Frigiderul este astăzi un aparat electrocasnic ce poate fi găsit în toate bucătăriile utilate potrivit cerinţelor moderne. Departe de a fi un moft, el are un caracter utilitar indiscutabil. Nu la fel stăteau lucrurile la jumătatea secolului trecut, achiziţionarea unui aparat frigorific constituind un lux. Abia în anul 1956, în ţara noastră au început să se producă frigidere la Întreprinderea Klement Gottwald, denumită ulterior Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti. Din documentele pe care le punem la dispoziţia dumneavoastră rezultă că autorităţile comuniste au decis ca în ţara noastră să se producă frigidere cu agregat de absorbţie pentru că acestea aveau un preţ de producţie mai mic faţă de cele cu compresor, construcţie mai simplă, mai robustă şi se puteau confecţiona din materiale existente în ţară. Frigiderul cu compresor, deşi avea un consum energetic mai mic decât cel cu agregat de absorbţie, costa mai mult, necesita o tehnologie de prelucrare avansată şi materiale speciale, el neputând fi produs imediat la noi în ţară. Prototipurile ce fuseseră dezvoltate de Uzina Tehnofrig din Cluj şi Întreprinderea Klement Gottwald erau cu agregat de absorbţie. S-a decis fabricarea prototipului construit la Întreprinderea Klement Gottwald, ce era într-un stadiu mai avansat de testare. El avea o capacitate de 90 l şi întrerupător manual.
Ulterior, producţia de frigidere a fost mutată la Întreprinderea Mecanică Sadu (jud Gorj). Frigiderul a fost îmbunătăţit, capacitatea sa a crescut şi consumul de energie electrică a scăzut. Acest model, numit „Pinguin” în anul 1959, a fost comercializat în anii 60 sub numele de „Fram”.
Termenul de garanţie stabilit de producător era de 2 ani, frigiderele putând fi cumpărate în anul 1958 în 12 rate lunare. Frigiderul produs în anul 1961 avea termostat pentru reglarea temperaturii şi scăderea consumului de energie. Mânerul uşii era prevăzut cu o broască şi o cheie menite să evite accidentarea copiilor. În interior frigiderul avea două cutii din material plastic pentru păstrarea legumelor şi fructelor. Spatele uşii era confecţionat tot din plastic având compartimente în care se puteau păstra sticlele, ouăle, untul, după cum se poate observa din reclama acestui model de frigider. Capacitatea acestor aparate frigorifice destinate uzului casnic a cunoscut la rândul său o diversificare. În anul 1961 se comercializau frigidere „Fram” cu o capacitate de 70 l respectiv 110 l. Ulterior, în anul 1968 a apărut modelul „Jiul”, tip mobilă (un proiect modificat al frigiderului „Fram” de 70 L), iar în deceniul următor a fost realizat modelul „Fram 22”, care se putea monta în portbagajul autoturismului „Dacia 1300”.
În condiţiile dezvoltării schimburilor economice cu ţările vestice şi a achiziţionării unei licenţe de fabricaţie a trei modele de frigidere din Franţa, marca „Thomson”, împreună cu utilajele şi instalaţiile necesare fabricării lor, încep să se producă şi în România aparate frigorifice performante. Denumite „Frigero”, apoi „Arctic”, ele aveau o mai bună compartimentare, după cum se poate vedea şi din reclamă, şi un consum energetic mai mic. Capacitatea lor de depozitare era de 140, 180, respectiv 240, fiind mai mare decât în cazul modelor „Fram”. În 1970 producţia de frigidere s-a extins la Găeşti (judeţul Dâmboviţa). Apariţia noilor tipuri de frigidere şi creşterea solicitărilor privind achiziţionarea lor a determinat încetarea fabricării modelelor „Fram” la Întreprinderea Mecanică Sadu, la sfârşitul anului 1979. O parte a personalului a fost mutată temporar la Găeşti, iar peste doi ani s-a decis extinderea capacităţii de producţie cu 200.000 de frigidere „Arctic” la Întreprinderea Mecanică Sadu.
(Sursa şi foto – www.facebook.com/Arhivele.Nationale.ale.Romaniei/)