Echipa de înot sincron „Sirenele Torpi” a cucerit medalia de bronz în cadrul prestigiosului concurs Open Championships Malta, desfășurat între 9 și 13 aprilie la bazinul Cottonera. La competiție au participat peste 400 de sportivi din 18 țări, transformând evenimentul într-un adevărat festival al eleganței acvatice.
Reprezentantele clubului Torpi s-au remarcat în proba de rutină liberă – categoria juniori, unde au obținut locul III, în urma unei evoluții spectaculoase și perfect sincronizate. Performanța a fost dublată de un loc IV în proba de rutină scurtă, o dovadă a pregătirii constante și a maturității competiționale a tinerelor sirene.
Un moment aparte l-a constituit debutul internațional al Biró Evetke, în vârstă de doar 12 ani, care a concurat la categoria junioare mici și a reușit să se claseze pe locul 15 la proba individuală – un început promițător pentru o carieră sportivă aflată la debut.
În competiția senioarelor, Biolan Teodora a reprezentat cu cinste clubul, obținând locul 7 la proba individuală tehnică și locul 8 la proba liber aleasă, demonstrând o pregătire solidă și o prezență scenică apreciată de juriu.
Componența echipei medaliate cu bronz: Biró Evetke, Dranca Sophia, Grama Maia, Tordai Boglárka, Kerekes Csenge, Lőrincz Zsanett, Maier Ana-Sofia, Pápay Nóra, Urbán Eszter și Nagy Őszike.
România a fost prezentă și în rândul oficialilor, prin Biró Emese, membră a corpului internațional de arbitri, subliniind implicarea și recunoașterea la nivel global a școlii românești de înot sincron. Antrenoare: Hegedüs Krisztina.
(Sursa foto: Mermaids – Sirenele Torpi – Szinkronúszók)
Sorin Crăciun


