Prim adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Horea’ al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu, a declarat, joi, că de la începutul acestui an s-au înregistrat 188 de incendii de vegetație uscată și arderi necontrolate, cu 57,98% mai multe decât în primele trei luni ale anului trecut.
‘ISU ‘Horea’ a fost solicitat să intervină la 6401 situații de urgență produse în zona de competență, cu o medie zilnică de 71,12 intervenții, comparativ cu 6.627 intervenții în trimestrul I al anului 2024. Din acest total, 5.625 au fost solicitări SMURD (87,88% din totalul solicitărilor), 776 fiind alte situații de urgență (…). Per ansamblu, ISU Mureș a avut 345 de intervenții pentru stingerea incendiilor, dintre acestea 188 au fost de vegetație uscată și arderi necontrolate (…) În primul trimestru al anului 2025 am avut 157 de incendii, comparativ cu 118 în anul 2024, o creștere de 33,05%, salvările de animale au avut o creștere de 25%, incendiile de vegetație uscată și arderi necontrolate anul acesta fiind 188, comparativ cu 119 în anul 2024, creșterea fiind de 57,98%’, a precizat colonel Cristian Buhăianu, într-o conferință de presă.
Deși au fost organizate numeroase campanii preventive, a arătat col. Cristian Buhăianu, fiind mediatizat riscul la care se expun cetățenii atunci când dau foc vegetației uscate, numărul acestor evenimente a crescut foarte mult.
‘Din păcate, observați că pe primul trimestru al anului avem o creștere semnificativă pe acest palier la aproape toate subunitățile. La incendii și arderi necontrolate de vegetație uscată, Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș a avut 85 de intervenții, comparativ cu 66 anul trecut (a crescut cu 28,79%) Detașamentul de Pompieri din Reghin, 112 anul acesta, față de 55 anul trecut (creștere de 103,64%), Sighișoara anul acesta a avut 39 (43 anul trecut, o scădere de 9,30%), Târnăveni – 50 de intervenții anul acesta (36 în 2024, o creștere de 38,89%), Sărmașu – 33 (20 anul trecut, creștere de 73,68%), Stația de Pompieri Mercurea Nirajului – 26 (comparativ cu 18, o creștere de 44%). Per ansamblu, cu excepția zonei de intervenție a Detașamentului Sighișoara, unde avem o scădere de 9,30%, în rest au crescut aceste incendii, arderi necontrolate de vegetație uscată’, a indicat col. Buhăianu.
Între cele mai dificile situații de urgență din acest an, reprezentantul ISU Mureș a menționat incidentul din Gara CFR Albești de la începutul lunii ianuarie, când mecanicul de locomotivă a verificat garnitura de tren și a constatat că la unul din vagoanele-cisternă un robinet era defect și prezenta scurgeri masive de benzină. Colonelul Buhăianu a arătat că intervenția a fost atipică, scurgerile de carburant fiind oprite prin folosirea unor elemente de material lemnos și confecționarea ad-hoc a unui dop, întrucât soluția transvazării carburantului era una dificilă și ar fi blocat un timp îndelungat calea ferată.
O altă ‘intervenție atipică’ în acest an a avut loc la Sighișoara, unde o cisternă cu motorină a fost implicată într-un eveniment rutier chiar în fața spitalului din oraș, prezentând scurgeri de carburant.
‘La momentul respectiv s-a luat măsura opririi circulației pe o anumită zonă și ulterior a fost mutată cisterna în câmp deschis, într-un spațiu verde, fără pericol pentru vecinătăți, evident, această deplasare făcându-se în condiții de siguranță. A fost solicitată o altă cisternă și s-au luat măsuri pentru limitarea pagubelor materiale și a pericolului de explozii’, a evidențiat col. Cristian Buhăianu.
Tot de la începutul acestui an, a amintit reprezentantul ISU Mureș, a fost activat Planul Roșu de Ontervenție, pentru prima dată în județul Mureș, în urma unui eveniment cu public numeros la un restaurant din Reghin, la care au apărut peste 30 de cazuri de toxiinfecție alimentară. AGERPRES