Asociația Raza de Soare Iernut a avut plăcerea de a găzdui clasa  a III-a B coordonată de învățătoarea Sâmpălean Mirela, pentru o zi memorabilă, plină de activități interactive și creative.

Au început cu jocuri de cunoaștere, menite să-i ajute pe elevi să se familiarizeze cu beneficiarii Asociației, să descopere talentele și pasiunile fiecăruia. Aceste activități au creat o atmosferă relaxată și prietenoasă, încurajând comunicarea și colaborarea.

După jocurile de cunoaștere, a urmat un atelier de pictură pe linguri de lemn, care le-a permis elevilor să-și exprime individualitatea și să-și dezvolte abilitățile artistice. Fiecare elev a avut ocazia să-și picteze propria lingură de lemn, transformând obiecte simple în opere de artă unice. Atelierul a fost un real succes, iar elevii au fost încântați de rezultatele obținute.

Asociaţia „Raza de Soare” este o organizaţie non-guvernamentală care îşi desfăşoară activitatea în oraşul Iernut, ajutând şi susţinând persoanele cu dizabilităţi neuropsihomotorii şi familiile acestora. De asemenea prin activitatea sa, organizaţia oferă sprijin familiilor vulnerabile din comunitate. Începând cu anul 2000, copiii şi tinerii sprijiniţi de membrii Asociației au obţinut rezultate foarte bune beneficiind de ajutor din partea unui personal cu o vastă experienţă în recuperare. Scopul organizaţiei este creşterea calităţii vieţii pentru persoanele cu dizabilităţi psiho-motorii.