Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” din Târgu Mureș a găzduit, sâmbătă, 29 martie, etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Dezbateri pentru Juniori, competiție ajunsă la a doua ediție. Evenimentul a reunit echipe din Reghin, Târgu Mureș și Zau de Câmpie, oferind participanților ocazia de a-și demonstra abilitățile de argumentare, gândirea critică și, desigur, ı̂naltul talent oratoric. Cele trei criterii ale jurizării vizează stilul, conținutul și strategia. Participanții au dezbătut pe marginea a două moțiuni bine ancorate ı̂n prezent. Mai ı̂ntâi, au reflectat asupra dreptului părinților de a avea acces la toate conturile online ale copiilor lor, iar apoi asupra obligației fiecărei gospodării de a reduce consumul de energie prin măsuri sustenabile. Este limpede că au fost puși ı̂n fața unor teme de actualitate, ce au presupus o analiză atentă a drepturilor individuale, responsabilităților sociale și impactului reglementărilor asupra comunității.
,În imensul ocean informațional al internetului sălășluiesc nenumărate pericole, așadar, ce primează? Dreptul la viață privată ori supravegherea? Dar ce ne facem când chiar cel care ar trebui să ı̂ți ofere ocrotire te expune deliberat la pericole ı̂n mediul online? Independență ori intervenție? Atunci când se află ı̂n fața unor măsuri de supraveghere excesive, minorii vor că uta alternative pentru a le ocoli, expunându-se unor riscuri și mai mari. În cadrul primei moțiuni, la astfel de situații au ră spuns, cu multă, chiar foarte multă iscusință, elevii participanți, ı̂n ı̂ncercarea de a convinge arbitrii că victoria le aparține. Măsurile sustenabile, au arătat elevii, sunt necesare pentru a conserva ı̂nsăși viața. Dar obligația implementării acestora nu atentează cumva la libertatea individuală? Chiar și așa, ı̂ntr-o eră a individualismului și egoismului, cum putem fi siguri că cetățenii protejează mediul ı̂n lipsa unor obligații legale? Cum poate o gospodărie să acopere cheltuielile generate de instalarea unor echipamente sustenabile, dar costisitoare? Are statul resursele necesare pentru a sprijini o astfel de inițiativă , ı̂n condițiile ı̂n care domenii critice, precum sănătatea sau educația, sunt sufinanțate? ” a menționat prof. Berar Antoniu Ioan, inspector şcolar pentru istorie, socio-umane, ISJ Mureș.
O altă temă de imensă relevanță ı̂n perioada actuală, ce provoacă elevii să privească o problemă din multiple perspective.
”Societatea cunoașterii este guvernată de principii precum egalitatea ı̂n drepturi și egalitatea de șanse, dar zdruncinată de paradoxul accesului cvasi-universal la informații, informații bune şi informații rele. Ne găsim amețiți de perpetua clătinare ontologică ı̂ntre informare și dezinformare. Riscăm să cădem ı̂n antagonie. Într-o atare configurație, putem aprecia că abilitățile analitice, argumentative, de căutare și documentare devin nu doar o expresie a simțului civic, ci și un răspuns la o chemare ı̂naltă, antidotul polarizării sociale: empatia. Da, dezbaterile poartă ı̂n ele nu doar structură, argument și dovadă – ele ridică stindardul empatiei, ı̂ntr-o abordare aproape cuantică a diversității de interese și nevoi actuale. Tocmai prin dualitatea cu care elevii sunt provocați să susțină moțiunile sau să le respingă , ei exersează acest mecanism al ı̂nțelegerii. Făcând abstracție de convingerile personale, trebuie să ı̂și apere poziția până la capăt. Cât de multe ı̂nvață ei din această abordare – și cât de multe avem și noi de ı̂nvățat! Despre rolul empatiei ı̂n dinamica vieții sociale vă las pe dumneavoastră, stimați cititori, să reflectați cu aplecare”a adăugat prof. Berar.
Competiția de anul acesta s-a cristalizat ca fiind mai mult decât o simplă confruntare de idei – a fost o experiență cu emoții dintre cele mai grozave, un adevărat act al iscusinței oratorice, ı̂n care fiecare elev a căutat să ı̂și susțină poziția cu inteligență, ı̂ncredere și hotărâre. Această etapă județeană s-a ı̂ntipărit ı̂n amintirea celor ce au participat drept o valoroasă lecție despre impactul ideilor bine susținute. După runde strânse de antrenante dezbateri, echipele de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș au obținut Premiul I și Premiul II, iar echipei de la Școala Gimnazială Zau de Câmpie i-a revenit Premiul III, confirmând dedicarea cultivată prin zeci de ore de pregă tire. Elevii de la Școala Gimnazială „Florea Bogdan” din Reghin au obținut mențiuni speciale și au demonstrat, la rândul lor, că pasiunea pentru argumentare este vie. Felicitări tuturor celor ce au participat! Cinste lor, ı̂ntrucât prestația ce au adus-o, ı̂n chipul discursurilor bine gândite, a uimit prin emoție și prin puterea cuvântului. Urmează etapa națională, unde cei mai buni dintre acești tineri, elevii din clasa a VII-a David Rusu, Matei-Octavian Mezei și Ilinca Gafița, coordonați de domnișoara prof. Eva Monica Ungureanu, vor avea șansa de a reprezenta județul Mureș și de a arăta, ı̂ncă o dată , că naturalețea, ı̂ncrederea și curajul, dublate de temeinică documentare, se ı̂mpletesc și dau naștere succesului ı̂n orice dezbatere.
Organizatorul evenimentului, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, reprezentat de inspector școlar general, prof. Paula Maria Dărăban (președintele comisiei de organizare) și de inspectorii școlari, prof. dr. Ancuța Loredana Pașcan (director de turneu) și prof. dr. Antoniu-Ioan Berar (președinte executiv), aduc mulțumiri conducerii Liceului Teoretic „Gheorghe Marinescu” – director, prof. Cristian Vulc – pentru implicare, pentru excelenta organizare și felicită profesorii coordonatori și elevii participanți la etapa județeană pentru rezultatele obținute.