Conform unui comunicat de presă transmis redacției noastre, Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș primit, joi 10 aprilie, vizita Consulului Germaniei de la Sibiu, Kerstin Ursula Jahn, cu ocazia unui eveniment dedicat consolidării relațiilor în domeniul educației și susținerii învățământului în limba germană maternă.

“Programul vizitei a inclus un moment tradițional de bun venit, urmat de un tur al școlii și de interacțiuni directe cu elevii și profesorii claselor cu predare în limba germană maternă. Doamna Consul a vizitat clase din ciclul primar și gimnazial, discutând cu cadrele didactice despre metodologia de predare și despre nivelul de competență lingvistică al elevilor.”, se arată în documentul citat. 

„Suntem onorați să avem alături de noi un partener atât de important în promovarea educației în limba germană maternă. Vizita doamnei Consul confirmă angajamentul comun pentru promovarea valorilor europene și ne motivează să continuăm demersurile pentru oferirea unui mediu sigur și motivant elevilor noști”, a declarat directoarea  Școlii Schiller, Dana Maria Bendriș.

În urma dialogului cu profesorii școlii, consulul Germaniei, Kerstin Ursula Jahn a subliniat importanța menținerii unui standard ridicat al predării limbii germane și a sprijinit inițiativele de extindere a școlii: „Este prima mea vizită la Târgu Mureș și primul punct de program al acestui sejur este Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”. Sunt profund impresionată că transmiterea limbii germane – limba mea maternă – și a valorilor noastre europene comune este organizată aici cu mult angajament. În același timp, sunt îngrijorată de ritmul în care avansează lucrările la vechea clădire a școlii. Îi doresc echipei de profesori atât de motivate de la Școala Schiller ca situația să se soluționeze cât mai repede și școala să se poată muta înapoi în clădirea renovată conform planului în septembrie anul acesta”. 

Din anul 2022, Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” face parte din rețeaua școlilor acreditate pentru acordarea certificatului de competență lingvistică Deutsches Sprachdiplom DSD, nivelul B1 în Cadrul european comun de referință pentru limbi. Astfel, în fiecare an, elevii doritori din clasele a VIII-a susțin examenul DSD, cu o rată de promovabilitate până acum de 99%. În perioada 2022 – 2024, 57 de elevi au obținut certificatul DSD B1, în cadrul școlii Schiller. Anul acesta, examenul a avut loc în data de 27 martie, participând un număr de 12 elevi. 

Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș, fondată în 1969, este o instituție de învățământ multiculturală, care oferă educație la nivel de grădiniță, învățământ primar și gimnazial în limbile română, maghiară și germană. Prin această diversitate, școala se distinge în peisajul educațional local, promovând prin oferta sa educațională modernă excelența academică, creativitatea și colaborarea. Din anul 2022 școala este acreditată Erasmus, beneficiind astfel de un acces simplificat la finanțarea proiectelor de mobilitate pentru elevi. 

Andrei Roman