați link:ul: https://www.facebook.com/share/p/1MHnf3xFr6/?mibextid=wwXIfr