Mai este o săptămână de campanie electorală până la primul tur al prezidenţialelor care se desfăşoară în România, cu repetiţie, după eşecul democraţiei de anul trecut. Zic eşec al democraţiei pentru că am văzut cu toţii că, atâta vreme cât instituţiile plătite de noi să vegheze la păstrarea curată a terenului de joc sunt infiltrate cu oameni care servesc alte interese, poţi trece în faţă fără a respecta regulile impuse de cadrul general al jocului. Şi doar intervenţia, in extremis, poate duce la reluarea meciului de la zero, cu arbitri noi şi într-un cadru mult mai strict decât eram obişnuiţi. Totul în numele şi pentru salvarea democraţiei. Însă constatarea asta nu este astăzi de actualitate decât dacă manifestăm temerea că eşecul se poate repeta, iar alţi inflitraţi pot invoca oricând eşecul pentru a deraia, puţin, democraţia din nou. Sper să nu se întâmple aşa, deci vreau ca lucrurile să nu semene în această primăvară cu ceea ce a fost în toamna anului trecut. Deşi, timid, au început să răsară semne ale unor demersuri care pot pune din nou la îndoială demersul electoral… Ce simplu era când nu ne interesa când un prezidenţiabil sau altul vorbea despre „marele licurici” sau despre lista cu „to do”, cu care se întorcea un premier de la Bruxelles… Însă, indiferent de ceea ce urmează după primul tur, indiferent de cum sau cine s-ar infiltra în această primăvară, cert este că alegătorilor li se vinde din nou pielea ursului din pădure. Şi ei sunt gata să o cumpere plătind bani grei pentru ea. Căci candidaţii la fotoliul prezidenţial se bat în orice altceva, oferă orice altceva, promit orice altceva decât ceea ce este în fişa postului de preşedinte. Şi asta face ca oamenii să reacţioneze aşa cum am văzut ieri pe facebook reacţia unui sighişorean care se declară sătul de atâtea promisiuni, timp în care, zice el, centura Sighişoarei nu este rezolvată… Da, omul aşteaptă să vină preşedintele, de la Cotroceni, să traseze culoarul, să toarne asfaltul şi să inaugureze centura. Pentru că omul crede că preşedintele poate. Pentru că mulţi din cei ce votează cred aproape tot din ceea ce li se serveşte. Diferenţa o face doar partidul cu care simpatizează. Sau omul pe care îl plac. În rest, este aceeaşi paradigmă: preşedintele e cel care taie şi spânzură, iar dacă al meu zice că face, face… Căci, candidaţii le spun că schimbă guverne, pun premieri, fac locuri de muncă sau schimbă destinele. Iar alegătorii cred, aşa cum au crezut că Klaus Werner Iohannis va lăsa în urma sa „România educată”. Şi apoi se miră că li se spune de la obraz… „hai, plimbă ursul”…?! Ei bine, cam asta e realitatea! Atâta vreme cât îi laşi pe toţi să te ia de prost, ei îţi spun cu zâmbetul pe buze că eşti chiar prost şi tu nu te superi. Chiar îţi place. Iar într-un târziu, nu faci decât să te superi pe tine însuţi că ai avut mână proastă sau că ar fi făcut omul tot ce a promis dacă ar fi fost lăsat de partide. Tu nu te întrebi dacă legea îi dă voie să facă ceea ce îţi promite. Dar el, candidatul prezidenţiabil, promite, căci nu-l doare gura să o facă. E testată faza şi e reverificată. Iar Emil Constantinescu, profesorul, nu a făcut decât să o valideze afirmând că a fost învins de sistem… Vă mai amintiţi cum spunea atunci că nu-i răspunde premierul Radu Vasile pe care el dorea să-l schimbe? Şi avea partidul de partea sa… Cum or schimba cei ce se bat astăzi un guvern dacă nu au partidele de partea lor, iar dacă au partidele de guvernare, de ce or vorbi despre schimbarea guvernelor?! Nu am înţeles… Poate voi aţi înţeles, căci altfel suntem în punctul în care liniştiţi candidaţii îşi văd de ale lor, căci când ai curajul şi demnitatea de a refuza să joci în filmul lor şi spui pe şleau că vând gogoşi, se ascund în spatele realităţii potrivit căreia „câinii latră, caravana trece”. Şi tu ai rămas din nou cu buza umflată, gata să fii trimis „să plimbi ursul”, că tot e „epidemie” de urşi în România. Şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns numărul mare de urşi din bătătură, cei care continuă să facă pagube prin gospodării, atât în Mureş cât şi în alte părţi ale ţării, mai şi vin echipele de promovare ale prezidenţiabililor şi-i plimbă pe candidaţi ca pe urs prin pieţe, prin parcuri şi prin locuri prin care altfel nu i-ai văzut şi nici nu ai să-i mai vezi. Însă acum, de ochii lumii, şi pentru voturile lumii, fac orice. Plătesc, se plimbă, mănâncă cu aceeaşi lingură cu noi, beau apă din căuşul palmei dacă trebuie, doar despre ce trebuie să facă din fotoliul de preşedinte nu vorbesc. Poate pentru că ştiu că nu e deloc intereseant pentru cei ce votează. Poate pentru că nu e nimic spectaculos acolo, la Cotroceni, doar am văzut cum fostul preşedinte s-a plimbat în lung şi-n lat şi a plecat… Sau, poate, pentru că nu ştiu despre ce ar trebui să vorbească cu adevărat şi aşteaptă să urce din mers în locomotiva trenului numit România. Căci dacă ratează, ei înşişi vor fi invitaţi să plimbe ursul. Noroc că „investiţia” li se decontează din banul poporului care tânjeşte după o mână de fier care să îl ducă „pe cele mai înalte culmi ale”… Dar, nu-i bai. Mai bine să ne creadă proşti şi să ne lase libertatea, decât să fie ei proşti şi dictatori. Căci aşa avem din când în când şi noi libertatea de a-i trimite să plimbe ursul. Căci, vorba lui Dinescu, „n-avem oi, dar n-avem urşi”. Nu-i aşa?
Adrian Armand Giurgea