-Suntem la agenţia imobiliară Prestimob din Târgu Mureş, unde discutăm cu proprietarul şi coordonatorul acesteia, Cosmin Blaga, despre evoluţia preţurilor imobiliare în primul trimestru al acestui an. Bună, Cosmin! Cum se prezintă piaţa imobiliară în Târgu Mureş la început de 2025?

-Bună! E un subiect foarte important şi, bineînţeles, de interes pentru toţi cei care doresc să achiziţioneze o proprietate în Târgu Mureş în această perioadă. Pot spune că, la început de an, am observat o uşoară creştere a preţurilor — nu doar la nivel local, ci în întreaga ţară.
Vorbim aici despre apartamente şi case. În Târgu Mureş, media preţului pe metru pătrat a ajuns la aproximativ 1.700 de euro. Bineînţeles, zona contează foarte mult. De la această medie se poate adăuga câteva sute de euro dacă vorbim de zone precum Centru, Aleea Cornişa, zona Universităţii de Medicină, sau se poate scădea în zone precum Mureşeni sau cartierul industrial. De exemplu, Dâmbul Pietros este cotat mai slab decât Tudor sau zona centrală.

În Târgu Mureş, media preţului pe metru pătrat a ajuns la aproximativ 1.700 de euro

Ca o comparaţie, în Cluj-Napoca, oraş aflat în topul preţurilor din ţară, s-a ajuns chiar la 4.000 de euro pe metru pătrat. Noi suntem la 1.700, deci putem observa diferenţa clară.
Totuşi, nu pot spune că a crescut şi numărul tranzacţiilor – din contră, în ultima perioadă ele par să fi stagnat. Asta, probabil, şi din cauza incertitudinilor economice generate de conflictul tarifar internaţional. Se vorbeşte tot mai des despre un „război economic mondial”, iar mulţi aşteaptă să vadă în ce direcţie merge economia.
Cumpărătorii speră că preţurile vor scădea, în timp ce vânzătorii aşteaptă o creştere. Analiştii atrag atenţia asupra riscului majorării costurilor materialelor de construcţie, ceea ce ar duce inevitabil la scumpirea locuinţelor noi. În acest context, este posibil ca interesul să se mute spre apartamentele vechi.

-În momentul de faţă, care sunt tendinţele în rândul cumpărătorilor?

-Da, în acest moment, observăm o orientare mai mare a clienţilor către apartamentele vechi. Apartamentele noi sunt, în general, vândute direct de către dezvoltatori, dar după scandalul cu NORDIS, lumea a devenit mai precaută şi nu se mai aruncă atât de uşor în astfel de investiţii.
Mulţi aşteaptă apariţia unei legi care să reglementeze clar procesul de plată a avansurilor — în ce etapă se plăteşte, ce garanţii există, care sunt paşii exacţi. Sperăm că în viitorul apropiat vom avea o legislaţie clară în acest domeniu.

-Ne poţi oferi câteva exemple de preţuri actuale în Târgu Mureş? Să începem cu garsonierele.

-Desigur. O garsonieră cu o suprafaţă de peste 30 de metri pătraţi se vinde, în general, cu 39.000 – 40.000 de euro, preţul cu care se merge la notar. Noi, ca agenţi imobiliari vedem preţul real. Mulţi proprietari cer chiar peste 40.000, dar preţul real este cel care se înregistrează la notar, nu cel afişat iniţial.
Ca agenţi imobiliari, vedem preţul efectiv de tranzacţionare, nu cel „de dorinţă”. Deseori vin clienţi care ne spun că vecinul cere 70.000 de euro pe un apartament de o cameră, identic. Nu contează cât cere, contează cât primeşte.
Pentru apartamentele cu două camere, media este de aproximativ 65.000 de euro, dar poate ajunge şi la peste 70.000 dacă vorbim de zone bune – Cornişa, Centru etc.
De la apartamentele cu trei sau patru camere, deja se sare de 100.000 de euro. Sunt locuinţe care ajung chiar şi la 130.000-140.000 de euro

Preţul real este cel care se înregistrează la notar, nu cel afişat iniţial

Am văzut că unii cer chiar şi 100.000 de euro pentru apartamente cu două camere, dar, sincer, încă nu am finalizat nicio tranzacţie la un asemenea preţ.

-Apartamentele din blocurile noi sunt mai scumpe decât cele vechi?

-Da, apartamentele din blocurile nou construite sunt mai scumpe. Preţul materialelor de construcţie a tot crescut în ultimii ani, iar acest lucru se reflectă direct în preţul final al locuinţelor.
Calitatea construcţiei depinde, bineînţeles, de fiecare dezvoltator — sunt unii care aleg materiale mai bune, alţii mai puţin. Din păcate, am auzit şi plângeri legate de blocuri noi.
În acest moment, preţul mediu pentru apartamentele noi este de aproximativ 2.000 de euro pe metru pătrat.

-Cât de important este un loc de parcare sau un garaj în stabilirea valorii unui apartament?

-Este extrem de important. Criza locurilor de parcare se resimte în toată România, nu doar la Târgu Mureş. Există o hotărâre a Consiliului Local care condiţionează emiterea autorizaţiilor de construire de asigurarea unui loc de parcare pentru fiecare apartament.
Însă, în cazul apartamentelor vechi, garajul sau locul de parcare devin un avantaj major. Sunt tranzacţii care nu se finalizează tocmai din cauza lipsei acestora.
Dacă un proprietar deţine un garaj, cu siguranţă este un plus. În prezent, există discuţii privind demolarea garajelor, dar nu ştim încă dacă se va aplica efectiv sau nu.

-De ce ar trebui cineva care vrea să cumpere sau să vândă o proprietate să apeleze la o agenţie imobiliară? Care sunt beneficiile concrete?

-În primul rând, un agent imobiliar profesionist cunoaşte piaţa şi poate recomanda un preţ corect, care să permită vânzarea într-un timp rezonabil.
La Prestimob, nu listăm proprietăţi doar de dragul de a le lista. Ne asigurăm că proprietarul înţelege şi acceptă evaluarea noastră realistă.
Un alt avantaj major este partea de documentaţie. Mulţi nu ştiu exact ce acte sunt necesare pentru o tranzacţie, iar noi ne ocupăm de tot acest proces.
Au fost cazuri în care tranzacţiile au fost amânate sau anulate din lipsa unor documente. Noi ştim ce trebuie pregătit şi anticipăm problemele juridice, cum ar fi eventualele interdicţii de vânzare.

-Unde vă pot găsi potenţialii clienţi?

-Avem un site oficial – www.prestimob.ro – precum şi pagini active pe reţelele sociale: Facebook, Instagram şi TikTok.
Sediul nostru este situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la numărul 171.
Pentru detalii, ne puteţi contacta şi telefonic, la 0722/40.50.07 – colegii mei sunt mereu pregătiţi să ofere informaţiile necesare.

Interviu realizat de Dragoș Bardoși