Problemele parcă nu se mai termină şi vin una după alta peste târgumureşeni. Mai întâi, sute de familii au aflat că, deşi au dat bani pentru cheltuielile curente la asociaţiile de proprietari din care fac parte, responsabilii cu plata facturilor nu au dat banii mai departe. Acum, rămân fără utilităţi dacă nu plătesc din nou ceea ce au consumat, dar au mai plătit o dată… Şi o parte din vină o are administraţia locală. Pentru că Legea Asociaţiilor de Proprietari spune clar că autoritatea locală are obligaţia să verifice constant activitatea financiară a asociaţiilor de proprietari. Se pare însă că nimeni nu a mai făcut-o de ceva vreme de s-a ajuns în situaţia asta sau, dacă a făcut-o, a făcut-o prost. Şi se întâmplă în mandatul lui Soós Zoltán. Nu contează cine nu a plătit şi cine nu a verificat, ci contează că şeful administraţiei este Soós, iar în mandatul său oamenii suferă, nu? Apoi, urşii, tot mai mulţi şi tot mai flămânzi, vin până în oraş. Până acum ceva vreme, veneau doar noaptea, însă acum vin şi ziua. Şi sunt nişte fiare de te sperie numai gândul… Iar măsuri de protejare a populaţiei încă nu am văzut. Doar apeluri care ne îndeamnă să evităm… Platoul Corneşti. Adică, ceva de genul „staţi în casă, dacă vă pasă”… Iar mai apoi, oarecum fără legătură, rămân oamenii şi fără primarul ales, interzis în Primărie 60 de zile de procurorii anticorupţie care au aflat, în urma percheziţiei informatice din ultimul dosar al edilului, că acesta a cerut date despre proprietarul unui autoturism care dădea târcoale casei sale… La Curteni. Ei bine, omul a recunoscut practic că a cerut ceea ce eu sau voi nu puteţi cere, respectiv un nume pornind de la o plăcuţă de înmatriculare. Da, de la subalternii care puteau, dar care nu aveau dreptul să o facă. Dar el a cerut-o să îşi apere familia, nu să se convingă dacă e sau nu filat… Aşa zice. Şi s-a trezit cu „o plăcuţă suedeză” care l-a scos din Primărie. Cel puţin temporar. Ei bine, acum că a zis-o public, e ca plecat. De tot, zic eu. Nu azi, nu mâine, dar dacă procurorii se mişcă repede şi nu se prescrie fapta sau nu apare vreo modificare legislativă care să prevadă dreptul de a ne face singuri dreptate, căci, deh, oarecum pe principiul acesta au fost închise dosare peste dosare după ce înregistrările SRI care confirmau fraudele unora sau ale altora au fost anulate, deci dacă se joacă scurt, putem avea alegeri anticipate. Fără a mai aştepta să vedem dacă în dosarul de bază a fost sau nu a fost vreo faptă de corupţie. Iar Soós Zoltán, dacă nu a ştiut asta, cred că acum este sigur de ceea ce urmează. El speră însă că îi va fi admisă contestaţia împotriva interdicţiei de a-şi exercita mandatul şi, astfel, pentru o vreme, să rămână în fruntea oraşului. UDMR Târgu Mureş trebuie să trimită însă, cât mai repede cu putinţă, candidatul de rezervă la încălzire. Şi o va face. Pentru că liderii UDMR, deşi au ieşit să îl apere, sunt convins că ştiu că Soós a greşit. Şi ştiu şi ei la fel de bine ca mine că, de la prostia pe care a făcut-o, primarul şi-a compromis mandatul. Pentru că, dacă era să fie bărbăteşte, tatăl de familie grijuliu ar fi ieşit cu o bâtă să afle cine e la volan, ar fi fugărit maşina pe drumurile din Curteni şi s-ar fi ales maxim cu o amendă pentru distrugere sau ceva de genul, căci neştiind că cei din maşină sunt la filaj, nu avea cum să fie acuzat de ultraj… Dar a ales să se pedepsească politic şi administrativ. Şi aveam deja un caz finalizat cu condamnare. La Iaşi. Fostul primar Gheorghe Nichita. E drept, el i-a pus pe poliţiştii locali să facă mai mult de atât, dar, ştiţi şi voi bancul acela cu „ai grijă, dragă, vezi dacă are umeri”, deci nu contează cât, ci cum ai acţionat: legal sau împotriva legii? Iar istoria ne-a mai spus despre speţe în care unii mult mai versaţi şi cu infracţiuni grave la dosar au căzut în mâna oamenilor legii, în cele din urmă, pe mici găinării. Sunt curios ce va fi în final şi cum vor judeca magistraţii toată povestea asta, însă până atunci mi se pare strigător la cer ca oameni care au stat ca sugativa în jurul fostei administraţii şi au muşcat în stânga şi-n dreapta când, pe fondul acuzaţiilor aduse fostului edil, unii şi alţii îi cereau să plece, să vină ei acum să-i ceară demisia lui Soós Zoltán. Ei azi ar fi trebuit să tacă şi să aştepte. La final ar putea jubila, aşa preţ de o secundă, dar nu acum. Sunt sigur că primarul nu va pleca şi va cântări până în ultima clipă ce şi cum să facă. Nu le va da satisfacţie celor care îi cer demisia, dar ar putea să-şi negocieze viitorul. Desigur, dacă are cu ce. Pentru că singur s-a dus într-un unghi mort din care nu prea văd cum poate să mai iasă. Nici măcar dacă ar lua la pas străduţa principală din Curteni, satul în care se duce să doarmă după ce a fost la muncă în Târgu Mureş, oraşul al cărui primar este fără a locui efectiv în el. Nah, drăcie, aţi înţeles?! Dacă stătea la bloc în Dâmbu, acolo unde are adresa din Cartea de Identitate, nu l-ar fi avertizat nimeni că o maşină dă târcoale cartierului. Pentru că sunt prea multe maşini şi toate parcate peste tot. Dar rişti şi să rămâi cu gunoiul în tomberoane când ţi-e lumea mai dragă. Şi, uite aşa, ai avantaje şi dezavantaje dacă stai la oraş, la fel şi dacă stai la ţară dar vrei să conduci un oraş. Zic.

Adrian Armand Giurgea