Județul Mureș a avut trei destinații în finală: Palatul Culturii, Saschiz și Sovata

Calificată în finala din acest an a competiției, Sovata a câștigat titlul de „Destinația Anului 2025” la categoria Stațiuni balneo-climaterice. Gala competiției a avut loc marți seara, la Filarmonica din Sibiu. Sovata a fost urmată în clasament de Băile Felix și Vatra Dornei. Premiul a fost ridicat de președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc.

„Ca locuitor al orașului Sovata și fost primar timp de patru mandate, am contribuit puțin și eu la promovarea acestei stațiuni. Mulțumesc tuturor celor care au vizitat Sovata, tuturor celor care au apăsat pe buton pentru Sovata (care au votat Sovata în cadrul acestei competiții – n.r.). Eu cred în stațiunile balneo-climaterice din țară. Cred în acest potențial turistic pe care puține țări din lume îl au și cred că, prin aceste stațiuni, putem promova întreaga țară”, a declarat președintele CJ Mureș.

Acesta și-a exprimat speranța ca, în anii următori, Târgu Mureș să poată găzdui Gala Destinației Anului. De asemenea, Peter Ferenc și-a exprimat regretul că Palatul Culturii din Târgu Mureș, complet renovat în 2024, nu a câștigat finala categoriei Cultură și Educație, premiu adjudecat de Muzeul Astra din Sibiu. O altă destinație din județ – Saschiz – a ajuns în finala categoriei Sate de Poveste, câștigată de Rîmetea (județul Alba).

Marele premiu a fost obținut de Delta Dunării, desemnată Destinația Anului 2025.

Alte categorii și câștigători au fost:

  • Orașe care inspiră – Oradea
  • Distracție și Aventură – Dino Parc Râșnov
  • Cea mai bună promovare – Via Transilvanica

Premii speciale au fost acordate pentru:

  • Complexul Turistic Cricova (R. Moldova)
  • Hotelul Anului – Malibu, Mamaia
  • Județele Anului – Sibiu și Brașov

„Sper ca, în anii următori, să putem găzdui și la Târgu Mureș acest eveniment. Îmi pare rău că Palatul Culturii din Târgu Mureș, care a fost renovat în 2024, nu a ajuns pe primul loc”, a mai declarat Peter Ferenc.

Destinația Anului asigură promovarea la cel mai înalt nivel a destinațiilor câștigătoare

Competiția Destinația Anului nu este doar un clasament al celor mai atractive locuri turistice din țară, ci un adevărat fenomen național, menit să pună reflectoarele pe acele destinații care inspiră, atrag și creează experiențe memorabile pentru turiști.

Această competiție nu este doar despre trofee sau clasamente, ci despre recunoașterea obiectivă a valorii pe care fiecare destinație o aduce turismului românesc. Procesul de selecție este unul riguros, bazat pe trei piloni esențiali: votul unui juriu format din peste 100 de experți, votul publicului – unde sute de mii de oameni își exprimă preferințele – și o cercetare sociologică extinsă, care oferă o perspectivă detaliată asupra tendințelor turistice din România.

Dincolo de competiție, Destinația Anului este o platformă multimedia care promovează frumusețile României pe tot parcursul anului. Prin milioane de vizualizări online, apariții TV, articole în presa națională și internațională, precum și colaborări cu influenceri de top, această inițiativă devine un vector esențial pentru dezvoltarea turismului românesc.

Câștigătorii edițiilor anterioare au beneficiat de creșteri impresionante în intenția de vizitare, confirmând astfel impactul pozitiv pe care competiția îl are asupra turismului local. Fie că este vorba de regiuni pitorești, orașe vibrante sau atracții unice, Destinația Anului 2025 promite să aducă în prim-plan cele mai frumoase locuri ale României, oferind turiștilor oportunitatea de a descoperi noi comori ascunse.

Cum a fost prezentată stațiunea Sovata în cadrul concursului național Destinația Anului: „Sovata, sursă de vindecare, refacere și stare de bine! Sovata, sănătate prin apă și resurse naturale!”

Stațiunea balneo-climaterică Sovata, aflată în județul Mureș, la poalele Munților Gurghiu, se bucură de un renume consolidat în peisajul turismului românesc, fiind o destinație de top pentru relaxare, tratamente naturale și reconectare cu natura. După cum a fost prezentată Sovata pe pagina de internet a competiției Destinația Anului, stațiunea este „sursă de vindecare, refacere și stare de bine”, oferind „sănătate prin apă și resurse naturale”.

Cunoscută pentru Lacul Ursu – singurul lac helioterm din Europa cu două recorduri mondiale – Sovata se remarcă printr-o ofertă turistică diversificată, care include servicii de wellness, spa, terapii naturale și activități de agrement. Apa sărată și nămolul sapropelic extrase local sunt recunoscute pentru eficiența în tratarea unei game largi de afecțiuni – de la cele ginecologice, la boli reumatismale, dermatologice și respiratorii. Efectele benefice includ reducerea inflamației, detensionarea musculară și stimularea imunității.

Turismul practicat aici este profilactic, curativ și reparator. Infrastructura turistică a cunoscut un avânt considerabil în ultimii ani, datorită investițiilor constante – după cum subliniază prezentarea oficială a stațiunii în cadrul competiției Destinația Anului.

Au fost construite hoteluri, pensiuni, baze de tratament, iar numeroase clădiri istorice au fost restaurate, păstrând farmecul autentic al stațiunii.

Un alt punct forte este reprezentat de activitățile de petrecere a timpului liber: drumeții, sporturi de iarnă (grație pârtiei situate la doar 8 km de centrul stațiunii), festivaluri și evenimente culturale organizate în spațiul de agrement multifuncțional din centrul Sovatei.

Proiectul Drumul Sării a contribuit la valorificarea celor 70 de hectare de zone protejate, punând în evidență bogățiile naturale: munții de sare, lacurile sărate și vegetația specifică regiunii.

După cum afirmă pagina oficială a competiției Destinația Anului, Sovata oferă o experiență completă: tratamente naturale, gastronomie locală autentică, peisaje de poveste și o atmosferă primitoare în orice anotimp. Este o stațiune care răspunde perfect nevoilor diversificate ale turiștilor, devenind o alegere ideală pentru cei care caută vindecare, relaxare și răsfăț într-un cadru natural deosebit.

Dragoș Bardoși