În judeţul Mureş, anul şcolar 2024-2025 aduce o veste bună pentru tineri: sunt disponibile aproape 300 de locuri în învăţământul profesional dual. Această iniţiativă, desfăşurată în cele şapte unităţi şcolare din judeţ, are scopul de a pregăti personal calificat pentru diverse industrii esenţiale, cum ar fi textilele, alimentaţia, agricultura, construcţiile şi automotive. Creşterea semnificativă a numărului de locuri disponibile, faţă de anul anterior, reflectă un angajament din partea firmelor locale de a investi în viitorul tinerilor şi de a răspunde nevoilor acestora.
De exemplu, Sighişoara se distinge ca un model de succes în educaţia duală. Prima clasă de învăţământ dual a fost înfiinţată la Liceul Tehnologic nr. 1 anul trecut, aducând o colaborare eficientă între unitatea şcolară, Primărie şi agenţii economici locali. Această colaborare nu doarme, ci aduce beneficii semnificative pentru elevi, care beneficiază de practică directă în companii, fiind astfel mult mai bine pregătiţi pentru provocările pieţei muncii.
După succesul primelor clase, Liceul Tehnologic nr. 1 din Sighişoara va înfiinţa patru noi clase pentru anul şcolar 2024-2025, ceea ce va duce numărul total al elevilor implicaţi în învăţământul dual la 180. Această expansiune este însoţită de dotări noi şi moderne, precum ateliere echipate conform standardelor internaţionale, care îmbunătăţesc experienţa educaţională a tinerilor şi le oferă abilităţi relevante în domeniile alese.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş aduce preocupările pentru educaţia duală la un nou nivel, anunţând lansarea a opt programe universitare începând cu anul universitar 2025-2026. Aceste programe, care vizează domenii tehnice foarte căutate, au fost dezvoltate în urma dialogului cu mediul economic, subliniind necesitatea de a forma specialişti pregătiţi să răspundă cerinţelor actuale ale pieţei muncii.
În acest context, învăţământul dual nu doar că oferă tinerilor o şansă de formare practică, ci le asigură şi beneficii palpabile, precum burse consistente şi posibilitatea de a accesa locuri de muncă sigure. Colaborarea între şcoli şi companii se dovedeşte a fi un model sustenabil, contribuind la formarea unei generaţii bine pregătite pentru viitor. Mureşul, astfel, se reconfigurază ca un lider în educaţia duală, având potenţialul de a transforma provocările în oportunităţi pentru tineret.

300 de locuri la nivel liceal în anul şcolar 2024-2025
În judeţul Mureş, 7 unităţi şcolare derulează cursuri de învăţământ şcolar profesional, aproape 300 de locuri fiind oferite de firmele din judeţul Mureş pentru anul şcolar aflat în curs, care se asigură că în acest fel vor avea personal calificat.
Meseriile pentru care se oferă locuri de muncă sunt din industriile textilă, alimentară, agricultură, construcţii şi automotive.
Creşterea este semnificativă faţă de anul şcolar 2023-2024, când au fost de 170 de locuri, a explicat inspectorul şcolar de specialitate Anca Turc: „Avem 7 unităţi şcolare care au în oferta educaţională locuri pentru învăţământul profesional dual, disponibile pentru 1 0 domenii: Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, Liceul Tehnologic Electromureş, Liceul tehnologic C-tin Brâncuşi, şi Liceul tehnologic „Gh Şincai” din Tg. Mureş. Apoi Liceul tehnologic Sighişoara, la Liceul tehnologic „Ioan Bojor” din Reghin, precum şi Liceul tehnologic Iernut. E un total de 280 de absolvenţi. Pentru învăţământul profesional simplu, sunt 939 de locuri disponibile.”
Sighişoara, un exemplu de succes
Prima clasă de învăţământ dual a fost formată la Liceul Tehnologic nr. 1 din Sighişoara în anul şcolar 2022 – 2023, cu 12 elevi.
Asta, după ce a fost încheiat un protocol de colaborare între unitatea de învăţământ, Primărie şi mai multe societăţi comerciale.
„Şcoala duală asigură oportunităţi sporite pentru elevi întrucât, în cadrul acesteia, elevii fac practică nu doar în şcoala în care învaţă, ci şi în diverse companii. În cazul de faţă, vorbim de un parteneriat cu agenţii economici S.C. GST TEXTILE SAFETY RO SRL şi SC SEFAR SRL”, spunea la acel moment primarul municipiului, Iulian Sîrbu.
Proiectul a fost un succes, iar în anul şcolar 2023-2024, 56 de elevi au învaţat la trei specializări: mecanic, electric şi confecţii.
Tot din 2023, ei au la dispoziţie trei ateliere noi, dotate la cele mai înalte standarde, explică directorul Liceului Tehnologic nr. 1 Sighişoara, Rusu Jozsef: „Elevul care face practica în aceste ateliere când merge în acea practică săptămânală la agentul economic lucrează pe acelaşi stil de utilaj. Atelierul mecanic a fost undeva la 20.000 de euro investiţia, atelierul de confecţii la fel, acum chiar aşteptăm să se mai aducă un utilaj pe care vor lucra şi la agentul economic alături de 28 de maşini de cusut pe care le-am avut noi. Atelierul electric a fost schimbat din temelii.”
Opt companii sunt în prezent implicate în învăţământul dual de la Sighişoara.
Pentru anul şcolar 2024 – 2025 instituţia de învăţământ a înfiinţat încă patru clase, ceea ce va duce numărul de elevi care vor studiază în învăţământ dual la 180.

Opt specializări la UMFST Târgu Mureş
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş anunţă înfiinţarea a opt programe universitare de studii de licenţă în învăţământul dual.
Programele vor funcţiona în cadrul Facultăţii de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei începând cu anul universitar 2025-2026, iar admiterea se va realiza pe bază de concurs de dosare.
Candidaţii pot opta pentru următoarele programe de studii: Inginerie Medicală, Informatică, Automatică şi Informatică Aplicată, Energetică şi Tehnologii Informatice, Inginerie şi Management în Construcţii, Inginerie Economică şi Industrială şi Tehnologia Construcţiilor de Maşini.
Programele au fost alese în urma consultării cu mediul economic, spune Decanul Facultăţii, Liviu Moldovan: „Universitatea a realizat o acţiune de marketing educaţional, s-a consultat cu mediul economic din judeţul Mureş şi din regiunea centru şi a dezvoltat aceste specializări ca urmare a celor 27 de parteneriate care le-am stabilit cu diferite companii industriale. Acestea au solicitat dezvoltarea specializărilor în care ei au un deficit de resurse umane şi au nevoie de specialişti în aceste domenii.” Printre avantajele învăţământului dual se numără bursă lunară consistentă în valoare de 800 lei, instruire practică la companiile partenere şi siguranţa locului de muncă. „Marele avantaj este această orientare înspre practică, înspre finalitatea educaţiei. Practic este o mare translaţie de la o învăţare teoretică generală către o învăţare mult mai aplicativă, care dă satisfacţie atât studenţilor, pentru că ei sunt pregătiţi aplicativ pentru tehnologii şi noile tehnologi care acum abundă piaţa, cât şi pentru agenţii economici, care nu mai trebuie să petreacă o bună perioadă de timp cu familiarizarea studenţilor în propriile companii, iniţiere şi aşa mai departe”, a mai arătat Liviu Moldovan.

ERGOPOLIS: viitorul învăţământului dual
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, în calitate de lider de consorţiu, va reconfigura învăţământul tehnologic liceal şi universitar din Târgu Mureş prin construirea campusului de învăţământ tehnic dual – ERGOPOLIS.
Finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), proiectul care a obţinut cel mai mare punctaj din Regiunea Centru (89,60 puncte), are o valoare de 148.196.945,65 lei, adică 29.950.097 euro, din care valoare nerambursabilă de 122.545.632,60 lei (24.766.199 euro). Contractul de finanţare a fost semnat la Ministerul Educaţiei, iar perioada de implementare a proiectului este: 3 octombrie 2023 – 30 iunie 2026.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea capacităţii de rezilienţă a sistemului educaţional prin modernizarea infrastructurii educaţionale şi a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente şi viitoare ale pieţei forţei de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educaţional de calitate, modern şi incluziv.
Învăţarea duală se referă la o metodă de predare în care studenţii învaţă simultan cunoştinţe teoretice şi practice. Această abordare combină instruirea tradiţională în clasă cu experienţa practică, din lumea reală. Ideea din spatele învăţării duale este combinarea de cunoştinţe teoretice şi practice pentru a oferi o mai bună pregătire pentru forţa de muncă.
Viziunea ERGOPOLIS este de a modela viitorul industriei tehnologice, dând putere elevilor şi studenţilor să devină profesionişti competitivi şi adaptabili, printr-un mediu de învăţare inovator, colaborativ şi aliniat la industrie. ERGOPOLIS are misiunea de a reduce decalajul dintre oferta educaţională şi nevoile industriei.
Campusul ERGOPOLIS va fi construit pe o suprafaţă de 2 ha, aparţinând UMFST G.E. Palade Târgu Mureş, şi va fi constituit din trei corpuri de clădire
Corpul 1: centru de învăţământ liceal şi universitar tehnic (P+3E) cu laboratoare TCM şi SPD, laboratoare de proiectare şi fabricaţie asistate de calculator, ateliere de maşini unelte, de prelucrare, de toleranţe şi control, de injectare a materialelor termoplastice, laboratoare şi ateliere destinate învăţământului dual în automatică şi informatică, laboratoare de tehnică medicală, laboratoare de energii regenerabile şi de reţele electrice inteligente;
Corpul 2: cămin şi cantină (D+P+2E) pentru elevi şi studenţi;
Corpul 3: centru de învăţământ, sportiv şi de recreere (3D+P+E).
ERGOPOLIS reprezintă unul dintre marile proiecte ale UMFST G.E. Palade Târgu Mureş, nu doar prin valoarea sa, dar mai ales prin impactul pe termen lung pe care îl va avea asupra învăţământului tehnic şi a dezvoltării industriale din regiune.
Sanda Viţelar