Sâmbătă, Sighişoara va găzdui o întâlnire de excepţie între tinerii muzicieni de la Colegiul Naţional de Artă Târgu Mureş şi colegii lor din Cluj Napoca.

„Cu mari emoții ne pregătim pentru reîntâlnirea cu prietenii noștri de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță” din Cluj Napoca. Recitalul de anul acesta, din cadrul proiectului „Muzica ne unește”, va avea loc într-un cadru deosebit, la Sala de festivități a Primăriei din Sighișoara în data de 5 aprilie la ora 12:00. Suntem deosebit de recunoscători Primăriei Municipiului Sighișoara pentru găzduirea acestui eveniment și îi mulțumim doamnei Evelin Demeter pentru realizarea afișului”, au transmis organizatorii.

S.V.