Cu prilejul Zilei Bibliotecarului și Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, celebrată anual pe 23 aprilie, Editura University Press a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Mureș, lansarea volumului „Istoria altfel. Din Evul Mediu în contemporaneitate”, coordonat de Doina Gabriela Vanca. Evenimentul va avea loc joi, 24 aprilie 2025, ora 17:00, în Sala Documentară (etaj III) a Bibliotecii Județene Mureș.
Această inițiativă se înscrie în misiunea Editurii University Press de a susține, încuraja și promova tinerii cercetători și rezultatele muncii lor științifice.
Lucrarea este rezultatul cercetărilor realizate de doctoranzii din cadrul Școlii Doctorale de Litere, Științe Umaniste și Aplicate UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și propune o serie de studii ce oferă perspective originale asupra unor perioade și evenimente istorice din România și din lume, de la secolul al XII-lea până în epoca contemporană. Diversitatea abordărilor se reflectă și în sursele utilizate: de la documente de arhivă și lucrări de specialitate, la forme mai puțin convenționale de interpretare istorică, precum pictura, muzica, arhitectura, filmul sau literatura. Istoria este redescoperită prin filtrul artistic și literar, iar cititorul este invitat să exploreze semnificațiile profunde ale creațiilor culturale în contextul epocilor în care au fost realizate.
Volumul aduce în prim-plan nu doar faptele istorice, ci și cauzele, consecințele și interconexiunile acestora, oferind o lectură accesibilă, dar în același timp bine fundamentată științific, tuturor celor pasionați de trecut și de modul în care acesta modelează prezentul.
În cadrul manifestării vor lua cuvântul Dr. Olivia Monica Avram, Director Biblioteca Județeană Mureș și Conf. dr. Georgeta Fodor, Director Editura University Press.
Publicul este așteptat să participe la acest dialog între istorie și cultură, într-un cadru dedicat reflecției și cercetării umaniste.