Georgiana Hărșan, legitimată la ACS Lupte BSG Târgu Mureș, a obținut marți, 8 aprilie, medalia de bronz la prestigioasa competiție internațională ISF U15 Gymnasiade 2025 de lupte libere, care se desfășoară în perioada 4–14 aprilie la Zlatibor, Serbia. Georgiana Hărșan a intrat în finala mică și a câștigat prin tuș, obținând astfel o nouă medalie de bronz pentru România și pentru BSG.

Tot astăzi, sora ei, Ariana Hărșan, și ea legitimată la ACS Lupte BSG Târgu Mureș, a încheiat competiția pe locul V, o performanță deosebită într-o competiție de un asemenea nivel, ce reflectă progresul și potențialul ei imens.

Duminică, 6 aprilie, Nagy István a reușit o performanță excelentă, obținând medalia de bronz și clasându-se pe locul III, într-o categorie extrem de puternică.

Kurta Sándor s-a clasat pe locul X, după un parcurs dificil, dar valoros din punct de vedere al experienței internaționale acumulate.

Într-o companie extrem de selectă – cu sportivi din Azerbaidjan, Armenia, Turcia, Iran, SUA, Georgia, Ucraina, România și multe alte țări – sportivii de la ACS Lupte BSG Târgu Mureș s-au luptat de la egal la egal cu cei mai buni, reușind să obțină victorii importante în fața unor adversari valoroși.

Clubul târgumureșean este reprezentat la competiție de patru luptători și un antrenor: Hărșan Ariana Antonia, Hărșan Valia Georgiana, Nagy István, Kurta Sándor și antrenorul Szőcs Attila.

Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor! Hai, România! Hai, BSG!

Sursa foto: ACS Lupte BSG Târgu Mureș
Sorin Crăciun