Pe 23 aprilie este Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. A fost instituită în 1995, la iniţiativa UNESCO, şi de-atunci e sărbătorită, pe parcursul mai multor zile, în cele mai diferite feluri în peste 100 de ţări din lume. Un tribut adus celor care se ocupă de cărţi, de la prima literă aşternută pe hârtie până la distribuirea lor în lumea cititorilor, alegerea acestei zile are şi o valoare simbolică, întrucât pe 23 aprilie, în acelaşi an 1616, se stingeau din viaţă doi titani ai literaturii universale – Shakespeare şi Cervantes. De aceea, trebuie subliniat că Ziua Cărţii a fost marcată pentru prima dată în Spania, în anul 1923, în memoria scriitorului Miguel de Cervantes.
O explicaţie „romantică” a alegerii acestei zile poate fi frumoasa tradiţie din Catalonia unde, pe 23 aprilie, când este celebrat Sant Jordi – ocrotitorul celor care se iubesc cu-adevărat -, se dăruiesc cărţi împreună cu un trandafir roşu. Trandafirii roşii de Sant Jordi au tulpina lungă şi sunt însoţiţi de un spic de grâu şi o panglică aurie cu patru dungi roşii. Şi adeseori de mesajul t’estimo – te iubesc, în catalană. La Barcelona, 5 milioane de trandafiri şi 400 000 de volume sunt oferite, de Ziua Cărţii, în numele iubirii.
În România, 23 aprilie este şi Ziua Bibliotecarului, fiind sărbătoriţi toţi ocrotitorii tăcuţi şi devotaţi ai cărţilor.
De-a lungul istoriei, diferitele civilizaţii au avut propriile modalităţi de a produce şi păstra documentele scrise, începând cu mesopotamienii, în jurul anului 3500 î.Hr. Aceştia confecţionau tăbliţe de lut pe care făceau marcaje folosind un instrument numit calamus, care era în esenţă o tulpină de stuf, ascuţită la capăt. Aceste scrieri sunt cunoscute sub numele de cuneiforme. După ce gravau figurile pe lut, tăbliţele erau uscate la foc.
Peste 20.000 de astfel de tăbliţe au fost descoperite la Ninive (Irakul de azi), unele datând încă din secolul al VII-lea î.Hr. , alcătuind biblioteca şi arhiva regilor Asiriei.
Tăbliţele au fost folosite până în secolul al XIX-lea inclusiv în Chile, Germania, Filipine şi chiar în deşertul Sahara.
În Egipt, în 3000 î.Hr,oamenii extrăgeau măduva din tulpinile de stuf de papirus, le treceau printr-un proces de umidificare, presare, uscare, lipire şi tăiere a materialului în foi, cele mai reuşite fiind rezervate scrisului sacru. Primele dovezi pot fi găsite într-o relatare despre cărţi aparţinând regelui dinastiei a V-a Neferirkare Kakai, cândva în jurul anului 2400 î.Hr.
Fâşiile astfel obţinute erau rulate în suluri lungi. De exemplu, un pergament despre istoria domniei lui Ramses III a fost măsurat la peste 40 de metri lungime.
Sulurile se deschideau pe orizontală, textul ocupând o latură şi paginile împărţite în coloane. Dată fiind lungimea papirusului rulat, acesta era greu de deschis şi de citit, pentru că se rupea foarte uşor, motiv pentru care astăzi avem doar fragmente din aceste suluri.
În Grecia, în perioada 500-200 î.Hr, din piele de oaie şi de capră se confecţiona pergament, mai rezistent decât papirusul. Potrivit savantului roman Varro, inventarea pergamentului, în oraşul antic Pergamum, s-a impus din lipsa de papirus. Pergamentele de cea mai bună calitate se numesc vellum.
În China, în secolul I î.Hr., Ts’ai Lun a inventat hârtia, experimentând cu diferite materiale: scoarţa de dud, cânepă, cârpe vechi sau chiar plase pentru prins peşte!
Primele cărţi recunoscute din China, numite jiandu sau jiance, au fost făcute din suluri de bambus uscat despicate în fâşii foarte subţiri şi legate cu mătase, cânepă sau piele, dar şi în lemn – primul proces de multiplicare a cărţilor.
Romanii (100 î.Hr) legau filele numite vellum (din piele de animal) între coperţi de lemn, care se deschideau ca şi cărţile noastre de astăzi. O astfel de carte se numea codex şi era mai compactă şi mai uşor de transportat.
Printre primele „cărţi” s-au numărat sulurile antice, care au fost realizate încă din mileniul IV î.e.n. Dar cea mai veche carte tipărită în forma pe care o cunoaştem acum, cu pagini legate între ele, este Sutra Diamantului. Se estimează că a fost tipărită pe lemn, în timpul dinastiei Tang, în anul 868 d.Hr.
În Evul Mediu, călugării copiau cărţi de mână, literă cu literă. Fiecare carte era în esenţă un articol unic, realizat manual, personalizat de scrib, legător, proprietar şi ilustrator.
Cărţile din această perioadă au început să fie decorate cu aur şi argint, cu ilustraţii adăugate, accesibile doar celor cu stare.
În 1439, Johannes Gutenberg, folosindu-şi abilităţile de prelucrare a metalelor, a proiectat o tiparniţă care a permis producţia în masă de cărţi. Prima carte produsă în masă a fost Biblia Gutenberg, tipărită în 1455, utilizând caractere metalice mobile.
Secole la rând metoda sa a fost folosită pentru a produce cărţi în numer cât mai mare. Tiparul a înlocuit manuscrisele, care, aşa cum le spune numele, erau scrise de mână şi necesitau foarte mult timp până ce numai o singură carte era gata. În schimb, chiar dacă tiparul lui Gutenberg necesita timp până ce matriţele erau aşezate, se puteau tipări cu uşurinţă mii de cărţi.
Noua tiparniţă a permis oamenilor să tipărească cărţi, pamflete şi ziare, care au devenit mai uşor accesibile pentru populaţia în masă.
În anii 70, intră în scenă computerele, deschizând era digitalizării cărţilor, era internetului şi, odată cu aceasta, era cărţii electronice: e-book. Prima carte pusă pe CD – The New Grolier Electronic Encyclopedia.
Istoria din arhive
De Ziua Internaţională a Cărţii, Arhivele Naţionale ale României prezintă cea mai veche carte tipărită în limba română pe teritoriul Moldovei — Carte românească de învăţătură, Mitropolitul Varlaam, 1643 — publicată sub oblăduirea voievodului moldovean Vasile Lupu şi care se păstrează în biblioteca instituţiei noastre.
Este o lucrare masivă, de 506 file, ilustrată cu numeroase gravuri – chipuri de sfinţi, frontispicii, viniete, iniţiale înflorate etc. Titlul este încadrat de mai mulţi sfinţi, între care Sf. Petru, Sf. Luca, Sf. Pavel, Sf. Marcu, Sf. Matei şi Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, iar tiparul este în două culori, cu caractere chirilice.
„CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂŢĂTURĂ dumenecele peste an şi la praznice împărăteşti şi la svânţii Mari. Cu zisa şi cu toată cheltuiala LUI VASILIE VOIEVOD şi domnul ţării Moldovei din multe scripturi tălmăcită din limba sloveniască pre limba Românească DE VARLAAM MITROPOLITUL de ţara Moldovei. În Tipariul Domnesc. În Mănăstirea a trei Sveteli în Iaşi. De la Hristos 1643”. ( sursa – facebook.com/Arhivele.Nationale.ale.Romaniei/
Ex Libris
de Tudor Arghezi
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.
Eşti ca vioara, singură, ce cântă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Şi paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.
Un om de sânge ia din pisc noroi
Şi zămisleşte marea lui fantomă
De reverie, umbră şi aromă,
Şi o pogoară vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nici o întrebare.
Ileana Sandu