„Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori” (William Shakespeare)
Iniţiată în 1961 de Institutul Internaţional de Teatru (ITI – International Theatre Institute), Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită anual pe 27 martie, pentru a onora semnificaţia culturală a artelor spectacolului.
Anul acesta, sărbătoarea principală a evenimentului are loc în perioada 27-30 martie, la Rio de Janeiro, Brazilia.
Datând de mii de ani (în anul 1000 î.Hr, începe teatrul antic grecesc, cu piese de divertisment şi educaţie bazate pe mituri şi legende), teatrul rămâne o parte unică şi fascinantă a culturii, definiţia însăşi a termenului păstrându-şi, peste timp, sensul denotativ: „teatru” provine dintr-un cuvânt grecesc antic, însemnând „un loc pentru a vedea”, definiţie valabilă şi astăzi, sau cu atât mai mult astăzi: după secole, teatrul continuă să fie nu doar o modalitate de „a vedea lucruri”, ci, mai ales, de a reflecta asupra lor şi a impactului pe care îl au asupra culturii şi a societăţii în general.
Ziua Mondială a Teatrului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1962 .
De atunci, în fiecare an, la 27 martie (data deschiderii sezonului 1962 la „Teatrul Naţiunilor” la Paris), evenimentul este marcat în multe şi variate moduri de către cele peste 90 de Centre ITI din întreaga lume.
Unul dintre cele mai importante momente ale manifestării îl constituie difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului, prin care, la invitaţia ITI, o figură de talie mondială îşi împărtăşeşte reflecţiile asupra temei „Teatrul şi Cultura Păcii”. Primul Mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.
Mesajul Internaţional este tradus în peste 50 de limbi, citit de zeci de mii de spectatori înainte de spectacole în teatrele din întreaga lume şi tipărit în sute de ziare. Colegii din domeniul audiovizual întind o mână fraternă, cu peste o sută de posturi de radio şi televiziune care îl transmit ascultătorilor din toate colţurile lumii.
La ediţia din acest an, Mesajul Zilei Mondiale a Teatrului îi aparţine lui Theodoros Terzopoulos (Grecia), director şi regizor de teatru de renume internaţional, autor, fondator şi director artistic al Companiei de teatru Attis, preşedinte al Comitetului Internaţional al Jocurilor Olimpice de Teatru
(Traducerea în limba română şi titlul ne aparţin.)
Ileana Sandu
Întoarcerea la Mit
Poate, oare, teatrul să audă strigătul disperat al vremurilor pe care le trăim, într-o lume a cetăţenilor săraci, ferecaţi în celulele realităţii virtuale, înrădăcinaţi în intimitatea lor sufocantă? Într-o lume a existenţelor robotizate, zdrobite de un sistem totalitar, de control şi represiune, care îşi întinde umbra asupra întregului spectru al vieţii?
Este, oare, teatrul preocupat de distrugerea ecologică, de încălzirea globală, de pierderea masivă a biodiversităţii, de poluarea oceanelor, de topirea calotelor glaciare, de amploarea incendiilor, de evenimentele meteorologice extreme? Poate teatrul să devină parte activă în ecosistem?
De mulţi ani, teatrul urmăreşte impactul omului asupra planetei, dar îi este greu să facă faţă acestei probleme.
Este teatrul îngrijorat de condiţia umană, aşa cum se conturează ea în secolul XXI, când individul devine jucăria intereselor politice şi economice, a reţelelor media şi a formatorilor de opinie? Când reţelele sociale, pe cât de mult o înlesnesc, pe atât constituie marele alibi pentru comunicare, garantând distanţa necesară dintre noi şi Celălalt? Un sentiment omniprezent de frică mocnită, profundă – frică de Celălalt, de ceea ce este diferit, de Străin – ne invadează gândurile şi ne domină acţiunile.
Poate fi teatrul un atelier de convieţuire a diferenţelor, fără a ţine cont de rana sângerândă? Această traumă ne face să reconstruim Mitul. Şi, citându-l pe Heiner Müller: „Mitul este un agregat, o maşină la care se pot conecta alte şi alte maşini noi, mereu diferite. Transportă energia, până când viteza crescândă face să explodeze câmpul cultural”; şi, aş adăuga, pe cel al barbariei. Reflectoarele teatrului pot face lumină asupra traumei sociale, în loc să se concentreze, înşelător, pe ele înseşi?
Întrebări fără răspuns definitiv, pentru că teatrul există şi dăinuie datorită întrebărilor fără răspuns. Întrebări puse de Dionysos, trecând prin locul său de baştină, prin orchestra teatrului antic şi continuându-şi călătoria tăcută, de refugiat, prin peisaje de război, astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului.
Să privim în ochii lui Dionysos, zeul extatic al teatrului şi al Mitului, care împleteşte trecutul, prezentul şi viitorul, fiu al lui Zeus şi al muritoarei Semele, cu identităţi fluide – feminină şi masculină, furios şi binevoitor, divinitate şi animal, oscilând între nebunie şi raţiune, ordine şi haos, acrobat pe creasta dintre viaţă şi moarte. Dionysos pune o întrebare ontologică esenţială: „Care este sensul tuturor acestor lucruri?” O întrebare care îl îndeamnă pe creator la o cercetare tot mai profundă, în căutarea rădăcinilor mitului şi a multiplelor faţete ale misterului uman.
Avem nevoie de noi căi narative, menite să cultive memoria şi să creeze o nouă responsabilitate morală şi politică, pentru a scăpa de dictatura multiformă a Evului Întunecat de astăzi.
Theodoros Terzopoulos