Vara, indiferent de vârsta pe care o ai, îţi aduce bucurie în suflet. Fie că eşti un copil de clasa a III-a care aşteaptă vara pentru îngheţată şi plimbări cu bicicleta de dimineaţă până seara, fie că eşti un adult de 40 de ani care aşteaptă vara pentru un concediu binemeritat după un an de muncă grea, sau un adolescent de 17 ani care aşteaptă să scape de orele de la liceu pentru a merge cu prietenii la mare o săptămână. Ei bine, astăzi, în acest interviu, vom vorbi cu un artist care aduce vara în sufletele oamenilor. Numele lui este Dan Amariei, solistul trupei Omul cu Şobolani (OCS). Proiectul există din vara anului 1997, iar până în ziua de azi au adunat 8 albume de studio şi au încântat o mulţime de oameni cu muzica lor. Am avut ocazia să stau de poveşti cu solistul trupei în data de 28 martie, la Republic Hub, unde OCS a adus vară în sufletele oamenilor.
-Cine este Dan?
-Este omul de lângă tine care îţi răspunde la întrebări. Poate este mai mult, poate este mai puţin, nu ştiu.
-Cum a fost energia publicului din Târgu Mureş?
-A fost foarte frumos publicul. Deşi nu a fost foarte multă lume, au avut o energie mişto. Iar, oricum, pentru noi nu contează numărul oamenilor. Noi cântăm şi pentru 5 oameni şi pentru 5000 de oameni. Atâta timp cât oamenii sunt faini, noi ne simţim bine cu ei şi ei cu noi.
-De unde a pornit pasiunea pentru muzică?
-Habar nu am exact. Eram la facultate în anul I şi cineva cânta la chitară. Şi i-am zis „hai, învaţă-mă şi pe mine.” După, din cauza situaţiei financiare din Bucureşti, în anul 1991, cred, am început să cântăm colinde pentru bani. Prin perioada aia mi-am dat seama că am o oarecare voce, se pare că, şi ne-am dus şi am cântat colinde vreo 2 ani de zile. Între timp ne-am făcut trupă, n-a fost mare şmecherie. Dar a fost un context foarte fain pentru că nici nu prea erau formaţii în momentul acela. Şi mi-am zis eu că hai să îmi fac singur trupă, că nu prea sunt lucruri care să-mi placă mie pe piaţă în perioada aceea. Îmi plăceau numai Timpuri Noi şi Phoenix. Şi tocmai pentru că erau foarte puţine trupe şi foarte puţină mişcare în zona aceasta alternativă, am decis să mai fie încă o trupă.
-De unde a venit Omul cu Şobolani?
-A venit după o carte de-a lui Freud care se numea aşa. Ciudat însă că înainte cu un an de a înfiinţa trupa am văzut cartea asta şi am prezis oarecum ce va urma, am văzut în viitor.
-De unde îţi vine inspiraţia?
-E foarte greu să-ţi explic. Pentru că de foarte multe ori mă trezesc la 4 dimineaţa şi am o insomnie, şi mă duc la calculator, scriu şi cânt ca un nebun. Spre exemplu, penultima piesă lansată de noi, golGOLgol, a fost scrisă fix aşa. Era 3-4 dimineaţa, m-am trezit şi m-am dus iar la calculator şi am început să cânt şi să scriu. Dar, după mine, a venit şi pisica mea, iar eu, cum cântam, ea aşa mieuna. Altă chestie amuzantă despre piesa aceasta: fiind noapte, cântam în şoaptă să nu trezesc toată casa. Iar chitaristul, Nucu, mi-a spus că aşa ar trebui să o cânt. Şi aşa a şi rămas.
-Ce amintiri te leagă de Târgu Mureş?
-Amintiri am în special de la festivalul Peninsula. Dar şi acelea au fost acum o mie de ani. Ştiu că acolo am fost cred că de 2 ori şi a fost foarte mişto.
-Ce înseamnă pentru tine arta?
-Aici o să fie puţin ciudat, eu nu mă consider neapărat un artist. Şi pentru mine arta în sine este un soi de creativitate, dar această creativitate este una subiectivă, cum e şi arta, subiectivă. Pentru mine arta poate să fie şi un rahat dacă este bine apăsat, şi dacă e bine pozat. Asta poate să fie sau nu. Adică arta poate să fie aproximativ orice. Iar când zic aproximativ fix asta vreau să zic, mai ales în 2025 când toată lumea îşi dă cu părerea despre orice. Arta până la urmă poate să însemne orice. Arta este o perspectivă subiectivă. Adică ai şi de ce, ai şi cum să o defineşti dar asta nu înseamnă că aia e. Orice lucru poate să fie sau nu artă. Subiectul nu există dacă privitorul nu acceptă sau nu-şi dă cu părerea.
Arta cred că e o excrescenţă a minţii şi al sufletului nostru.
Adrian Murariu