Dr. Szende Ledan-Muntean este un medic stomatolog din Târgu Mureş, fondatoarea cabinetului dentar DishyDent, unde oferă tratamente moderne de estetică şi prevenţie dentară. Absolventă a Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, şi-a dezvoltat cariera nu doar în domeniul stomatologiei, ci şi în artă, fiind tatuator şi pictoriţă în cadrul BlackBook Creative Group. Prin pasiunea sa pentru frumuseţe şi precizie, reuşeşte să îmbine medicina cu arta, oferind pacienţilor şi clienţilor săi experienţe unice.
–Ce te-a determinat să alegi atât stomatologia, cât şi arta tatuajului ca domenii de carieră? Cum reuşeşti să îmbini cu succes aceste două profesii aparent distincte?
-Cred că ar trebui să fie invers, dar pe mine stomatologia m-a găsit întâmplător şi tatuarea a fost o cale mai gândită, sau mai bine zis dorită. Să încep cu stomatologia. Când am absolvit liceul, am avut 18 ani iar ca şi mulţi alţi copii, la vârsta aia am simţit o presiune extraordinară să decid în momentul acela ce vreau să fiu când o să cresc mare. Şi eu cred că nici până pe la 20 şi de ani nu ştiam dacă am ales căile potrivite pentru mine. Am studiat socio-uman, mi-a plăcut psihologia foarte mult şi la momentul respectiv mi s-a părut că în direcţia respectivă ar trebui să mă duc, dar nu eram sigură dacă este ceva cu care aş vrea să mă ocup toată viaţa mea.
Am dat la facultatea de psihologie ca şi rezervă, am mai dat la geografie, istorie, politologie, chestii cu care n-am avut absolut nimic în comun. Mama mea a văzut, cred că undeva pe internet în 2006, într-o fază incipientă, că există în Târgu Mureş, un program pentru tehnică dentară. Ştiind că sunt o persoană mai artistică, mi-a recomandat să încerc şi aşa a fost soarta, că era singurul loc unde am intrat la buget. Nu a fost neapărat o situaţie impusă de părinţii mei, că trebuie să mă duc unde am intrat la buget, dar am considerat că este un semn, şi am zis că vin în direcţia asta, chit că nu aveam absolut nicio legătură cu materiile reale.
Am venit la tehnică dentară, am absolvit, iar între timp am văzut şi despre ce este vorba în meseria aceasta, şi mi-a lipsit foarte, foarte mult factorul uman, să lucrez cu oamenii. Meseria în sine mi-a plăcut foarte mult, dar nu mă vedeam să stau într-un laborator toată ziua să fac dinţi, chiar dacă exista aici latura artistică. Am decis să mă duc mai departe şi să încerc şi stomatologia, stând încă 6 ani în băncile universităţii. Am terminat şi stomatologia, ulterior şi un master de cercetare, şi cumva „pofta a venit mâncând”. Am început să îndrăgesc şi să-mi găsesc calea pe direcţia asta şi m-a ales cumva cariera pe mine.
La tatuare era puţin diferit, fiindcă am avut primul contact cu toată treaba asta undeva când am avut 12 ani. Am un naş care a început să tatueze la începutul anilor 2000 şi am văzut cum tatua pe vremea aceea în bucătărie. Veneau oamenii la el şi mi s-a părut foarte, foarte cool. Mi-am zis că aş vrea să merg în direcţia aceasta, probabil şi din cauza faptului că am văzut ce oameni puternici stăteau acolo, care discutau despre diverse chestii, am văzut durerea, toate laturile tatuării pe care le văd şi acum, dar nu le mai văd din acea perspectivă. Atunci mi-am dorit foarte mult să fac asta în viaţă, dar pe vremea aceea nici nu ştiai că industria, meseria, profesia aceasta există, că poţi să fii şi tu tatuator.
Evident, cu timpul am văzut că se poate, dar nu aş fi îndrăznit neapărat, să merg pe această cale şi să nu merg pe calea studiilor superioare. Nu se ştia pe vremea aceea dacă este ceva stabil iar părinţii mei au încercat mai mult să mă stimuleze înspre o carieră de „om normal”, fiindcă ei au crescut în comunism, şi singurele opţiuni ca să te aşezi bine pe piaţa profesionistă şi economică era să urmezi nişte studii superioare. Acum ştim că preconcepţia respectivă nu mai este neapărat viabilă, dar pe vremea aceea, când am început eu să studiez la universitate, încă se aplica, şi nu eram sigură dacă aş putea să las ceva atât de stabil pentru ceva care nu este neapărat la fel de stabil şi nu m-am ocupat neapărat mult de toată treaba asta.
Au fost diferite perioade în viaţă când am mai tatuat şi nu am mai tatuat, dar nu m-am gândit la toată treaba asta într-un mod foarte serios prin care să-mi construiesc o carieră sau o profesie din ea. Ce e drept, de mic copil îmi plăcea să desenez foarte mult, având ADHD, era cam singurul lucru care îmi ocupa mintea şi fizicul, părinţii mei stimulându-mă în direcţia respectivă, dar nu cred că vreodată s-ar fi gândit că aş ajunge să şi trăiesc din „desenat”.
Când am fost în anul trei de facultate, am fost la o petrecere la cineva acasă unde o persoană a avut un aparat de tatuat iar lumea se tatua foarte, foarte inconştient. Am cerut şi eu aparatul să fac ceva pe mine şi atât de bine au ieşit liniile/tatuajul respectiv, că băiatul de la care am împrumutat maşina mi-a zis că ar trebui să mă ocup cu asta. De atunci am început să mă gândesc puţin mai serios în ceea ce priveşte tatuatul. Am şi aplicat la un job în Anglia ca să pot să fac nişte bănuţi, să-mi cumpăr un echipament profesionist iar prin anul cinci de facultate deja lucram 8h/zi la salon, urmând şi studiile de stoma. Era destul de greu, dar sincer nu cred că aş face-o diferit, fiindcă încercările te fac să creşti şi să poţi să faci lucrurile cum ar trebui să fie ele.
-Fiind o femeie care lucrează în două domenii diferite, ai întâmpinat provocări legate de stereotipuri sau prejudecăţi? Dacă da, cum ai reuşit să le depăşeşti?
-Da, pur şi simplu faptul că eşti femeie, în ziua de azi, în vremurile trecute şi din păcate cred că şi în viitor, reprezintă cumva o inferioritate în societate. Când am început să tatuez, acum 12 ani, eram foarte puţine fete/femei care ne ocupam în România cu asta. Eram undeva la 10-15 fete în toată ţara care tatuam şi era foarte greu să te „ridici”. Practic prin cunoştinţă şi prin muncă te-ai ridicat la nivelul bărbaţilor din industrie dar, era greu să te accepte şi să te considere egalul lor. Acest lucru, acum în 2025, nu mai este viabil, fiindcă în Mureş, de exemplu, sunt mai multe tatuatoare femei decât bărbaţi, iar acesta este un lucru foarte fain, că a evoluat industria în direcţia asta.
Acum şi tatuatoarele au parte de aceeaşi împlinire pe plan profesional, de respect din partea industriei ca şi bărbaţii, dar pe vremea aceea era foarte, foarte greu.
Am fost la prima ediţie TATOO Convention Cluj, şi tatuam doar de 11 luni. Eram începătoare în industrie şi am câştigat un premiu iar cred că asta a fost ceea ce m-a lansat pe mine pe piaţă. Au început oamenii şi implicit bărbaţii din industrie, să se uite cu alţii ochi la mine. Evident, când şi pui „ceva pe masă”, oamenii încep să aibă aşteptări mari de la tine iar acesta a fost motivul pentru care lucrez până în ziua de azi, şi la care am lucrat foarte mult ca să ajung unde sunt. Ca şi orice altă meserie, trebuie să te formezi, să evoluezi, fiindcă vin cei noi şi te scot de pe piaţă una-două, fără nicio problemă.
Iar în ceea ce priveşte stomatologia iarăşi există o preconcepţie destul de eronată din punctul meu de vedere, care cumva le plasează pe doctoriţe într-o conjunctură inferioară faţă de medicii bărbaţi. E foarte greu ca femeie să-ţi menţii locul în domeniul medical şi să primeşti respectul care ţi se cuvine în comparaţie cu un bărbat medic. Am avut foarte multe situaţii în care pur şi simplu oamenii nu m-au considerat aptă pentru diverse tratamente, numai din cauză că sunt femeie.
Am avut o situaţie care a rămas cu mine destul de bine, s-a imprimat în sufletul şi în mintea mea. Lucram la un cabinet stomatologic şi a venit o doamnă care îl căuta pe domnul doctor, iar eu i-am spus că domnul doctor nu este prezent astăzi dar pot eu să o ajut. Eram în mânecă scurtă şi am observat că se uita foarte înţepător la mine, iniţial am crezut că nu prea îi convine că am tatuaje dar ghici ce? N-a avut absolut nici o treabă cu tatuajele. Am fost foarte bulversată de faptul că cineva nu alege serviciile mele ca şi stomatolog şi am confruntat-o iar ea mi-a zis: „Nu vă supăraţi, eu nici n-am observat că sunteţi tatuată, dar pur şi simplu eu vreau să fiu tratată de un medic bărbat”. Asta venind din partea unei femei chiar lasă urme destul de adânci în tine ca şi femeie. Nu cred că sunt singura care a trecut asemenea situaţii, dar am impresia că aceste preconcepţii nu o să dispară nici în viitorul apropiat.
Din păcate, oamenii sunt obişnuiţi că locul femeii este lângă cratiţă, că nu poate să aibă aspiraţii, că nu poate să ajungă departe şi asta, din păcate, este şi ceea ce omoară visele multor femei.
-Cum influenţează creativitatea din arta tatuajului practica stomatologică şi invers? Există abilităţi comune pe care le aplici în ambele domenii?
-Da, sunt lucruri foarte apropiate. Chiar dacă par două profesii foarte îndepărtate între ele, au foarte multe în comun. În primul rând avem partea medicală care ar trebui să fie viabilă şi în cazul tatuării, fiindcă nu mai e ca acum 20 de ani, adică faci un tatuaj pe săptămână, ci acum chiar lucrezi şi faci câte trei-patru tatuaje pe zi. Lucrezi în colectiv, avem saloane de tatuaje unde toată partea asta ar trebui să fie controlată. În ziua de azi nu mai avem oameni sănătoşi din toate punctele de vedere şi sunt anumite situaţii care nu sunt neapărat compatibile cu tatuarea sau unele chiar interzic intervenţia. Şi având în vedere că avem şi stomatologia, ai nevoie de foarte multe cunoştinţe medicale din ambele profesii. Eu mă şi ocup de cercetare medicală şi sunt axată pe partea patologiilor asociate cu tatuarea şi pot să zic că din păcate există foarte, foarte multe situaţii care au o implicaţie medicală destul de puternică în ceea ce priveşte tatuarea.
În al doilea rând, şi stomatologia este destul de artistică. De aceea şi zicem că „Dentist” este abrevierea de la „doctor, engineer(inginer) şi artist”, fiindcă asta şi faci. Ai nişte cunoştinţe medicale, ai parcurs o universitate, eşti şi inginer, fiindcă faci ceva funcţional care înainte nu a existat, sau refaci ceva într-un mod funcţional care să faciliteze pacientul. Şi este şi artistic, mai ales în ultima perioadă, dacă ne gândim la ce industrie de stomatologie estetică avem în Turcia, de exemplu.
Pentru pacienţi, dacă pot să zic, în ultimii 5-6-7 ani, am observat că estetica în stomatologie este mai importantă decât funcţionalitatea şi cu asta nu este nicio problemă dacă o păstrăm, dar într-adevăr sunt destul de similare. Ne gândim şi la dexteritate. Eu, de exemplu, am impresia că am ochiul mai format sau pot să fiu mai atentă la detaliile fine în tatuare, din cauza faptului că sunt şi medic stomatolog, fiindcă acolo am de-a face cu tot felul de detalii minuscule, fine şi aşa mai departe. Iar în ceea ce priveşte stomatologia cred că pot să fiu sau sunt mai atentă la anumite probleme şi pot să le rezolv mai creativ, din cauza faptului că aici lucrez într-un context creativ în fiecare zi. Deci, practic, aduc şi duc dincolo.
-Ce sfaturi le-ai oferi femeilor care doresc să urmeze cariere neconvenţionale sau să îmbine mai multe pasiuni în viaţa profesională?
-Să fie curajoase. Eu cred că acesta este singurul motiv pentru care foarte multe femei nu reuşesc să părăsească acea cutiuţă în care ne simţim confortabile. Am văzut foarte multe femei, chiar şi în jurul meu, care au un job de zi cu zi, lucrează la un birou şi ar vrea să facă ceva creativ sau fac deja ceva artizanal, gentuţe, makeup, creme etc. şi nu reuşesc să ajungă la etapa următoare, fiindcă le e frică să facă pasul următor. Consideră că e un sacrificiu să laşi ceva stabil în urma ta pentru ceva instabil. Şi asta este zona care practic împarte apele. Dacă nu ai curajul să te ridici pe treapta următoare, o să rămâi la stabilitatea aia de zi cu zi care nu te face fericită şi nu o să poţi să urmezi visul tău.
De foarte multe ori am văzut branduri mici, locale, care au avut un început şi un public foarte mare, dar nu au reuşit să treacă la nivelul următor din cauza faptului că n-au avut curaj să o facă. În plus, cred că femeile sunt foarte dependente de stabilitatea asta falsă. Sunt foarte dependente de bărbaţii lor, de familia lor şi de rolurile pe care le primesc din partea societăţii. Dacă ar putea să se rupă de aceste dependenţe, atunci ar avea mai multă libertate şi ar putea să găsească căi creative ca să-şi aducă afacerile sau pasiunile lor la nivelul următor. Şi pentru asta trebuie curaj. Dacă nu ai curaj, nu o să faci faţă niciodată încercărilor şi nu o să poţi să le depăşeşti.
-Cum reuşeşti să păstrezi un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, având în vedere angajamentele din cele două cariere?
Foarte greu. Pot să zic că în ultimii 3 ani de când am deschis şi cabinetul am fost nevoită să fac ceva ce nu m-aş fi gândit că o să fac vreodată, să dau munca din mâinile mele. Mie-mi place să controlez puţin lucrurile din jurul meu şi să decurgă totul după bunul meu plac. Din cauza asta m-am suprasolicitat de foarte multe ori, am ajuns la burnout şi la depresie. Este foarte greu să ţii acest balans, să fie ambele braţe al cântarului la acelaşi nivel. Când am deschis cabinetul am fost nevoită să mai las de la mine şi să împart munca şi cu alţii. Slavă cerului că am angajaţi şi colaboratori care acum mai iau munca de pe umerii mei şi aşa pot să stau mai liniştită că treaba este rezolvată, munca este făcută iar eu pot să îmi văd de ale mele. La mine asta este cheia. Mă ocup de mine ca şi femeie, mă ocup de mine ca şi persoană şi îmi las timp pentru succes şi pentru eşecuri. Asta cred că pune balanţa în egalitate, cel puţin în cazul meu.
-Care este mesajul pe care ai dori să-l transmiţi femeilor care citesc acest interviu?
-Nu ştiu dacă sunt eu persoana potrivită să dau mesaje şi sfaturi, dar cred că cel mai bine este să nu se considere femei doar de 8 martie şi să nu uite să îşi celebreze feminitatea în fiecare zi, fiindcă din păcate avem tendinţa să uităm că suntem cea mai frumoasă creaţie. Suntem sexul frumos, mai blând, mai răbdător şi mai creativ. Văd foarte multe femei triste, din păcate, care uită de ce au fost create pe acest pământ şi uită că ele sunt femei în adevăratul sens al cuvântului şi asta este mesajul meu: să nu uite să se sărbătorească în fiecare zi şi nu doar pe 8 martie.
(Sursa foto: the.dishy instagram)
Tamas Carla