Un complet de judecată al Secției Penale din cadrul Tribunalului Mureș a decis să mențină măsura impusă de procurorii anticorupție în cazul primarului municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán. Ei au respins ca nefondată plângerea acestuia împotriva măsurii. Edilul a contestat măsura procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Târgu Mureș prin care aceștia au dispus ca să nu își mai poată desfășura atributele specifice activității de primar. Anchetatorii au luată această măsură după ce au extins urmărirea penală împotriv alui Soós Zoltán sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii și  folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Soluția Tribunalului Mureș pronunțată ieri este definitivă.

Iată soluția pe scurt publicată pe portalul Tribunalului Mureș:

Solutia pe scurt: În temeiul art.2151 alin.5 rap. la art.213 alin.1 Cod Procedură Penală, respinge ca nefondate plângerile formulate de către inculpa?ii: 1. S. Z. împotriva măsurii preventive a controlului judiciar prelungită prin Ordonan?a din data de 07.04.2025 în dosarul nr. 88/17/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, Direc?ia de Na?ională Anticorup?ie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş ?i 2. S. P. M. împotriva măsurii preventive a controlului judiciar prelungită prin Ordonan?a din data de 07.04.2025 în dosarul nr. 88/17/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, Direc?ia de Na?ională Anticorup?ie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş. Men?ine ca legale ?i temeinice toate obliga?iile impuse inculpa?ilor S. Z. ?i S. P. M. de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, Direc?ia de Na?ională Anticorup?ie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală obligă pe inculpa?ii S. Z. ?i S. P. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 200 lei, respectiv 100 lei fiecare. Ia act că inculpa?ii S. Z. ?i S. P. M. au fost asista?i de apărători ale?i. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, data de 14 aprilie 2025.

Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  22/2025  14.04.2025

UPDATE/ Comunicat de presă Primăria Târgu Mureș privind suspendarea atribuțiilor primarului Municipiului Târgu Mureș

Primăria Municipiului Târgu Mureș informează că, astăzi, în urma contestației formulate împotriva măsurii controlului judiciar dispusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a decis menținerea acestei măsuri, și a măsurii complementare care vizează suspendarea exercitării atribuțiilor pentru o perioadă de 60 de zile pentru primarul Soós Zoltán.

“Consider că măsura dispusă este una disproporționată, însă rămân încrezător că, în cele din urmă, adevărul și justiția își vor spune cuvântul. În acest context, voi continua să colaborez deschis cu autoritățile și să pun la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-mi demonstra nevinovăția” a declarat primarul Soós Zoltán.

Pe durata aplicării acestei măsuri, atribuțiile primarului vor fi exercitate conform legislației în vigoare, de către viceprimarul Kovács Mihály Levente.

Activitatea administrativă a Primăriei va decurge normal, fără întreruperi, iar proiectele de dezvoltare a orașului vor merge mai departe conform planificării, în deplin respect față de principiile de legalitate, transparență și responsabilitate față de comunitate.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Andrei Roman