Târgumureșeanca Szöcs Bernadette (#13 mondial) va lua startul astăzi, 2 aprilie 2025, la prestigioasa competiție WTT Champions Incheon, desfășurată în Coreea de Sud. În primul meci, programat la ora 15:20 (ora României), Bernie o va înfrunta pe Bruna Takahashi (Brazilia), într-un duel de foc, găzduit de INSPIRE Arena.
Alături de ea, România este reprezentată și de Elizabeta Samara (#35 mondial), care a avut un debut spectaculos în această dimineață. Sportiva din Constanța a învins-o cu 3-2 pe Lee Eunhye (#40 mondial), medaliată cu bronz olimpic la JO 2024 alături de echipa feminină a Coreei de Sud. După un meci intens de cinci seturi de calitate, Samara s-a calificat printre primele 16 jucătoare ale competiției.
Mult succes tricolorelor la WTT Champions Incheon 2025! Hai, România!
(Sursa foto: FRTM)
Sorin Crăciun
