Azopan.ro este o arhivă foto online care îşi propune salvarea şi publicarea patrimoniului fotografic analogic din România. Colecţia doreşte să publice cât mai multe din milioanele de poze realizate analog, păstrate în adâncul sertarelor, în pod, pe rafturile din depozitele muzeelor sau cele care există numai pe suport negativ. 


Cotidianul Cuvântul liber vă va prezenta imagini inedite din Arhiva Azopan.
Reghin, mai demult Reghinul Săsesc, (în germană Sachsisch-Regen, Deutsch-Regen, în maghiară Szászrégen) este un municipiu şi al doilea oraş ca mărime din judeţul Mureş, Transilvania, România. Are o populaţie de 36.126 locuitori.


Municipiul este situat pe râul Mureş, la confluența acestuia cu râul Gurghiu, la 46°46’33” latitudine nordică şi 22°42’30” longitudine estică. Altitudinea la care este situat oraşul este de 395 m, punctul geografic cel mai de jos fiind râul Mureş – 350 m iar cel mai înalt Pădurea Rotundă – 455 m.
Ţinutul etnografic din jurul Reghinului poartă denumirea de Reener Landchen (ţărişoara Reghinului sau Micul ţinut al Reghinului).


Vechea denumire a Reghinului este aceea de Reghinul Săsesc traducere românească a denumirii germane Sachsisch Regen respectiv a celei ungureşti Szászrégen. Într-o diplomă emisă în anul 1228 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, localitatea este menţionată cu denumirea de Regun.
În anul 1555, pe un pilastru al zidului de incintă a oraşului Reghin, fusese dăltuit următorul text, în limba germană: Kein Heil kommt vom Krieg, den Frieden erbitten wir alle (De la război nu vine nimic bun, ne rugăm cu toţii pentru pace).


În anul 1924 a avut loc încorporarea Reghinului Unguresc (Reghin-sat, Magyarregen, Ungarisch-Regen) la oraş, care creştea astfel cu 995 hectare în partea de nord.
Foto: Azopan.ro
Anii: 1970
Pagină realizată de Sanda Viţelar