Cuvântul „Paşte”/ „Paşti” are etimologia în ebraicul „pesah” („trecere”), cu referire la trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului, în pământul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbătoarea Învierii Domnului, după al cărui model vor învia toţi creştinii.
Sărbătoarea începe, din punct de vedere liturgic, la miezul nopţii dinainte, când se spune că mormântul s-a deschis şi a înviat Hristos. În biserică este obiceiul ca, în această noapte, să se sfinţească pâinea numită „paşti”, sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin.
În unele zone ale ţării, femeile pregătesc pasca, frământată din făină curată de grâu, la care se adaugă lapte, uneori şi ouă. Are formă rotundă pentru că, în popor, se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. Între împletituri se pune brânză sărată sau dulce, frământată cu ou şi stafide.
Mielul de Paşti este simbolul Domnului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru oameni şi a murit pe cruce precum un miel nevinovat. Tăierea mieilor de Paşti, ca tradiţie, datează din secolul VII.
La biserică, pasca este dusă într-un coş anume pregătit. După sfinţire, ea dobândeşte puteri purificatoare. În acelaşi coş, femeile pun cârnaţi, ouă roşii şi pestriţe, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri. Acestor alimente, odată sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.
Puteri deosebite i se atribuie şi lumânării de la Înviere, care este păstrată şapte ani şi aprinsă în caz de grindină, furtuni, sau mari primejdii.
Învierea este privită ca o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopţii, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morţi, din neamul lor. În unele zone, e obiceiul ca, în noaptea Învierii, să se lase luminile aprinse în toată casa şi în curte, ca să fie luminată gospodăria, în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume, prin Învierea Sa.
La întoarcerea de la slujba de Înviere, creştinii pun într-un vas un ou roşu şi o monedă de argint, peste care toarnă apa neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi zicând: „Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor”.
La masa pascală, capul familiei ciocneşte ouă cu soţia, iar la formula tradiţională: „Hristos a înviat!” adaugă: „Hai să ciocnim ouă, ca să ajungem şi la anul Paşti frumoase, iar după moarte să ne vedem iarăşi în ceruri!” Apoi ciocnesc şi ceilalţi membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai întâi revine celui mai în vârstă. Se crede că, făcând acest lucru, membrii familiei se vor vedea şi pe lumea cealaltă.
Tradiţia populară păstrează mai multe legende care explică de ce ouăle roşii sunt simbolul Învierii lui Hristos: se spune că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a adus un coş de ouă celor care-l chinuiau, însă aceştia au râs şi nu au luat în seamă darul adus. Îndurerată, Maica Domnului a aşezat lângă cruce coşul cu ouă, iar acestea s-au înroşit de la sângele ce curgea din rănile Mântuitorului. Iisus Hristos, văzând ouăle înroşite, le-a spus celor de faţă: „De acum înainte, să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducerea aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.
În unele zone se crede că în prima zi de Paşti nu e bine să mănânci ouă roşii, pentru că tot anul „îţi va mirosi gura ca oul clocit” sau că e bine să mănânci ouăle nesărate, căci altfel ţi se vor roşi mâinile. De asemenea, nu e bine să dormi, că-ţi ia strigoiul anafura dintre dinţi, o vinde diavolului şi nu mai ai noroc în casă. După credinţa populară, e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul prima dată pentru că, dacă din întâmplare te rătăceşti printr-o pădure, trebuie să-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit oul de Paşti, şi, imediat, găseşti drumul.
Conform tradiţiei, oul roşu de Paşti are puteri miraculoase, de vindecare şi de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor.
În alte locuri se spune că, cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an. În trecut, albuşul de ou roşu sfinţit se usca, se pisa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţă, ai vitelor şi oamenilor. Cu slănina se ungeau rănile sau vreun picior scrântit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slănină şi tămâie puse pe o lespede. Slănina, consumată ca atare, se spunea ca are proprietăţi tămăduitoare pentru oameni şi vite. Hreanul sfinţit se păstra în pământ, crezându-se că el curăţeşte apa fântânilor, vindecă de boli şi friguri. Dacă cineva îl consumă când vine de la biserică, se spune că va fi iute şi sănătos tot anul.
Există, în unele zone, superstiţia că aruncarea, la întâmplare sau la gunoi, a cojilor de ouă roşii este de rău augur. Acestea se aruncă într-o apă curgătoare, anunţându-se astfel că, la o săptămână după Paştile creştinilor, va veni şi Paştele blajinilor. În anumite regiuni ale ţării, ouăle roşii sau cojile lor se folosesc şi ca simbol al fertilităţii şi din această cauză, se pun la rădăcina pomilor fructiferi sau a florilor.
Ouăle colorate în alte culori decât roşu (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace. În Bucovina (şi nu numai) ele se numesc si „ouă muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.
În unele locuri, în Bucovina şi în Transilvania, există datina ca a doua zi de Paşti să vină băieţii la udat. În aceste zone, obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Băiatul primeşte câteva ouă roşii şi este invitat la masa pascală.
Ileana Sandu