„Șapte ani, o viziune – E pluribus unum” – a fost titlul evenimentului aniversar organizat astăzi de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în Sala Senatului, pentru a marca șapte ani de la unificarea istorică a celor două universități care au dat naștere unei instituții de prestigiu. Este vorba despre fuziuniea, în 2018, a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș.
Amfitrionul evenimentului a fost conf. univ. dr. Georgeta Fodor, coordonatoarea Muzeului UMFST.
„ Dacă am putea da timpul înapoi, am face la fel – poate doar cu și mai mult curaj. Și poate că am avea o listă mai clară a celor în care să ne punem și a celor în care să nu ne punem speranțele.
Dar drumul ar rămâne același. Pentru că nu există progres fără îndrăzneală și nu există instituție fără memorie. Astăzi ne amintim, mâine continuăm”, a spus rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, vorbind despre curajul și viziunea fuziunii.
Prof. univ. dr. Călin Enăchescu, fost rector al UPM, a amintit începuturile discrete: „N-au trecut 2 ani și ne-am dat seama că, de fapt, există interes de ambele părți.”
Prof. dr. Cornel Sigmirean a subliniat dimensiunea locală și națională a acestui pas: „Era și orgoliul unui oraș care voia să se impună printr-o mare universitate.”
Iar prof. univ. em. dr. ing. Vasile Boloș a completat simbolic: „Armonia membrilor comunității academice constituie zidul de apărare al cetății.”
A fost un moment de reflecție și recunoștință, dar și o reconfirmare a misiunii universitare.
Să nu uităm că în acest an universitatea celebrează 80 de ani de la înființare.
Vă invităm să parcurgeți, în cele ce urmează, discursul integral al rectorului UMFST G.E. Palade și spicuiri din discursurile celorlalți vorbtori.
Discursul rectorului UMFST G.E. Palade, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei:
„Au trecut 7 ani, nu 7 zile, nu șapte luni, 7 ani de la momentul în care două universități cu istorii, cu identități, cu tradiții proprii și cu orgolii proprii au decis să renunțe la ale lor pentru a construi ceva al nostru. Și vă întreb și ne întrebăm: de ce este important să ne amintim astăzi despre acel eveniment? Pentru că uitarea este comodă, dar amintirea este cel puțin instructivă și, uneori, este nevoie să punem reflectorul exact pe ce n-a fost ușor, ca să înțelegem de ce ceea ce avem astăzi este solid.
Sunt câteva lecții pe care eu – și, probabil, și dumneavoastră – le-am învățat de-a lungul timpului în cei 7 ani.
Prima lecție: selecția viziunii. Totul a pornit de la o idee. Una simplă, dar îndrăzneață: aceea că viitorul educației superioare nu mai are răbdare cu fragmentarea, cu duplicarea, cu paralelismul inutil.
A fost nevoie de o viziune care să vadă dincolo de zidurile propriei instituții și să înțeleagă că puterea vine din unire. Nu întâmplător această viziune s-a născut la UMP, dar nu a rămas acolo. A fost preluată, discutată, chiar contestată, pentru că viziunile reale nu provoacă doar aplauze, ci mai ales neliniști.
O a doua lecție a fost lecția curajului. Unificarea a însemnat mers pe teren necălcat. Nu aveam un precedent, nicio garanție, nicio rețetă. Dar am pășit împreună. Și nu o dată, ci de multe ori. Fiecare comisie care s-a întrunit în vremea respectivă, fiecare document, fiecare ședință comună – toate au fost exerciții de pionierat, cu întrebări, cu ezitări, cu temeri, dar și cu decizii ferme.
Cu un Senat la UMF curajos, condus pe atunci de profesor doctor Constantin Copotoiu – mai exact, cu o parte din acel Senat care a fost curajos –, am învățat că, uneori, trebuie să ai curajul să faci ce nu s-a mai făcut și să nu aștepți aplauze.
O a treia lecție: selecția modelelor internaționale. Am fost inspirați. Ne-am uitat la ce se întâmplă în Europa, la universitățile multidisciplinare care și-au consolidat forța prin diversitate academică. Am înțeles că viitorul e al universităților comprehensive, conectate, agile – nu al celor izolate în turnuri de fildeș. Dacă tot am vrut să fim parte a lumii academice globale, am decis că nu e suficient să mimăm asta doar prin discursuri, ci să o facem concret.
O altă lecție a fost lecția interesului instituțional. Într-o lume universitară care rareori lasă loc de gesturi altruiste, am fost martorii unui act de o demnitate rară: rectorul Călin Enăchescu, în loc să aleagă funcția, a pus universitatea mai întâi. O lecție de care avem nevoie și astăzi, de fiecare dată când orgoliile amenință să eclipseze interesul comun. Un gest pe care astăzi îl putem privi ca pe un simbol al prioritizării instituției în fața interesului personal. Și da, asemenea momente merită amintite, pentru că ele au creat ADN-ul noii universități. Și lui i s-a alăturat Senatul UPM, în frunte cu profesor doctor Cornel Sigmirean. Vă mulțumesc.
O altă lecție a fost lecția solidarității. Nu a fost doar un exercițiu juridic sau administrativ – a fost o luptă pentru un ideal: acela de a construi o universitate interdisciplinară, unde ingineria stă alături de medicină, literele cu farmacia, informatica cu științele sociale. Un vis despre care toți spuneau că sună bine în teorie. Noi am făcut să sune bine și în practică.
O altă lecție tristă pe care am învățat-o a fost lecția trădării. Și da, a fost și trădare. Vine, desigur, întotdeauna de unde nu te aștepți. În ziua în care cvorumul Senatului UMF era pe muchie, cineva a preferat să se „îmbolnăvească”. Strategic. O absență de câteva minute a generat ulterior ani de procese. Am fost dați în judecată pentru curajul de a face ceva bun. Am câștigat. Justiția a confirmat ceea ce conștiința noastră știa deja: că binele colectiv, făcut corect și legal, învinge până la urmă, chiar dacă au trecut doi ani și multe dosare. Nici asta nu uităm.
Cine suntem astăzi? Suntem UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș – o universitate puternică, recunoscută internațional, competitivă, cu o identitate unitară, cu campusuri moderne, cu proiecte îndrăznețe. Suntem o voce, suntem o forță, suntem rezultatul unei decizii asumate. Suntem compleți, cu centre de cercetare de top, cu parteneriate internaționale solide, cu o comunitate academică unită.
Nu suntem perfecți, dar suntem pe drumul cel bun și, mai ales, suntem împreună.
7 ani, spune basmul, că atât i-a trebuit lui Făt-Frumos să crească într-o singură zi cât alții într-o viață nouă.
Nouă ne-au trebuit 7 ani adevărați, cu zile și nopți, cu oameni și decizii, ca să ne ridicăm ca o instituție matură, solidă și respectată. 7 ani în care am învățat să gândim pe termen lung, să ne ținem – uneori chiar și cu dinții – de ceea ce credeam că merită neapărat apărat.
Și tocmai de aceea, astăzi simt nevoia să vă spun mai mult decât un „mulțumesc”.
Mulțumesc tuturor celor care au avut viziunea, curajul, onoarea și răbdarea să fie parte din acest drum:
– cadrelor didactice care au spus „da” când ar fi fost mai ușor să spună „nu știu”;
– celor din zona administrativă, care au muncit zile și nopți fără să apară în poze;
– studenților care nu au înțeles totul, dar au avut încredere;
– și celor care, deși tăcuți, au fost prezenți, discreți și loiali cauzei.
Fără voi nu s-ar fi putut!
Amintirea nu e nostalgie – este un act de învățare, este exercițiu de responsabilitate.
Astăzi, după 7 ani, e important să ne aducem aminte nu doar ce am făcut, ci mai ales cum am făcut.
Iar celor care atunci ne spuneau că nu se poate, le putem spune azi, cu un zâmbet:
„Vedeți că s-a putut?”
Dacă am putea da timpul înapoi, am face la fel – poate doar cu și mai mult curaj. Și poate că am avea o listă mai clară a celor în care să ne punem și a celor în care să nu ne punem speranțele.
Dar drumul ar rămâne același. Pentru că nu există progres fără îndrăzneală și nu există instituție fără memorie.
Astăzi ne amintim, mâine continuăm.
E pluribus unum!”
Din discursul Prof. univ. dr. Călin Enăchescu, fostul rector al Universităţii Petru Maior:
„Primii pași s-au făcut, de fapt, în anul 2012 și, cu permisiunea domnului rector, am să divulg prima noastră discuție pe care am avut-o când ne-am cunoscut, în 2012. A fost inițiativa domnului rector Azamfirei să ne întâlnim, să ne cunoaștem și să discutăm. Ne-am întâlnit, ne-am prezentat și una dintre primele fraze pe care le-a rostit domnul rector: „Vreau să-ți spun de acum că nu există, în momentul de față, interes pentru unirea celor două universități.”
N-au trecut 2 ani de zile și, în acești 2 ani de zile, ne-am dat seama că, de fapt, există interes și din partea UMF-ului și din partea Universității Petru Maior. Și am construit Consorțiul Universitar Mureș. Așa cum ați văzut, a fost semnat la Palatul Culturii, în prezența ministrului educației de atunci, domnul Mihnea Costoiu.
Consorțiul universitar a fost, din punct de vedere tehnic, o premisă, dar categoric, din punct de vedere legal, nu rezolva problemele propriu-zise ale colaborării dintre universități, pentru că fiecare avea personalitate juridică și, de fapt, putea să facă orice. Dacă voiau, mai făceau ceva împreună, dacă nu, nu.
Evident, fuziunea n-a fost un act ușor, de nicio parte. Procesul încă continuă. De ce zic că încă continuă? Pentru că n-am epuizat toate resursele posibile ale realizării acestei sinergii între cele două colective.
Îi mulțumesc domnului rector pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în permanență și sunt convins că acest lucru se va perpetua și în anii următori.
El a propus ca Inteligența Artificială să fie introdusă ca materie de studiu la toate specializările – afirmație făcută în contextul referirii la echipele de cercetători din cadrul universității.”
Din discursul Prof. dr. Cornel Sigmirean, fostul cancelar al Universității Petru Maior:
„În 2014-2015, pe fondul unor clivaje care apar în mediile universitare, dar mai ales în condițiile în care problemele financiare devin tot mai apăsătoare, când concurența devine tot mai mare la nivel universitar, ideea unificării capătă consistență.
Vă mărturisesc: am fost una dintre cele mai curtate universități – de la UBB, prin rectorul Marga de atunci, și de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Ne vizitau și ne invitau la Cluj. (…)
Dar trebuie să recunosc acum, la acest moment aniversar, că lucrurile cele mai consistente s-au întâmplat acolo unde s-a și concretizat unificarea: la nivelul celor două universități din Târgu Mureș. Pentru că exista, cu adevărat, și o majoritate în Senat și în comunitatea academică pentru a crea o mare universitate în Târgu Mureș.
Era și orgoliul unui oraș care să se impună în plan național și internațional printr-o mare universitate. Și era clar că șansele sunt tot mai mari, în măsura în care se va produce această fuziune.
Aici trebuie să recunoaștem – să dăm cezarului ce e al cezarului – că inițiativa și factorul mobilizator în acest… acest… în acest proiect a fost domnul rector Azamfirei. Aici cred că nu o spun pur și simplu din complezență.
Este adevărat că UMFST George Emil Palade este opera domniei sale.”
Din discursul Prof. univ. em. dr. ing. Vasile Boloș:
„De fiecare dată când intru în universitate, indiferent care este spațiul – aici sau pe Nicolae Iorga –, am un sentiment tonic, mă încarc cu energie și mă întorc acasă într-o stare mai bună.
Deși, la modul formal, nu mai fac parte din comunitatea academică a universității actuale, la modul virtual eu mă simt încă membru cu drepturi depline… mai puțin de vot.
Consider că este un statut foarte onorant să fii membru al acestei comunități academice și aș dori să spun că, revenind la evenimentul de astăzi, eu îl consider ca făcând parte dintr-un moment important al culturii instituționale.
Cultura instituțională presupune acumulări de fapte, gesturi, atitudini, valori care, împreună, formează cultura instituțională.
Când s-a realizat fuziunea celor două universități, primul lucru la care m-am gândit a fost: „Cum se vor armoniza cele două culturi instituționale?”
Pentru că suntem diferiți. Suntem membri ai corpurilor academice, dar cu reflexe, cu comportamente, cu gesturi, cu istorii diferite. Și acest lucru se face mai greu – chiar și într-o familie.
Armonizarea celor două componente se face într-o perioadă de timp mai lungă.
Aș dori să spun, referindu-mă la acest eveniment, că-mi aduc aminte: în aprilie 2014, eram membru al Senatului Universității Petru Maior și, când se discuta aprobarea protocolului de realizare a consorțiului, mi-am pregătit o intervenție.
Susțineam în totalitate acest pas și susțineam că e un prim pas spre formarea unei universități metropolitane.
(…)
În această săptămână, cotidianul Cuvântul liber mi-a publicat un articol în care, la un moment dat, am încheiat spunând:
„Concordia civium murus urbium” – armonia cetățenilor constituie zidul de apărare al cetății. Dați-mi voie să parafrazez: Armonia membrilor comunității academice constituie zidul de apărare al cetății.
Și când spun asta, la Târgu Mureș, la noi, aici, știu ce spun.
Vă mulțumesc!”
Dragoș Bardoși