Sâmbătă în Sala de Conferințe a Hotelului Denis din Daneș a avut loc atelierul de pictură: Între tradiție și modernitate – ornarea ouălor de Paște”. Evenimentul, organizat de Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Mureș, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Școala Populară de Artă Mureș, Ansamblul Folcloric HORA din Ungheni, coordonator Ovidiu Furnea, coregrafii Irina Florea și Florin Fechete, și Asociația Folclorică Țara Cântecelor Mele a atras mulți participanți și a fost un succes. “S-au ornat un număr  de 500 de ouă,  care s-au donat bisericii din localitate pentru a fi distribuite enoriașilor în ziua de Paști. Felicitări participanților: copii și părinți deopotrivă”, a transmis directorul executiv al DJC, Klara Pădurean.Deputata Dumitrița Gliga, prezentă la manifestare a declarat că “este cât se poate de îmbucurător faptul că societatea rurală românească reușește să păstreze vii tradițiile populare ce dau un farmec aparte sărbătorilor religioase”. Ea a transmis felicitări organizatorilor, primarului  Valeriu Hundorfean, îndrumătorilor, Călin Bogătean și Pop Gheorghe, și participanților “pentru că efortul lor reprezintă un act de respect pentru o moștenire culturală inestimabilă”.

foto: Dumitrita Gliga/Facebook

Andrei Roman