Anul acesta, Paştele Catolic se sărbătoreşte pe data de 20 aprilie. În anii 2010, 2011, 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.
Uneori, sărbătoarea este marcată la date diferite, calculul ţinând se două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocţiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare – luna plină.
În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici şi ortodocşi. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian.
Duminica Paştelui Catolic este marcată prin discursul lui Papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru, din Vatican. Acesta apare în faţa a mii de credincioşi, pentru a rosti în zeci de limbi tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea. Discursul lui începe cu „Urbi et Orbi” – „Către Cetate şi către Lume”, cu referire la Roma. Această expresie era folosită adesea în Imperiul Roman, atunci când se începeau diverse adresări oficiale. Papalitatea a adoptat această formulă, fiind folosită atât pentru discursurile către Cetate, cât şi către întreaga lume catolică. În prezent, construcţia Urbi et Orbi este folosită pentru a deschide mesajul oficial al Papei, de Crăciun şi de Paştele Catolic.
În România, printre tradiţiile de Paştele Catolic, alături ciocnitul ouălor şi servirea preparatelor tradiţionale de Paşti (pască, miel, ouă roşii) se numără: „vânătoarea” de ouă în grădini sau case; stropitul fetelor nemăritate – un obicei care se practică în multe dintre satele din Ardeal. Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri pe care catolicii le practica in ziua Sarbatoririi Invierii Domnului este stropitul. La început, se făcea cu apă, ulterior fiind folosit şi parfumul. Apa este simbolul purificării încă din precreştinism şi pentru ca ea provine din fântâni, a apărut si obiceiul împodobitului cu ouă a fântânilor din satele populate de saşi.
Stropitul este practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei fertilităţii si a primăverii, Ostera, denumire din care provine şi cuvântul „Ostern”, care înseamnă „Paşti”. Deşi îşi are originea in Germania, obiceiul a fost adoptat şi de majoritatea catolicilor din Ardeal, preluat de la comunitatea maghiară, dar se practică şi în Banat sau în Bucovina. Tradiţia mai arată că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase tot anul.
Iepuraşul de Paşti
Deşi Biserica a declarat că acest simbol nu are în realitate nicio legătură cu Învierea Domnului, iepuraşul de Paşti a devenit o imagine marcantă a acestei sărbători, atât din punct de vedere comercial, cât şi ca un prilej de a oferi copiilor dulciuri sau jucării. Acest personaj adorabil, legat de sărbătorile Pascale este un personaj fictiv, ce provine din diverse tradiţii păgâne. Se crede că originea lui este în Germania, fiind menţionat pentru prima dată în 1590. Aici se credea că iepuraşul aduce ouă roşii în Joia Mare şi altele colorate în noaptea ce preceda Paştele. Tot aici a fost creat şi iepuraşul de ciocolată, ce era iniţial făcut din aluat şi zahăr, în jurul anului 1800. În aceeaşi perioadă, apar în Franţa şi Germania primele ouă de ciocolată. (sursa – twinkl.ro/teaching-wiki/)
Tot în Germania, în jurul anului 1680, a fost publicată şi o poveste cu privire la acest personaj adorabil, ce a transmis ideea că iepuraşul ascunde darurile în grădină. Prin faptul că germanii au călătorit spre America, în Pennsylvania, aceştia au dus cu ei şi tradiţia iepuraşului. Astfel, a devenit un simbol şi pentru alte culturi, reprezentând cel care aduce dulciuri copiilor cuminţi.
Istoria acestui iepuraş adorabil este mult mai adânc înrădăcinată în istorie şi spiritualitate şi există mai multe variante ale legendei.
Prima poveste prezintă o mamă nevoiaşă, care nu avea un venit pentru a le oferi copiilor ei cadouri sau dulciuri. Astfel, s-a gândit să le ofere o surpriză cu ocazia acestei sărbători – a colorat ouă fierte, pe care le-a ascuns cu o zi înainte în grădină. În joaca lor, copiii au zărit un iepuraş ce zburda prin tufişul în care erau ascunse ouăle şi au fost siguri că iepurele le-a adus, şi, astfel, a pornit tradiţia cunoscută astăzi.
O altă legendă interesantă este şi menţiunea faptului că iepurele a fost animal de companie al Mântuitorului – conform unei poveşti din Germania secolului al XVIII-lea. Se spune că atunci când Iisus a dispărut pentru trei zile, de la Răstignire la Înviere, iepuraşul l-a întâmpinat în Grădina Ghetsimani, devenind, astfel, un simbol al speranţei şi al răbdării.
Indiferent de modul în care este văzut acest animal adorabil în general, conceptul iepuraşului de Paşte are întotdeauna conotaţii pozitive, un mesager ce aduce primăvara, un simbol al bunăstării, vigilenţei şi bucuriei. Astfel, a devenit una dintre cele mai răspândite imagini atunci când se vorbeşte despre sărbătorile Pascale.
Iepuraşul de Paşti ce aduce ouă a fost menţionat pentru prima dată în 1682, fiind iniţial reprezentat de un iepure sălbatic; în Buenos Aires a fost creat cel mai mare iepure de ciocolată din lume, ce avea mărimea de 5 metri şi cântărea 3,3 tone; copiii aşteaptă iepuraşul de Paşte cu morcovi sau salată, la ferestre sau în grădini.
La fel ca Moş Crăciun, şi iepuraşul de Paşte are o reşedinţă oficială, în oraşul Ostereistedt („Oraşul ouălor de Paşti”) din Germania, unde primeşte o mulţime de scrisori şi cărţi poştale de la copii. (documentare – azm.gov.ro, countryliving.com, twinkl.com, alte surse web)
Ileana Sandu