Performanță de excepție pentru hocheiul juvenil târgumureșean la Carpathian Junior Hockey League!

Hocheiștii de la CSM Târgu Mureș, Tamás Bence și Balázs Botond, au reprezentat cu brio orașul Târgu Mureș la prestigioasa competiție Carpathian Junior Hockey League – etapa finală din Slovacia!

Săptămâna trecută a avut loc marea finală a competiției CJHL, desfășurată în localitatea Michalovce (Slovacia). Târgu Mureșul a fost reprezentat cu onoare de Molnár-Tamás Bence și Balázs Botond, ambii sportivi legitimați la CSM Târgu Mureș.

În cadrul evenimentului, organizatorii au inclus și o spectaculoasă competiție de abilități (Skill Competition), unde ambii hocheiști mureșeni au făcut parte din echipa câștigătoare a probei de viteză.

După acest succes, urmează o binemeritată pauză competițională, înainte ca băieții să revină pe gheață cu forțe proaspete, pregătiți să continue șirul performanțelor pentru Târgu Mureș.

(Sursa foto: Patinoarul Mureș)

Sorin Crăciun