Berbec. Aveţi mai multă încredere şi sunteţi optimist. Vă sfătuim să nu neglijaţi problemele celor apropiaţi. Altfel, riscaţi să vi se reproşeze că sunteţi indiferent.

Taur. Simţiţi nevoia să schimbaţi ceva în relaţiile sentimentale. Faceţi cunoştinţă cu o persoană atrăgătoare. Poate fi o dragoste la prima vedere.

Gemeni. Aveţi tendinţa de a vă aventura în mai multe activităţi deodată. Este o zi bună pentru câştiguri financiare uşoare, dar este indicat să evitaţi speculaţiile.

Rac. Pe plan financiar, treceţi printr-o perioadă nu tocmai bună. Spiritul de aventură şi îndrăzneală vă îndeamnă să vă asumaţi prea multe riscuri.

Leu. S-ar putea să aveţi musafiri din altă localitate sau să fiţi invitat la rude. O persoană mai în vârstă din familie vă dă sfaturi utile într-o problemă sentimentală.

Fecioară. Nu aveţi chef de nimic şi vă lipseşte simţul practic. Nu evitaţi comunicarea cu cei din jur, pentru a nu fi înţeles greşit!

Balanţă. O rudă apropiată vă cere un împrumut. Vă sfătuim să nu vă eschivaţi, mai ales că e vorba despre o problemă de sănătate.

Scorpion. Aveţi succes la studii şi puteţi comunica mai uşor cu cei din jur. Puteţi să faceţi tranzacţii avantajoase. Vă sfătuim, însă, să nu luaţi decizii în grabă.

Săgetător. Aveţi o stare de nervozitate care vă poate pune într-o situaţie neplăcută acasă. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul!

Capricorn. Sunteţi foarte sensibil şi aveţi tendinţa de a exagera. După-amiază ar fi bine să vă temperaţi orgoliul, pentru a evita o ceartă cu persoana iubită.

Vărsător. Începeţi ziua plin de energie şi idei. Aveţi grijă să nu depăşiţi anumite limite şi evitaţi să provocaţi discuţii în contradictoriu!

Peşti. Aveţi şansa să obţineţi uşor mici câştiguri, dar vă recomandăm să fiţi prudent. După-amiază este posibil să vă confruntaţi cu o problemă sentimentală.