Cu o săptămână înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paşti, Biserica a rânduit să ne aducem aminte de momentul Intrării Domnului Iisus în Ierusalim, sărbătoare ce poartă numele în popor de Florii sau Stâlpări. Cu o zi înainte, Iisus îl înviază pe Lazăr din Betania şi în popor în această zi se pomenesc cei trecuţi la cele veşnice.
În anumite comunităţi ale judeţului Mureş, Sâmbăta lui Lazăr este ziua în care cimitirele se umplu de oameni, flori şi candele, întrucât această zi dă, practic, startul în manifestările rituale din apropierea Paştelui. Se produce comuniunea dintre cei vii şi cei plecaţi dintre noi. Astfel, fiecare familie se îngrijea ca pe această zi, toate mormintele să fie curate, iar preotul din sat ţine o slujbă specială. Copil fiind, mi-aduc aminte că seara se lăsa uşor şi noi pregăteam din timp crengi şi coroane uscate, camere şi anvelope, pe care le aprindeam în seara zilei de sâmbătă şi făceam ceea ce se numeşte Luminaţie. Era o vâlvătaie mare de se vedea din sat, iar peste această vâlvătaie săream ca să fim sănătoşi tot anul. Însă acesta nu era singurul obicei. Ne confecţionam nuieluşe din salcie, cărora le spuneam jorde şi încercam să lovim, mai mult în joacă fetele, adică să le jordănim.
Ziua de Florii este ziua în care ne aducem aminte de intrarea fastuoasă a lui Iisus în Ierusalim, călare pe un asin, primit în urale, cu ramuri de finic, asemenea regilor. Este ultima zi de mare bucurie pentru apropiaţii Săi, întrucât urmează Săptămâna Patimilor, cu valenţe extrem de dureroase, cu întâmplări ce îndeamnă la post negru şi linişte. Intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos este sărbătorită de creştini, aceştia ducând la biserică ramuri de salcie înmugurită, care în anumite locuri se numesc mâţişori sau mărţişoare, crenguţe pe care le sfinţeşte preotul în timpul Liturghiei şi apoi, la final le oferă credincioşilor, în tradiţia noastră, ele au rol de vindecare, de ocrotire.
Se spune ca ramurile de salcie se pun acasă după icoane şi la vremuri mari, cu tunete şi fulgere se aprind mâţişorii pentru a se linişti vremea. Ramurile verzi de salcie ar reprezenta, după unii specialişti în etnologie, castitatea, puritatea şi renaşterea vegetaţiei, ele având un rol protector, bine definit.
În alte locuri, în ziua de Florii nu era voie să te speli pe cap, pentru că se spunea că cei ce vor îndrăzni să facă acest lucru, vor albi repede la păr, precum pomii care dau acum în floare. Se mai spune că aşa cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti, însă această zicere a fost deseori infirmată de către realitatea din teren.
Pomenim adesea de de cele 40 de zile de post, ale Postului Mare sau Postul Sfintelor Paşti, la care se adaugă o săptămână cu totul specială, în care postul se aspreşte şi care trebuie trecută cu foarte multă decenţă de către orice creştin. Postului de hrană i se adaugă şi postul faptelor, al rugăciunii continue şi suntem invitaţi la meditaţie, la linişte, la o curăţare a sufletului de gânduri şi fapte rele.
Spun preoţii şi duhovnicii că în zadar postim de hrana de dulce, dacă mintea noastră nu se abate de la gândul cel rău, de la a lăcomi la ceea ce are celălalt, de la a ţine ură, invidie, gelozie faţă de aproapele nostru. De regulă, femeile, mai ales cele de la ţară se îmbracă în haine de doliu, până la praznicul Învierii.
Aşadar, luni şi marţi e timpul pentru curăţenia exterioară, cu muncă însoţită de rugăciune continuă. E vremea aşezării lucrurilor pe un făgaş firesc. Miercurea Mare şi Joia Mare ne aduc aminte de rugăciunea lui Iisus din Grădina Gheţimani, de Cina cea de taină, de vânzarea lui Iisus, prinderea acestuia, în urma trădării lui Iuda, pentru 30 de arginţi, purtarea de la Ana la Caiafa, apoi la Pilat. Seara se fac deniile, slujbele speciale, pregătitoare pentru ritualul pascal.
Trebuie specificat, că în Ardeal şi mai ales în judeţul Mureş, ziua de joi, dinaintea Paştelui este aşteptată cu focuri ritualice. Vreascurile adunate anterior sunt aprinse în dimineaţa zilei de joi şi tot satul se cufundă în pâcla fumului. Se spune că aceste focuri ar simboliza de fapt focurile aprinse din torţele cu care soldaţii romani au venit să îl prindă pe Iisus. Alţi specialişti avansează teoria conform căreia, Paştele este moment de comuniune între cele două lumi: văzută şi nevăzută. Focurile ar fi un ajutor pentru sufletele morţilor, care vin să sărbătorească Paştile cu cei vii, iar focul i-ar încălzi. Cert este că această zi este despre focuri şi fum, despre comuniunea cu ceilalţi. Tot în această zi, de dimineaţă se duc la biserică pomii. Adică crenguţe de copaci, încărcate cu dulciuri şi fructe, ce se fac pentru cei care au plecat în lumea veşniciei, de la Paştile trecut şi până acum. Pomii se slujesc şi apoi se împart toate celor mai sărmani, făcându-se milostenie. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 evanghelii, însă activităţile din gospodăria fiecăruia continuă, după un ritm bine precizat. În anumite locuri, în Joia Mare se vopsesc ouăle, despre care se spune că cele ce sunt acum vopsite nu se strică uşor.
Vinerea e zi de post negru şi ar fi bine măcar în această zi să reuşim să nu mâncăm sau să bem apă până la apusul soarelui. Este ziua răstignirii lui Iisus pe cruce, a batjocurii pe care o are de înfruntat dar şi a morţii sale, în chinurile răstignirii. Este poate cea mai tristă zi a săptămânii, drept pentru care vinerea este considerată o zi de post, o zi a curăţirii sufleteşti.
Aşa cum Biblia relatează, Iisus este răstignit între doi tâlhari, iar fenomenele astrale şi meteo descrise în povestirile biblice indică faptul că lumea a resimţit această faptă într-un mod covârşitor. Fiul Omului este crucificat, luând cu el păcatele lumii şi oferind şansa lumii de a se mântui. Corpul său este coborât de pe cruce şi înmormântat în taină.
În această zi se pregătesc Paştele, adică pâinea şi vinul ce vor fi date credinjcioşilor după slujba învierii. Tot acum, se spune că în această zi nu se găteşte nimic cu oţet, sau nimic acru, aducându-ne aminte de buretele cu oţet oferit lui Iisus, atunci când a strigat că îi este sete. Seara zilei îi este dedicată slujbei Prohodului Domnului, când fiecare creştin iese din biserică pe sub epitaf, cu lumânarea aprinsă, simbolizând mormântul lui Iisus, iar apoi se înconjoară biserica în mod simbolic de trei ori. Este ultima dată când se aud clopotele bătând până la primul clopot din Duminica Învierii, cea care anunţă faptul că Iisus a călcat moartea şi a înviat, lucru pe care se întemeiază creştinismul de astăzi.
Sâmbăta, e zi de linişte şi priveghere, este ziua în care se aşteaptă vestea cea mare şi cel mai mare forfot este în bucătăria fiecărei gospodine. Şi produsele puse pe masă de Paşti trebuie să aibă la bază ideea de renaştere a naturii, poate de aceea din meniu nu lipseşte drobul de miel cu multă verdeaţă, oul, carnea de miel sau pasca cu brânză.
Mihai Teodor Nașca