Împreună putem face mai mult bine! Aceasta a fost deviza acțiunii de împădurire organizată de Asociația Mures Runners la Râciu, Jud. Mureș, sâmbătă 5 Aprilie 2025.
La acest eveniment au participat peste 150 de voluntari de la cluburile Interact, Interact Maris, Interact Renasterea, Scoala Gimnazială A.I. Cuza (clasa IB, prof. Emilia Moldovan), Mures Runners și voluntari din zonă.
Participanții au reușit să planteze 5,000 de pui de salcâm și pin pe un deal din vecinătatea localității Râciu.
Evenimentul a fost susținut de Primăria Râciu, Romsilva și protejat cu echipamente de protecție de la Armos Services.
Laura Cioca, organizator: ”Ne bucurăm să revenim la Râciu pentru a cincea ediție a acestui eveniment. Vrem să construim o comunitate frumoasă, în care fiecare dintre noi face cât poate pentru natură și mediul înconjurător.
Ne bucură foarte mult să vedem copii și tineri interesați de activitățile noastre. Am plantat astăzi pentru un mâine mai verde iar în contextul climatic actual, acțiuni precum cea de astăzi ar trebui replicate la nivelul majorității comunităților din România.
La Mureș Runners, dincolo de evenimentele sportive, ne implicăm constant în activități în sprijinul comunității, pentru că vrem să fim cei care dau tonul schimbării.”
Ciprian Belean, Primarul Comunei Râciu: „O nouă acțiune de plantare, o noua reușită pentru al cincilea an consecutiv, alături de Mureș Runners.
Ne bucurăm, ca în fiecare an, de prezența iubitorilor de natură din tot județul Mureș și din comunitatea noastră. Se spune ca „vremea bună ține cu oamenii buni”! Așa a fost și în acest an! Vreme bună, soare, muncă și multă voie bună! Mulțumim, Mureș Runners! Mulțumim, tuturor participanților! Ne vedem anul viitor!”
Mureș Runners este o asociație non-profit al cărei scop este să încurajeze mureșenii să facă mișcare. Asociația organizează concursuri specializate dar și evenimente comunitare pentru orice persoană interesată să descopere beneficiile mișcării. Vezi detaliile complete pe paginile de Social Media – https://www.facebook.com/MuresRunners.