- Scrisesem iniţial un titlu referitor la formaţia sacerdotală, dar apoi m-am gândit că, în mod analog, aceste lucruri pot fi spuse în legătură cu formarea tuturor agenţilor pastorali, la fel ca şi despre a oricărui creştin. Mă refer la valoarea lecturii de romane şi poezii pe drumul maturizării personale.
- Adesea în plictiseala vacanţelor, pe căldură şi-n singurătatea unor cartiere pustii, găsirea unei cărţi bune de citit devine o oază care ne îndepărtează de alte opţiuni care nu ne fac bine. Nu ne lipsesc nici momentele de oboseală, de furie, de dezamăgire, de prăbuşire, iar când nici prin rugăciune nu reuşim să ne regăsim liniştea sufletească, o carte bună ne ajută măcar să trecem peste furtună, căci putem avea un pic mai multă seninătate. Şi poate că acea lectură ne deschide noi spaţii lăuntrice care ne ajută să evităm închiderea în puţinele idei obsesive care ne prind în cursă fără milă. Înainte ca media, reţelele sociale, telefoanele celulare şi alte dispozitive să devină omniprezente, aceasta era o experienţă frecventă iar cei care au trăit-o ştiu bine despre ce vorbesc. Nu e vorba însă doar de ceva depăşit.
- Spre deosebire de media audiovizuale, unde produsul e mai complet iar marginea şi timpul lăsate pentru „îmbogăţirea” naraţiunii sau pentru interpretarea ei sunt, de regulă, reduse, cititorul e mult mai activ în lectura unei cărţi. Într-un fel el rescrie opera, o amplifică cu propria sa imaginaţie, creează o lume, îşi foloseşte abilităţile, memoria, visele, propria istorie plină de drame şi simbolisme iar în felul acesta ceea ce rezultă e o opera diversă de cea pe care autorul voia s-o scrie. O operă literară e astfel un text viu şi întotdeauna fecund, în stare să vorbească din nou în multe feluri şi să producă o sinteză originală împreună cu fiecare cititor pe care-l întâlneşte. În lectură, cititorul se îmbogăţeşte cu ceea ce primeşte de la autor, iar asta îi îngăduie, în acelaşi timp, să facă să înflorească bogăţia propriei persoane, astfel încât orice nouă operă pe care o citim ne reînnoieşte şi amplifică universul personal.
- Asta mă determină să apreciez faptul că, măcar în anumite Seminarii, e depăşită obsesia pentru ecrane – şi pentru veninoasele, superficialele şi violentele fake news – şi se consacră timp literaturii, momentelor de senină şi gratuită lectură, discuţiilor despre aceste cărţi, noi sau vechi, care continuă să ne spună atâtea lucruri. Dar în general trebuie constatat, cu amărăciune, că în parcursul formativ trimis ministerului responsabil, atenţia acordată literaturii nu-şi găseşte, pentru moment, o plasare potrivită. Literatura e adesea considerată o formă de divertisment, sau chiar de-a dreptul ca o expresie minoră a culturii şi care n-ar aparţine parcursului formativ şi, prin urmare, nici experienţei pastorale concrete a viitorilor sacerdoţi. Cu puţine excepţii, atenţia acordată literaturii e considerată drept ceva in-esenţial. În această privinţă, ţin să afirm că un asemenea tratament e greşit. El stă la originea unei grave sărăciri intelectuale şi spirituale a viitorilor preoţi, care sunt, în felul acesta, privaţi de un acces privilegiat, tocmai prin intermediul literaturii, spre inima culturii umane şi mai cu seamă spre inima fiinţei omeneşti. (sursa şi foto – Vatra, nr. 9/2024, pp 81-86; traducere din italiană de Al. Cistelecan; https://revistavatra.org/2024/11/11/epistola-sfantului-parinte-francisc-despre-rolul-literaturii/…)
Ileana Sandu