Berbec. S-ar putea să vă certaţi cu partenerul de viaţă din cauza banilor. Înainte de a-i reproşa ceva, gândiţi-vă dacă nu cumva exageraţi!

Taur. Vă enervaţi pentru că nu reuşiţi să vă înţelegeţi cu un partener de afaceri. Vă sfătuim să amânaţi întâlnirile importante. Nu este exclus să faceţi vreo gafă.

Gemeni. Deveniţi irascibil din cauza atmosferei tensionate. Evitaţi certurile, pentru că se poate ajunge uşor la un scandal în toată regula!

Rac. S-ar putea să nu vă ajungă banii pentru ceea ce v-aţi propus. Decât să regretaţi mai târziu, mai bine rugaţi un prieten să vă împrumute!

Leu. Se pare că sunteţi nervos din cauza unor neînţelegeri în familie. Vă sfătuim să fiţi mai flexibil. Spre seară, reuşiţi să vă calmaţi şi să vedeţi lucrurile altfel.

Fecioară. Aveţi impresia că nu vă înţelege nimeni şi că partenerul de viaţă nu vă apreciază eforturile aşa cum s-ar cuveni. Fiţi prudent şi diplomat.

Balanţă. Vă înţelegeţi excelent cu partenerul de viaţă. În ciuda faptului că nu staţi prea bine cu banii, faceţi împreună proiecte îndrăzneţe.

Scorpion. La serviciu, nu este exclus ca tensiunile acumulate în timp să explodeze şi să vă treziţi în mijlocul unui conflict. Aveţi nevoie de mai multă odihnă.

Săgetător. Nu este momentul să începeţi activităţi noi, pentru că puteţi întâmpina dificultăţi. Ar fi bine să vă limitaţi la activităţi simple.

Capricorn. Primiţi un cadou cu valoare sentimentală deosebită. S-ar putea să primiţi şi de la serviciu o importantă sumă de bani.

Vărsător. S-ar putea să rataţi o întâlnire importantă şi să vă enervaţi. Păstraţi-vă calmul, dacă nu vreţi să ajungeţi într-o situaţie neplăcută!

Peşti. Sunteţi pus pe treabă şi vreţi să rezolvaţi mai multe probleme în acelaşi timp. Nerăbdarea vă face să deveniţi agitat.